Ce mâncăm la mare?!

Distribuie!

Scriu acest articol în calitate de împătimitor al verii; al vacanţelor de vară. La munte îmi place, mă bucur de aer curat, de mediul verde şi de sălbăticia naturii, dar când ajung la mare simt că aici m-am născut, mă simt ca acasă. Anul acesta am ales o staţiune autohtonă; am vizitat destule staţiuni exotice şi elegante de pe alte plaiuri şi am decis să revin în ţară.

Primele diferenţe pe care le observ sunt de fapt nişte contradicţii: în hotel avem lux aproape până la cel mai mic detaliu (nu în toate, cele care au de la 3* în sus, evident), dar străzile şi spaţiile verzi sunt într-o stare deplorabilă! Iarba uscat-arsă, nisip saturat de scoici sfărmate şi alimentaţie relativ precară.

Aici vroiam să ajung. Că alimentaţia joacă un rol vital pentru noi am mai auzit-o, însă la mare mi se pare că ar trebui să acordăm o atenţie şi mai mare la ce mâncăm. Mediul ne cere asta! Soarele puternic, căldura mare şi  salinitatea apei sunt factorii (schimbări resimţite de organism) care ne influenţează cel mai mult, iar  singurul mod prin care  putem atenua efectele este alimentaţia.

Niciodată nu am înţeles de ce la mare omul tinde să mănânce mult mai mult; să îşi satisfacă toate poftele, să spargă o grămadă de bani în restaurante şi să îşi bată joc de propriul organism. Dacă am fi mai atenţi la mediul înconjurător şi la propriul corp am sesiza că ne-am simţi (în general) mult mai bine dacă am mânca mai puţin şi dacă ne-am hidrata mai mult; prin hidratare înţeleg apă multă, ceaiuri şi sucuri naturale, evident şi berea are proprietăţile ei, dar nu trebuie să predomine printre băuturi!

O altă influenţă negativă în afara celei  din interior este cea din exterior. A celor de la care procurăm mâncarea: magazine, restaurante şi vânzători ambulanţi. Ca să descresc subiectele, cei din urmă sunt cel mai puţin de învinovăţit. Relaţia cumpărător-vânzător ambulant e una bazată pe încredere de tip voluntară din partea cumpărătorului şi nu ai de ce să îl acuzi că nu respectă standarde; în cazul magazinelor: găseşti alimente neperisabile, care rezistă cât mai mult la frigider sau cele care sunt de consum imediat. În ceea ce priveşte restaurantele, că acesta este punctul culminant, treburile sunt  puţin mai complicate.

Se spune despre Mamaia (şi despre alte staţiuni de pe litoralul românesc, dar despre asta în mod special) că e la crème de la crème a  litoralului românesc, că e cea mai scumpă, că e cea mai fiţoasă, că aici vin numai cei care au bani etc. Pentru mine Mamaia rămâne staţiunea mea de suflet, aici am fost pentru prima oara la mare când aveam 9 ani, aici mă simt cel mai confortabil de fiecare dată când vin. Mamaia, de fapt, e câte puţin din toate, e şi ieftină, e şi scumpă, e şi pretenţioasă, e şi modestă. Dar, cel mai important, acum văd că respectă normele impuse de către lege cu privire la liniştea publică. Muzica pe plajă se aude în surdină de la vreun bar cochet iar noaptea cluburile ţin cont de decibelii pe care un om nu poate să îi suporte atunci când doarme. Bun!

Dar să revenim la mâncare, dacă tot avem pretenţii să etichetăm această staţiune de ce nu aducem şi nişte standarde? De ce mâncarea e de proastă calitate? La restaurante mă refer acum. De ce băltăcesc şniţele de pui în ulei? De ce e orezul uscat şi vechi de la prânz (cel puţin!) De ce sunt sucurile mult prea lungite cu apă sau făcute cu sirop sintetizator în loc de fructe proaspete? De ce insistăm să ne batem joc de propriul organism fix acolo unde ar avea nevoie mai mare să avem grijă de el, să îl facem să se simta bine ?!

Şi, ca să le îngreunez şi mai mult treaba bucătărilor sau a celor care se ocupă de asemenea acţiuni într-un restaurant, aş sugera să mai schimbe puţin mâncărurile din meniu, să se menţină la curent cu ce e mai nou în nutriţie şi poate să adauge în dreptul acelor mâncăruri nu numai preţul ci şi un tabel nutriţional, cât se poate de sumar: calorii/proteine/fibre.

Să fiu scuzată de problema crizei, de la conceptul că omul nu are bani, etc;  mai ales în vacanţă omul plăteşte pentru ceea ce e calitativ, iar  în mod special de la restaurante se asteaptă la anumite standarde! Nu din exces de fiţe, ci din dorinţa de a obţine ce-i mai bun ( pentru că se poate!), omul nu trebuie să se  mulţumească cu mai puţin.

Nicoleta Diaconeasa

Foto: wikimedia.org

Taguri

Arhiva

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*