Din pridvorul bisericii: „Răul cel mai mic” nu este obligatoriu

Distribuie!

de Alexandra Nadane

Auzim adesea: „Decât să fac un lucru care este un rău, mai bine îl fac pe acesta, care este tot un rău, dar mai mic”. De multe ori, după ce am văzut cum arată „răul cel mai mic”, m-am întrebat dacă el chiar era cel mai mic. M-am întrebat de ce e musai să alegi între două rele și să nu cauți să faci binele, mai ales că răul mai mic este, evident, un târg cu propria conștiință, și nu o rezolvare propriu-zisă a problemei.

Azi am citit că o actriță porno foarte cunoscută, care în 2011 renunțase să mai joace, a declarat zilele trecute că vrea să revină în industria pornografiei, pentru că are nevoie de bani ca să-și crească copiii. A ales, dintre problema financiară și reintrarea în industria pornografică, ceea ce i s-a părut răul cel mai mic. Desigur, este cunoscută dependența pe care o creează pornografia, indiferent dacă ești actor sau consumator, și cât de greu se renunță la ea. Dar, față de tăria dependenței, motivația alegerii cred că este mai importantă.

Dacă mergem într-un spital și întrebăm un medic care ia mită de ce o face, răspunsul obișnuit este că salariul mic îl obligă. Între mită și sărăcie, răul cel mai mic pare mita.

„Răul cel mai mic” îl alege un profesor care se ocupă de elevii pe care îi are la meditații mai mult decât de cei de la clasă, de un preot care se ocupă de problemele personale mai mult decât de cele ale ce i s-au încredințat, un funcționar public care rezolvarea afacerilor personale în locul efortului extenuant pentru rezolvarea problemelor cetățenilor.

Sufletește, cel mai greu mi-e să fac față „alegerii” între două rele atunci când vorbesc cu o femeie aflată în criză de sarcină și îi propun adopția ca o soluție, iar răspunsul ei este: „Da, sunt conștientă de viața pe care o port în mine, dar prefer să facă avort decât să nasc copilul și să nu-l mai pot da spre adopție pentru că mă atașez de el”. Cu alte cuvinte, preferă să curme o viață, pe care știe că ar iubi-o, decât să-i dea o șansă în cadrul unei familii care și-ar dori acest un copil și astfel s-ar lipsi de iubirea față de el. Pe cât de ilogic pare argumentul pentru cine nu l-a auzit sau nu a trecut prin așa ceva, pe atât este de răspândit.

Am încercat să găsesc o soluție pentru ce ar fi de făcut când te afli în fața a două posibilități rele. Un cadru, o metodă de căutare a soluției, căci simțeam că există o structură comună. Am analizat situațiile la care am asistat fără să reușesc și apoi am decis să fac încă două lucruri: să mă uit la referințele din Biblie la această temă și să stau de vorbă cu un preot.

De ce mă uit în Biblie? Pe lângă faptul că am încredere în cuvintele Scripturii ca exprimând adevărul, mai am un motiv să caut aici situațiile de viață. Pe lângă înalta ei teologie dogmatică, ea cuprinde tot ceea ce experimentează omul în viața sa, ca situație concretă. Evident, nu caut despre iPhone, ci despre relația mea cu ceilalți oameni în care poate să intervină iPhone-ul – relaționarea cu ceilalți, asta este esența oricăror probleme.

Ceea ce am găsit în Biblie aproape că m-a uimit. Metoda. Traseul de la problemă la soluție! Sf. Ap. Pavel spune în prima Epistolă către Tesaloniceni: „Feriți-vă de orice înfățișare a răului”; Tobit, în cartea lui: „Faceți bine și răul nu vă va ajunge!”. Mai mult decât atât, există și explicația de ce se poate evita ambele variante de rău, din care părea obligatoriu să alegem una: „Cei ce iubiţi pe Domnul, urâţi răul; Domnul păzeşte sufletele cuvioşilor Lui” (Psalmul 86).

Aici au apărut alte întrebări: De ce Proorocul David îi îndeamnă pe oameni să urască răul, spunând că Domnul îi „va păzi”? De ce să îi păzească, de ce se simt amenințați în acele moment e în care un rău, mai mare sau mai mic, pare singura posibilitate de alegere? Oare oamenii fac răul de frică? Le este cumva teamă să facă binele? Pentru asta am apelat la preot.

De ce întreb un preot când nu mai dau de cap unei probleme? O să fac un desen: Într-un oraș există un zid, iar în spatele lui este un parc frumos, cu un lac liniștit. Un om, Noi pe nume, vine în fiecare zi și se așează în fața zidului, cu dorința că va reuși să vadă lacul. Se teme să îl escaladeze, căci nu vede nici o cale. Și stă, temător.

Știu că lui domnul Noi i se poate propune soluția Roger Waters: sparge zidul. Dar realitatea este că nu există om care să spargă total zidul făcut din propriile și infinitele lui neputințe.

La un moment dat, zărește pe cer un elicopter care se rotește. De la acea înălțime, pilotul vede parcul cu lacul liniștit, zidul înalt, dar și pe domnul Noi. De-acum soluția e destul de clară: în elicopter și la lac.

Atunci când avem o problemă și o lăsăm doar pe umerii noștri, presiunea, gândurile și lipsa de experiență sunt cărămizile din zidul nostru, dincolo de care nu vedem soluții. Zidul ne blochează accesul la versiunea completă a evenimentelor, în care, dincolo de confuzia noastră, există veghea și pronia lui Dumnezeu. Cer sfat preotului, așa cum i-aș face cu mâna pilotului de elicopter să mă treacă dincolo.

Să știți că piloții ajută pe cei care le fac cu mâna. De ce? Pentru că de-asta au fost puși acolo. Așa că am încredere că mă poate înțelege, mă poate ajuta să văd dincolo de toate cărămizile mele, mă poate sprijini atunci când mi se pare că s-a sfârșit lumea. Cu el alături am curajul să merg la Doamne-Doamne și să cer ceva, deoarece știu că o vorbă bună din partea unui pilot experimentat cântărește mult.

Părintele mi-a spus că omul care se bizuiește pe sine  în rezolvarea problemelor va fi cuprins, mai devreme sau mai târziu, de frică. Când ajunge la limita puterilor sale, se înfricoșează, căci i se pare că nu poate găsi o soluție, că se află într-o menghină. Și că, chiar dacă extindem cercul celor cărora le cerem ajutorul la oameni, tot vom fi cuprinși de frică, atunci când vom ajunge la limitele acestora. De frică, va alege ceva care îi este la îndemână, deși știe că nu este bine. De aici începe un tobogan al răului, căci ar fi o iluzie să sperăm că va urma un bine dacă am ales un rău, chiar dacă pare un rău mic. Cu alte cuvinte, nu te poți face „frate cu dracul până treci puntea”, pentru că riști ca el să nu-ți mai dea drumul.

Soluția este să facem ceea ce ar părea imposibil: să luăm elicopterul, adică să facem ceva care este bine, chiar dacă pare peste puterile noastre. Dumnezeu face multe daruri, din iubire. Cât de multe? Toate care sunt necesare. Și poate, căci pentru El, nici un rău nu este obligatoriu. Și, logic, binele va fi temelia pentru bine.

Asta ar fi soluția: nu aleg niciun rău, ci caut binele.

Iată cum arată binele în situații concrete ale cazurilor de la început.

Pentru actorul porno Joseph Sciambra, soluția a fost să lupte cu propriile înclinații și să aibă încredere că Dumnezeu îl va ajuta. Și a reușit.

Mihai Busuioc, învățătorul lui Mihail Sadoveanu învăța copiii din tot sufletul „nu pentru că trebuia şi pentru că i se plătea, dar pentru că avea un prinos de bunătate în el şi pentru că în acest suflet era ceva din credinţa, din curăţenia unui apostol”. Și a reușit – el este Domnul Trandafir.

Brittany Rotz, mamă la 17 ani, a ales împreună cu tatăl fetiței, părinții adoptivi pentru fiica lor. Așa s-a născut Ava Elisabet, pe 29 noiembrie 2012, iar Brittany a ținut ca fetița să fie luată pentru prima dată în brațe de mama adoptivă. Și a reușit.

Sf. Luca al Crimeii (1877-1961) a fost un chirurg vestit al vremii sale, profesor universitar, inovator în specialitatea sa, chirurgia septică, și episcop, în același  timp. Nu a făcut niciun compromis regimului sovietic în problema credinței, nici măcar acela de a lucra într-o sală de operații fără icoană. Cu toate acestea, a primit premiul „Stalin”. Este drept, a făcut în mai multe rânduri ani de închisoare. Stalin a scris pe una din filele dosarului în care se cerea condamnarea lui la moarte: „Pe astfel de oameni nu putem să-i distrugem”. Deci a reușit.

Putem face binele în orice împrejurare dificilă a vieții noastre, dacă vrem și dacă ne punem nădejdea în Dumnezeu. Nu vom regreta: alegerea unui rău e urmată de consecințele rele ale acestuia, dar alegerea binelui va aduce alt bine. Niciodată alegerea răului nu este obligatorie, căci binele este firescul lucrurilor, nu răul. Așadar, „soluție” cu adevărat este doar binele.

Taguri

Arhiva

One Comment

  1. amalia
    November 17
    Reply

    Ce se intampla cu cei care se considera atei? Si imi aduc aminte ca undeva dumnezeu ne-a lasat liberul arbitru. iar sa faci bine, in locul raului este o chestie de educatie, de discernamant si, pana la urma, n-are nici o legatura cu biserica, ci de cei 7 ani de acasa.

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*