de Mircea Anghel Ideea acestui articol este una simplă: prin intermediul acestor cuvinte voi încerca să aduc la cunoștința ta, cititorule, problema în care ne scufundăm noi, generația anilor ’90,…
Tag: comunism
de Emilian Voaideș Ca reprezentanţi ai generaţiei post-decembriste, nu putem afirma cu tărie că am fost influenţaţi de perioada de dinainte de 1989, dar asta nu înseamnă că nu putem…
În Între două lumi am vrut să las o urmă a scalei de comparaţie, a diferenţei pe care am experimentat-o între lipsa de libertate absolută aici şi lipsa oricărei libertăţi acolo.…
Tocmai datorită acestei crize identitare, românul a ajuns să-și mute loialitatea indiscutabilă, deși grav încălcată pe alocuri, din spectrul politic în spectrul spiritual. Dumnezeu luase locul a tot ce însemnase…
După cum am învățat când eram copii și frecventam orele de matematică elementară, o fracție este o porțiune dintr-un întreg și este reprezentată grafic prin două numere suprapuse, separate fiind…
„Primul meu roman, Între două lumi („Velvet Totalitarism”), a fost redactat în aproximativ zece ani. A durat atât de mult în mare parte deoarece l-am scris în timp ce predam…
„Da’ ce ieși de la facultatea asta ?” De fiecare dată când sunt întrebat acest lucru mă doare să văd cât de mult mentalitatea comunistă încă există sub forma unui…
Dacă ne îndepărtăm puţin de centrul Bucureştiului putem să descoperim o mulţime de alte locuri în care legendele şi miturile urbane au prins viaţă. Un astfel de loc este şi…
Inspirată de „dezastrul de la Bacalaureat” de anul acesta, m-am trezit întrebându-mă de ce oare nu putem şi noi să fim un neam de intelectuali, ca alţi fraţi de-ai noştri…
Comunismul european a fost o caracatiță politică uriașă care s-a hrănit de la Moscova și care și-a întins tencalule peste Europa de Est, ajungând în final să se trezească cu…
Multe lucruri s-au spus despre Coreea de Nord şi multe altele vor fi spuse de acum încolo. Vom continua să prezentăm atrocităţile care au loc la tot pasul şi nu…
„Crucișătorul Potemkin” este esența propagandei sovietice. Această producţie de o oră și un sfert, realizată în 1925, este greu de subclasat în ceea ce priveşte încărcătura emoţională transmisă. Însuși ministrul…
Îmi amintesc cum răsfoiam pentru prima dată, în clasa a IV-a, pe băncile școlii pe care am absolvit-o în Republica Moldova, File din istoria românilor. Era un manual școlar destul…