Inspirată de „dezastrul de la Bacalaureat” de anul acesta, m-am trezit întrebându-mă de ce oare nu putem şi noi să fim un neam de intelectuali, ca alţi fraţi de-ai noştri din UE. Am auzit deja prea des povestea despre trăsăturile specifice fiecărei naţii şi refuz să cred că dacă te naşti leneş nu trebuie să te-mpotriveşti destinului tău de frecător-de-mentă. Nu insinuez că suntem leneşi, însă cu siguranţă nu suntem îndeajuns de productivi pe cât e nevoie ca să ne remediem imaginea de ţară.
Să zicem că de acasă viitorii liceeni nu sunt formaţi să fie conştiincioşi şi nici n-au o curiozitate nativă faţă de orice aspect al realităţii. În cazul ăsta pot acţiona alţi motivatori asupra elevilor: fie îndrăgesc doar anumite materii deoarece au înclinaţie spre respectivele domenii, fie sunt conştienţi de utilitatea unor materii în viitorul lor profesional, fie îndrăgesc profesorii care le predau.
Întrucât copiii talentaţi în anumite domenii nu reprezintă o majoritate, primul motivator se dovedeşte a fi ineficient la nivel naţional. Al doilea, conştientizarea utilităţii materiilor studiate în liceu, are probleme şi mai mari. Pe lângă faptul că programa şcolară este prea ,,stufoasă” pentru ca informaţiile să fie reţinute şi eventual utilizate anterior, nici specificul materiilor nu are prea multă treabă cu realitatea. N-ar fi rău să furăm şi noi o idee productivă de la americani şi să introducem Istoria Lumii sau Guvernarea României printre materiile de bază. Poate atunci n-am mai merge la vot legaţi la ochi cu bandane semnate de diferite posturi de televiziune…
Şi iată că am ajuns la influenţa profesorilor, singurul motivator care pare să rămână în picioare. Domnii profesori au parte de o imagine diversificată în rândul elevilor, ei fiind în acelaşi timp victimele unui stereotip vechi de peste două decenii, când s-a însămânţat în români frica față de autoritate.
În învăţământul românesc, discipolul este pus în centrul mulţimii pentru a relata acesteia povești nemuritoare, pe care mulţimea trebuie să le asculte cu conştiinciozitate şi să le ia ca atare. Nici vorbă de încurajare a dezbaterilor, de punere la îndoială a operelor unor ,,mari clasici” sau de discuții de la egal la egal în care profesorul să nu se simtă ofensat. În aceste condiții, gândirea elevilor cu propria minte își iese din reflex și elevii preferă, în schimb, să gândească cu mintea profesorilor. Şi uite aşa se nasc admiraţiile faţă de profesorul X sau Y, care ,,ştie atât de multe”, ,,este atât de inteligent” ș.a.m.d. Sunt întru totul PENTRU admirarea oamenilor capabili şi învăţaţi, însă datoria lor nu este de a-şi etala cunoştinţele în faţa elevilor, ci de a-i instiga să experimenteze singuri şi să ajungă la propriile concluzii.
Psihologul educaţional David Ausubel scria despre importanţa entuziasmului în arta predării şi nu este singurul care consideră că un profesor care-şi iubeşte meseria poate face minuni pentru elevii săi. Aici consider că profesorii români nu stau prea bine, deoarece de cele mai multe ori îşi pierd entuziasmul cu trecerea anilor. De ce oare ? Cel mai sigur din cauză că nu sunt respectaţi, lucru paradoxal având în vedere mitul discipolului ca autoritate supremă, de care am vorbit mai sus. Când spun lipsă de respect nu mă refer la salariile infime, deoarece situaţia este asemănătoare şi în afara graniţelor, ci la atitudinea ofensivă a unui număr mare de elevi, în special din rândul celor cu personalităţi puternice sau rebele. Şi astfel am identificat lanţul vicios : profesorilor li se atribuie autoritatea supremă, unii elevi nu vor să se conformeze şi îşi pierd respectul pentru profesori, care îşi pierd la rândul lor entuziasmul pentru predat.
Acum că ecuaţia este completă, las în mâinile dragilor profesori responsabilitatea de a coborî de pe piedestal şi de a impune respect prin altceva decât statutul profesional. Cum spunea un alt psiholog educaţional, W. D. Coats, ,,s-a dovedit că entuziasmul profesorilor îi face pe elevi să rețină o cantitate mai mare de informații”. Așadar, cu toate că programa școlară pare imposibil de parcurs integral, ne punem speranța în profesori că vor îndesa mai bine în mințile liceenilor materia de Bacalaureat începând din toamnă. Asta așa, pe termen scurt, până schimbăm și noi materiile de liceu cu altele mai de actualitate.
Diana Poleac
Ilustrații de Cristina Stan
Frumos scris !
Mulțumesc!
Superb spus! Desi nu-s in masura sa vorbesc despre acest subiect, cel putin temporar, nu pot sa nu spun ca ai punctat totul aproape perfect!
De multe ori, galagiosii astia care-s mari si tari prin media si internet, isi dau cu clanta acuzand doar una din tabere: elevii sau profesorii. Mi se pare total nedrept sa faci un asemenea lucru, pentru-ca vina este a tuturor. Nu poti scoate performante de la un elev care vine la scoala cu scarba, dar nici sa pui un profesor sa vina la ora sa scoata niste elevi eminenti, daca acesta nu este motivat intr-un anume fel ( financiar in principal).Aici se rup doua verigi importante, iar daca reusesti sa legi doar una, nu rezolvi mare branza. Legi date de-a moaca doar ca sa para ca sistemul este cat se poate de corect si functioneaza exemplar. Oamenii se bucura si au un orgasm sufletesc cand vad ca 70% din elevi au picat bacul si imediat acuza, dar nu vor o schimbare. Dau numai cu gura si prefera sa se limiteze la atat. Facultatile vor fi goale ( pe merit, intr-un anume fel), examenele se vor lua cum s-au luat si pana acum, iar toata lumea va fi fericita.
Sa ne rugam sa nu intre si celelalte tari din UE in recesiune, ca altfel ne paste foamea.
Discutam in iarna cu un profesor care mi-a oferit sansa de a fi asistent la cateva laboratoare si mi-a zis ca primii 3 ani sunt esentiali. Daca nu exista nimic care sa te faca sa pierzi entuziasmul, ba dimpotriva, exista o actiune, un eveniment, care te face sa vii cu placere la acele ore atunci o sa-ti placa meseria si o sa vii in fiecare an sa ti-o faci cu pasiune.
Intamplarea face ca eu sa fi avut exemple de profesori din ambele categorii.
Acum multi ani, cand eram in a 9-a, profesorul de geografie si-a luat concediu pentru a-si termina doctoratul. Suplinitoarea, abia terminase facultatea locala si nu prea avea talent pedagogic. Singura metoda prin care a stiut sa se impuna a fost nota dar nu i-a iesit. A fost inlocuita peste 2 luni cu altcineva mai priceput.
La fel, in a 12-a am avut la istorie o profesoara care abia terminase facultatea, tot asa fara prea multa experienta. Primele saptamani au fost grele pentru ea pana ce a reusit sa starneasca o curiozitate in cei care veneam la liceu. I-a mers bine dupa.
Recent, m-am uitat sa vad ce mai fac cele 2 profesoare. Cea de geografie preda la un liceu tehnic si e inconjurata de oameni recalcitranti in timp ce cea de istorie e la acelasi liceu si e o profesoara respectata.
Si daca tot m-a luat depanarea amintirilor cu profesori am avut 4 profesori care puneau atat de multa pasiune in ce faceau incat parintii copiilor erau suparati ca li se parea ca doar materia aia se facea.
Profesoarele de liceu si de matematica din gimnaziu si profesoara de fizica din liceu faceau cu noi ore suplimentare pentru a fi sigure ca am inteles toata materia si ca aveam destule detalii cat sa putem gandi singuri, nu dupa tipare impuse de altii. Faptul ca faceam orelele astea dupa program era criticat la vremea aia dar s-au dovedit utile pe parcurs.
Cel mai criticat a fost profesorul de engleza din a 9-a. El avea cateva fixuri fiind mai in varsta si mai de moda veche dar nu i te puteai opune. Dupa ce s-a pensionat, am ajuns sa ne fie dor de orele cu el.
Practic, pasiunea e mult mai relevanta in a inspira discipolii decat autoritatea pe care o ai. Trebuie putina autoritate ca sa nu si-o ia toti in cap dar pasiunea este esentiala.
Interesant articol! As vrea doar sa spun ca nu sunt de acord cu cei care acuza materia ca fiind prea “stufoasa”, e complet fals. Ea devine “stufoasa” in momentul in care ai prea multe alte preocupari ( superficiale de altfel in zilele noastre) in alte domenii total opuse cercetarii sau educatiei. Daca ar avea ceva interes pentru invatatura ar realiza de fapt ca materia aia e teribil de incompleta si nesatisfacatoare.
Tocmai! Ai spus chiar tu că materia e „incompletă și nesatisfăcătoare”, iar asta pentru că se pune (muuult) accent pe alte lucruri decât cele esențiale, nu pentru că ar fi puțină informație.
Felicitari pentru articol.. Am de adaugat faptul ca, intotdeauna o tara ‘cotropita’ de straini trebuie sa ramana o tara usor de manipulat, sa fim seriosi daca am corecta aceste greseli in invatamant romanii ca si strainii,ar avea o gandire mult mai deschisa si elaborata insa greu de manipulat…
Articolul este, dincolo de orice dubiu, unul bine intentionat si a carui redactare da dovada exact de entuziasmul despre care ni se vorbeste in cadrul sau. Dar nu am putut sa nu observ niste carente, pe care doresc sa le si sesizez, cu scopul de a o ajuta (sper) pe autoare sa le depaseasca.
“să fim un neam de intelectuali, ca alţi fraţi de-ai noştri din UE”
Niciun neam, din orice perioada istorica si din orice zona geografica de pe Terra, nu a fost, nu este si nici nu va fi un “neam de intelectuali”. Peste tot exista profani in numar mare, plebei, bunaoara si eminente in numar mic. Este aproape o consecinta inevitabila a naturii umane ca unii indivizi, cei mai multi, se vor indeletnici cu lucrurile practice, mundane, in timp ce altii, cei putini dar cu atat mai mult venerabili, se vor darui cugetarilor superioare si activitatii asidue a intelectului. Intelectualii sunt cu necesitate, in orice societate, o casta minoritara, elitista, exclusivista.
Revenind la articol, vreau sa precizez ca vecinii nostri din UE nu sunt natii de intelectuali ci doar se pot lauda, ca orice alt popor de altfel, cu minti luminate care au intrat in istorie pentru realizarile lor. Dar ceea ce au lasat in urma geniile este meritul lor, nu al intregii natiuni din care se trag. Faptul ca ele, natiunile vestice, au fost mai intreprinzatoare si si-au impus cultura restului lumii NU are legatura cu conditia intelectuala a membrilor sai ci are drept cauza o serie de factori printre care un puternic si inchegat caracter national si o politica ferma dusa de statele respective.
A lua BAC-ul nu te transforma intr-un intelectual. A termina o facultate si a lua licenta nu te transforma in intelectual, ci te pregateste doar pentru cerintele pietei muncii. A da un masterat, abia daca confirma oarecum germenii unei activitati intelectuale complexe. A da un doctorat, poate sau nu poate fi o garantie ca te-ai desavarsit ca intelectual (mai ales in urma scandalurilor de plagiat din ultima vreme).
Lasand la o parte echivocul, nu putem fi o natiune de intelectuali, dar putem fi o natiune cu educatie cetateneasca, putem fi o natiune care face dovada unui simt civic si al unei igiene sociale, in sfarsit, putem fi o natiune care invata ca a trai in libertate presupune respectarea unui set minim de reguli, caci fara ele libertatea se transforma in anarhie.
“când s-a însămânţat în români frica față de autoritate.”
Frica de autoritate? Tin sa te contrazic, si sa afirm ca dupa Revolutie, gradual autoritatea a fost din ce in ce mai contestata, in ultimii ani atingandu-se paroxismul sfidarii autoritatii: de la sfidarea profesorilor de catre elevi pana la sfidarea interlopilor si politicienilor fata de legi.
“Aici consider că profesorii români nu stau prea bine, deoarece de cele mai multe ori îşi pierd entuziasmul cu trecerea anilor. De ce oare ? Cel mai sigur din cauză că nu sunt respectaţi”
Entuziasmul poti sa-l pierzi din varii motive: rutina, uzura morala, lipsa unui mediu care sa te stimuleze sa iti faci meseria la nivelul cel mai inalt pe care il poti atinge profesand etc. Ca o observatie, pentru exercitiul tau jurnalistic viitor: daca nu ai un studiu pe care sa il poti folosi ca suport pentru afirmatiile ca cea sus-citata sau macar opinia unui specialist, pe care l-ai utilizat ca sursa, este bine sa ocolesti astfel de sentinte, mai ales ca subiectul despre care ne vorbesti este unul foarte important. Nu putem vorbi despre el apreciind “din ochi” adancimea problemelor si relatiile cauza-efect din ansamblul lor.
Eu stiu ca e vorba de un articol de opinie, cel putin asa mi-a dat impresia, dar iti recomand, si sper sa nu o iei in nume de rau, sa respecti mai bine etapa documentarii, caci altminteri sofismele sunt inevitabil sa se strecoare in text. Felicitari pentru articolul publicat si numai bine!
În primul rând, vreau să-ți mulțumesc pentru critica pe care mi-ai adus-o, pentru că sunt sigură că-mi va fi utilă pe viitor.
În al doilea rând, articolul este într-adevăr unul de opinie și tocmai de aceea mi-am permis să fac anumite afirmații (de exemplu faptul că profesorii își pierd entuziasmul deoarece nu sunt respectați) fără să am dovezi în acest sens. Țin să menționez și faptul că eu nu am identificat toate cauzele, ci doar cauza specifică. Celelalte cauze menționate de tine (rutina, uzura morală, lipsa unui mediu care să te stimuleze)sunt mai generale și sunt valabile în majoritatea domeniilor.
Referitor la prima parte, în care am afirmat că există neamuri de intelectuali: recunosc faptul că este o viziune superficială, pentru că exact asta am urmărit. Dacă iei Bacalaureatul în niciun caz nu devii instant intelectual.
Totuși, imaginea la nivel internațional (pentru că despre IMAGINE e vorba) a României a fost târâtă în noroi din cauza promovabilității atât de scăzute. În caz contrar, am fi putut avea măcar pretenția de a fi văzuți ca niște oameni cu ceva minte-n cap.
Cred ca mai mult ar trebui sa ne intereseze faptul ca marul este stricat si nu ca nu arata frumos pe exterior.
Doua articole scrise de mine (mai demult) exact pe tema asta:
Scoala in Ro
Invatamant en gros