La articolul despre existența în orice problemă a unei soluții bune, care face să nu fim obligați să alegem un răspuns rău, fie el și cel mai mic rău, la acea problemă, un comentariu spune: „să faci bine în locul răului e o chestiune care ține de educație, de discernământ și, până la urmă, n-are nici o legătură cu biserica, ci cu cei șapte ani de acasă”.
O, ce simplu ar fi dacă ar fi așa! Dacă doar o educație corectă și dorința de a face bine ar fi suficiente pentru a deveni realitate această dorință. Spun aceasta din două motive. Mai întâi, pentru că – de bine de rău – în majoritatea cazurilor, în primii șapte ani copiii nu sunt învățați să facă rău, indiferent de părinții și educatorii pe care îi au.
Apoi, extrem de puțini oameni își doresc cu adevărat să facă răul – este categoria celor cu afecțiuni psihice, care nu au clară granița dintre bine și rău, și, pe lângă ei, doar câțiva care își propun explicit să facă rău. De exemplu, despre persoanele responsabile de marile crime în masă recunoscute din secolul trecut: Lenin, Stalin, Hitler, Mao Zedong, Ho Shi Min (căci în secolul al XX-lea au avut loc și crime în masă încă nerecunoscute), nu avem nicio informație că la începutul carierei lor și-au propus explicit să facă răul care a urmat. Iar când l-au făcut, l-au justificat continuu ca fiind un bine. Cei mai mulți dintre noi am experimentat în viața noastră faptul că am greșit încercând să facem un lucru care nouă ni se pare bun. Cum ne dăm seama că facem binele cu adevărat?
Grea întrebare. Haideți să facem un ocol pe la Meteo!
Atunci când plecăm în oraș sau într-o excursie și vrem să știm cum ne îmbrăcăm, ne uităm să vedem ce spune Institutul de Meteorologie referitor la starea vremii și în funcție de acest lucru decidem asupra vestimentației noastre. Desigur, mai există și varianta în care scoatem capul pe geamul de la bloc, să vedem dacă e frig. Mie mi s-a întâmplat de foarte multe ori să mi se pară că e cald, pentru că așa era în casă, iar după o plimbare în oraș m-am întors răcită.
Ce s-ar întâmpla dacă am spune că fiecare dintre noi se poate raporta la starea vremii după cum simte și am desființa Institutul de Meteorologie? Pe stradă am vedea un om în palton, altul în pantaloni scurți, pe cineva cu cizme, pe altcineva în papuci. Dincolo de amuzament, va fi afectată starea de sănătate a celor îmbrăcați necorespunzător. Acesta este unul dintre cele mai mici efecte ale inexistenței unui reper la care oamenii să se raporteze din punct de vedere meterologic. O astfel de decizie ar putea afecta societatea la toate nivelurile, pentru că există foarte multe domenii care au nevoie de datele furnizate de acest Institut.
Același lucru se întâmplă și cu binele. Pentru ca lucrurile să funcționeze, este necesar să ne raportăm la aceeași arie a binelui. Dacă binele devine relativ, orice tip de rău va putea fi socotit bine. Până la cele legate de moarte. Astfel, un tânăr ar putea să creadă că e bine să ucidă pe cel care i se pare că îi fură iubita, iar o femeie însărcinată ar putea crede că face bine dacă își avortează copilul cu Sindrom Down.
Sunt multe feluri de a avea cei șapte ani de-acasă…
Ce este bine? Ajungem iar la problema discernământului. O să dau doar un exemplu despre un criteriu văzut care trimite la un criteriu nevăzut, global.
Sfântul Siluan Athonitul a vizitat în 1905 mănăstirile din Rusia. În timpul unei călătorii cu trenul, un negustor i-a oferit o țigară. Sfântul Siluan i-a mulțumit frumos, dar l-a refuzat. Atunci negustorul îl întreabă: „Părinte, refuzi fiindcă crezi că e un păcat? Fumatul e de ajutor în clipele grele, te poate ajuta să-ți termini treaba mai repede, te relaxează și îți oferă o pauză de câteva minute”. În cele din urmă Sfântul se hotărâ să-i răspundă: „Înainte să-ți aprinzi țigara, roagă-te și spune un Tatăl nostru.” Auzind acest îndemn, negustorul a spus: „Să rostesc o rugăciune înainte de a aprinde o țigară mi se pare un lucru nepotrivit”, la care Sfântul Siluan îi răspunde imediat: „Cel mai bine e să nu faci nimic din cele ce nu pot fi precedate de o rugăciune”.
