Bunici la țară… Da’ până când?

Distribuie!

„Copii, ce-ați făcut în vacanță?” La întrebarea asta, începând din clasa întâi și până într-a șasea, colegii mei răspundeau în proporție de peste 75% cu „Am fost la bunici.”. Dintre ei, mulți declarau și că au fost la mare, poate la munte, dar bunicii rămâneau baza. Ei, și unde erau toți acești bunici? Unde sunt și astăzi de altfel, adică în satele sau comunele din județ sau din județele vecine –  în cazul provincialilor.

Regimul comunist a provocat dislocarea unui număr mare de tineri crescuți în mediul rural, care au venit la oraș mai mult pentru că orașul avea nevoie de ei, ca să supraviețuiască în noile țoale industriale. Tinerii în cauză sunt nimeni alții decât părinții generației noastre, ultima verigă de autenticitate românească, adevărate exponate care susțin existența unui spirit național. De la ei încoace, tradiționalul românesc a început să fie privit din exterior, ca ceva curios de care nu aparținem. Ei au avut șansa de a nu studia tot felul de istorii pestrițe, ci de a le trăi pur și simplu. Nu e cazul tuturor părinților noștri, evident, însă a fost o tendință pronunțată care a condus la conturarea societății actuale.

N-ar fi o problemă faptul că nu mai dansează nimeni pe muzică populară – cu excepția mamei, care-i chiar bună la asta. Nici faptul că nu mai e nimeni interesat să învețe să facă sarmale, pentru că ne atrag mai mult cartofii prăjiți sau mâncărurile orientale, după caz. Noi mai avem totuși un minim contact cu obiceiurile specific românești, prin părinții noștri. Mai mult chiar, putem încă să mergem la bunici în vacanță.

Interesant e faptul că și copiii noștri s-ar putea să aibă bunici la țară, în ciuda aparențelor – asta deoarece, conform statisticilor, generația părinților noștri trage – după a doua tinerețe –  spre locurile de baștină. Însă oamenii ăștia nu se întorc la sat cu drag, ci pentru că e un mediu de asigurare a subzistenței. Și nici nu vor face toate treburile gospodărești așa cum le fac bunicii de azi, pentru că îi definesc alte obiceiuri pe care le-au dobândit de-a lungul vieții. Să nu mai spun că unii dintre cei care fac traseul rural-urban-rural ajung ulterior în Italia sau Spania, pentru că vor să facă bani rapid și li se pare că satul nu-i de ei.

Așadar, nu prea mai există speranță de conservare a tradiției românești decât în spații artificiale ca Muzeul Țăranului Român sau, în orice caz, scoasă din context. În scurt timp, satele se vor goli de bătrânii trecuți prin război, apoi de ultimii cunoscători ai tradiției, până când vor deveni o variantă mai light a orașelor, dezbrăcate  de broderiile țărănești și îmbrăcate în șorturi.

Diana Poleac

Foto de Cristina Stan

Taguri

Arhiva

2 Comments

  1. Diana
    August 22
    Reply

    Din pacate, pe la noi prin Muntenia, cel putin, tinerii nu numai ca nu danseaza pe muzica populara, dar nu stiu sa o faca! Si este vorba de 2 dansuri principale: hora si sarba. Insa, la Tulcea, de exemplu, am intalnit un grup de tineri care stiu sa danseze numeroase dansuri populare locale si o si fac cu ocazia oricarei petreceri!

  2. Marius Dragolici
    August 22
    Reply

    Nu stiu ce obiceriuri sau traditii are in vedere autoarea vis-a-vis de idilicul rural, eu pot sa spun ce vad intr-un sat prahovean. La 9 incep sa urle manele, parca au toti un mort in casa si-l jelesc pe tiganeste si se termina pe la 9 seara cand sunt prea beti sa mai horcaie un “sa traiesti ba fratele meu”. Sa nu uit, credinciosi nevoie mare, nu ar munci la zi de sarbatoare ca e de rau, dar o bere de pomana ar vrea, sa fie primit. Hotiile se pot face si duminica, se fura orice, bere, garduri de fier si asfaltul care ar trebui sa fie pe strada. Politia exista numai prin sediul comunal , in rest…doamne-ajuta!

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*