de Elena Manea
Într-o eră în care dezvoltarea a ajuns la apogeu, iar tehnologicul pare să câștige din ce în ce mai mult teren prin extinderea zonelor de interes spre domeniul cultural, este imposibil să nu se ridice un semn de întrebare în ceea ce privește modul în care literatura română este receptată în actualitate atât pe plan local, cât și internațional, precum și statutul său viitor. De aceea, o încercare de rejuvenare a acesteia pare, în contextul de față, soluția cea mai la îndemână.
Pe de-o parte, literatura, prin caracterul său proteic, poate reprezenta aproape întotdeauna o sursă de inspirație pentru tânărul aflat la început de drum și de recuperare a unui set de valori primordial indispensabil în formarea imaginii unui popor. Un exemplu în acest sens sunt numeroasele scrieri cu caracter programatic sau de direcție, precum și cenaclurile și cluburile de literatură, amintind aici de manifestele literare deschizătoare de drumuri în ceea ce privește cursul pe care literatura română a trebuit să îl urmeze pentru a se putea „pune la un loc” cu marea literatură europeană. La toate acestea se adaugă eforturile nemijlocite ale oamenilor de cultură pentru a promova, pe plan internațional, mentalul artistic românesc, chiar și în momente în care Istoria a aruncat asupra Culturii capcanele sale cele mai nefaste, gândindu-mă aici la regimul opresiv din timpul dictaturii comuniste. Mai mult, există în instrumentarul literar românesc o serie de figuri reprezentative care au reușit să își susțină tezele și dincolo de granițele țării, iar nume ca Mircea Eliade, Eugen Ionesco sau Emil Cioran au lăsat o amprentă pregnantă în culturile țărilor de adopție care au încercat să-și ajusteze propriile credințe în funcție de direcția deschisă de aceștia.
Literatura română nu se cuprinde numai în operele generației „marilor clasici” Mihai Eminescu, I.L. Caragiale, Creangă sau Slavici, ci încorporează și acei autori mai puțin cunoscuți publicului larg, dar extrem de apreciați de un anumit public de nișă, care și-a educat și continuă să își educe gustul pentru lectură după cu totul și cu totul alte criterii, interceptate poate ca irelevante pentru intelectualul de „astăzi”. Pe lângă vina unei societăți atrase tot mai mult de mirajul consumerismului și al lejerității cu care se pot trata anumite subiecte, consider că o importanță crucială în acest proces o are editorul, cel care decide ce să se vândă și ce să fie respins și care, în goana după afirmare față de sine și față de concurență, uită menirea ce îi este dat să o poarte. Iată de ce o mai bună epurare a ceea ce se decide să apară pe piața de carte ar putea constitui punctul prim de plecare dintr-un proces de recuperare a unei identități pierdute ușor prin conturile celor interesați mai mult de business și mult mai puțin de rolul pe care literatura îl are în conturarea unei imagini juste a poporului din care provine. Prezentarea la saloanele internaționale de carte a unor opere valoroase, dar mai puțin comerciale sau inițierea unor campanii de promovare / colecții de carte (Refacem împreună tezaurul artistic românesc!) care să cuprindă textele ce au servit drept piloni de rezistență în propășirea viziunii critice și artistice ar constitui o modalitate interesantă de a schimba perspectiva; apelul la vocile unor autorități consacrate în domeniu sau a unor scriitori de calibru internațional ca de exemplu, Mircea Cărtărescu ar putea servi și ele drept armă de accedere pe piața editorială internațională.
De cealaltă parte, consider că, pe lângă clasicii consacrați, intrați deja în canonul literar, o nouă categorie de scriitori ce ar putea beneficia de această titulatură sunt creatorii contemporani care încep ușor-ușor să câștige teren în fața publicului devorator de literatură post postmodernă, chiar dacă impactul traducerilor asupra pieței de carte pare a fi mai bine receptat. Mă gândesc aici la autori ca Cecilia Ștefănescu cu a sa carte Legături bolnăvicioase, Florin Lăzărescu, Elena Vlădăreanu, Dan Sociu, care au reușit să se impună detașat în noua direcție literară.
Lansarea pe piața internațională de carte a autorilor români reprezintă o perspectivă echitabilă pe care oricare editor ar trebui să o aibă în vedere, indiferent dacă este vorba de clasicii canonului literar sau de cei ai contemporaneității pentru a putea recupera acel trecut valoros al poporului român.
