Mă găseam zilele trecute pe un teren de fotbal – un loc foarte ostil şi plin de amintiri dureroase. Nu voiam să fiu acolo. De fapt, dacă ar fi să…
Category: Societate
Încă de mici copii, ştiam că este bine să ajutăm pe cel de lângă, că este frumos dacă o ajutăm pe Tanti Floarea să treacă strada, că facem un bine…
America a atras mulţi români pe teritoriul ei în ultimele două decenii, români convinşi că dincolo de ocean se află „ţara făgăduinţei”, ţara unde îşi pot împlini toate visurile. Una…
Conform ultimelor descoperiri, femeile ar putea fi părinţi individual, ne informează acest articol. Noile descoperiri ştiinţifice susţin că ar exista o tehnică prin care femeile „emancipate” cu carieră ar putea…
Am citit recent pe pagina de Facebook a Muzeului Grigore Antipa o postare, în care era anunţat faptul că girafa din faţa muzeului a fost vandalizată. Practic, a fost ruptă…
„Copii, ce-ați făcut în vacanță?” La întrebarea asta, începând din clasa întâi și până într-a șasea, colegii mei răspundeau în proporție de peste 75% cu „Am fost la bunici.”. Dintre…
Visezi să mergi la mare tot anul, să îţi afunzi picioarele în nisip, să înaintezi în larg înotând în apa caldă şi limpede a mării, să te simţi bine şi…
Gândiţi-vă pentru un moment că petrecerile n-ar fi fost inventate. Lumea şi-ar mai pierde din culoare, nu? Totuşi, o lume fără petreceri ar însemna că riscul de a te întâlni…
Scriu acest articol în calitate de împătimitor al verii; al vacanţelor de vară. La munte îmi place, mă bucur de aer curat, de mediul verde şi de sălbăticia naturii, dar…
Oamenii construiesc şi ordonează realitatea prin intermediul limbii însuşite. Limba nu este doar un instrument de comunicare, ci este un mod de a te raporta la lumea înconjuratoare: felul în…
În primul şi în primul rând, să facem diferenţa dintre vegetarian şi vegan. Veganii sunt cei care refuză complet produse de origine animală (inclusiv miere). Vegetarienii sunt mai „blânziˮ. Acceptă…
A-ţi găsi un job, din punctul meu de vedere, în Bucureşti e egal cu a juca la loto. Şansele să nimereşti un job bun şi să îndeplinească toate condiţiile unei…
Este, sau mai bine zis, ar trebui să fie presa politic imparţială? Iată o întrebare legitimă. Şi dacă tot am ridicat mingea la fileu, ce putem spune despre presa românească…
Originalitatea nu este neapărat cea mai importantă calitate a poporului român, dar cu siguranţă, copiii zilelor noastre se pricep la ceva – suntem generaţia copy/paste. Îşi au loc atunci acuzele…
Obiectiv, lucrurile stau așa. Faci totul pentru a te duce la niște străini în țară să le arăți că tu poți, chiar dacă ești român (oricum nu e nevoie să…
Mi-am petrecut o bună parte a ultimelor două săptămâni într-o sală de consultaţii, pe jumătate dezbrăcat, în timp ce o brunetă atractivă îmi aplica straturi de gelatină portocalie pe burtică.…
Mă numesc Eva, tocmai am terminat clasa a XII-a şi sunt printre cei care şi-au dat silinţa să înveţe şi să ia bacul. Cu toate acestea, nu sunt printre cei…
Destinaţiile turistice ale verii preferate de români: mall-urile. Ne adunăm în weekend cu mic, cu mare, unde să mergem, ce să facem? Păi ce altceva decât să mâncăm nişte aripioare…
