Gânduri de Ziua Internațională a Cărții: însemnări din suflet și dintr-o minte mereu flămândă

Distribuie!

de Alex Szollo

„La început a fost cuvântul”. Este deschiderea Evangheliei după Ioan, parte a cărții de căpătâi a creștinismului, însă poate fi privită și ca o temelie a existenței mele. Într-adevăr, de când mă știu, de când sunt conștient de lumea ce mă înconjoară și de rolul meu în ea, puterea cuvântului scris m-a fascinat, m-a fermecat, mi-a umplut fiecare fibră a ființei și m-a definit drept un bibliofil declarat. Mama îmi spunea la un moment dat că totul a început în momentul în care, undeva în jurul vârstei de doi ani, și jumătate am văzut un abecedar în vitrina unei librării micuțe din Timișoara. Tot mama mi-a mărturisit și că fascinația mea față de cartea respectivă, exprimată cu niște ochi cât farfuriile și cu un refuz categoric de-a pleca din librărie, a determinat-o să nu aibă de ales și să-mi cumpere acel abecedar, din care îmi citea înainte de somnul de după prânz. Da, de-aici rezultă că e posibil să fi adormit pe „Ana are mere” de vreo câteva ori. Ăsta a fost începutul unei lungi și trainice relații, ale cărei ecouri le simt și în ziua de azi, parcă tot mai puternic cu fiecare zi ce trece.

Am aflat azi că lumea sărbătorește Ziua Internațională a Cărții. Ceea ce-mi arată un adevăr: de la trei ani și jumătate, când am început să deslușesc tainele cititului, sunt într-o sărbătoare continuă. Pentru mine, fiecare zi este una petrecută în tovărășia cărților. Învățând să citesc, mi-am construit identitatea și relația cu lumea și cu semenii mei. De mic, găseam o carte ca fiind de mii de ori mai fascinantă decât orice jucărie nouă și la mare modă printre copiii de vârsta mea. De Crăciun, de Paște, de ziua mea, cele mai de preț daruri erau, în ochii mei, cărțile. Țin și acum minte că de multe ori eram întrebat cu mult înainte dacă am sau îmi doresc un anumit titlu, întrucât cei dragi ajunseseră într-un punct în care nu mai știau cu ce să mă surprindă și să mă bucure. Din copilărie și până acum, cred că nu există gen de carte care să nu-mi fi trecut prin mâini: de la versiuni pentru copii ale Bibliei, (prima carte citită singur, cap-coadă, a fost o Biblie pentru copii) la celebrele repovestiri ale filmelor clasice Disney și reviste de benzi desenate scoase de editura Egmont, și la enciclopedii despre animale, am ajuns, mai târziu, să fac cunoștință cu romanele istorice și religioase. Așa am descoperit, de pildă diferența dintre Quasimodo al lui Hugo și Quasimodo al lui Disney (foarte, foarte mare) prin „Notre-Dame de Paris”, pe care-l văd ca fiind romanul meu de suflet din literatura universală. Așa mi-am întărit credința în Adevărul mărturisit de creștinism prin ficțiune, cu „Ben-Hur” sau „Quo Vadis” alături. Pe urmă, începutul adolescenței mi-a fost marcat de descoperirea literaturii „de gen”.Am făcut parte din generația „Harry Potter”(cred că am citit de peste douăzeci de ori primele trei volume ale lui J.K. Rowling, și nici următoarele patru n-au fost citite o singură dată, garantat), am descoperit capacitatea de-a plăsmui lumi și limbi a marelui Tolkien, m-au trecut fiori de groază…regală cu scrierile morbide și totuși străbătute de optimism ale lui Stephen King și, destul de recent, m-am declarat captivat de intrigile și personajele complexe ale lui George R.R. Martin. Pasiunea mea pentru cărți nu cunoaște granițe.  Sunt genul de om pentru care „Cunoașterea este putere” e o expresie de luat în serios.  Dacă nu am o carte în mână, atunci în mod sigur „vânez” informații despre una (sau mai multe) pe Internet, unde majoritatea căutărilor mele au legătură, bineînțeles, cu cărțile. Pe ele le prefer oricărui „gadget” de ultimă generație, și știți de ce? Pentru că mi se pare absolut remarcabil faptul că, spre exemplu, aceeași carte citită la vârste diferite poate avea cu totul alt înțeles față de cel inițial. De aceea văd cartea ca fiind invenția umană aflată cel mai aproape de om: rămâne aceeași, dar se schimbă odată cu trecerea timpului în ochii celor care-o au în față. De Ziua Internațională a Cărții, sunt mândru să spun că mi-e aproape literalmente foame de cunoaștere. Și sper să nu-mi treacă.

Sursa foto: By Peretz Partensky from San Francisco, USA (Book Store in Kabul  Uploaded by russavia) [CC BY-SA 2.0 (http://creativecommons.org/licenses/by-sa/2.0)], via Wikimedia Commons

Taguri

Arhiva