În articolul anterior, discutam despre modul în care îmbrăcămintea femeilor încurajează hărţuirea sexuală pe stradă. Între timp am dat peste un articol al lui Pascal Bruckner, „Noua Evă”, publicat în cartea „Noile mitologii” coordonată de Jerome Garcin. Acolo am găsit următoarea replică: „În momentul în care legea pedepseşte cu severitate hărţuirea sexuală, femeia e obligată să arate cât mai dezbrăcată şi mai îndrăzneaţă.” Autorul mai punea problema presiunii sociale asupra sex-appealului, şi cum femeile sunt văzute foarte des ca un simplu obiect sexual, iar acest lucru (în viziunea lui) determină femeile să se supra-expună, ca o eliberare de cutume sau o formă de rebeliune.
Am rămas şocată. Să fie hărţuirea sexuală, cu tot primitivismul ei, o formă de cenzură, de menţinere a bunului simţ?! Ne întoarcem în Evul Mediu, când femeile trebuie să se acopere, ori sunt judecate aspru şi dezonorate? Nu, evident! Oricine ar trebui să aibă libertatea de a se îmbrăca dupa voie şi inteligenţa de a alege decenţa. Atunci, în cazul ăsta, unde mai e echilibrul? Să fie societatea aşa-zis „dezvoltată” , pasiv-agresivă? Pedepseşte formal libidinoşenia exprimată „sincer” de către scursurile societăţii (in vino veritas!), şi apoi pune presiune psihologică pe femei pentru a crea o întrecere sexuală, unde câştigătoarea e cât mai sexy sau cât mai dezinhibată? Culmea, femeile au luat în serios chestia asta, şi folosind un pretext al libertăţii sfidate, se supun cutumei? Atâta timp cât nimeni nu se manifestă fizic, e ok să umblii în lenjerie pe stradă? („Că doar, cine se uită în gura lumii?”)
Părerea mea este că NU, NU E OK. Şi dacă în articolul anterior marşam pentru pedepsirea „entuziaştilor sexuali”, acum trag un semnal de alarmă al bunului simţ. Nu e ok să şochezi prin aparenţă, sexualitatea debordantă nu e nouă formă de punk, şi femeilor de 30 de ani nu le stă bine cu minte de 15! Lăsând la o parte toată discuţia legată de aparenţe şi (ne)importanţa lor, dacă femeile adulte, cu familie şi carieră se înjosesc la astfel de manevre psihologice demne de liceu, nu mă miră că identitatea feminină mondială e o ceaţă majoră pentru toată lumea! Pe de o parte, avem efeminarea bărbaţilor opusă tendinţei de androginie, şi pe de alta suprasexualizarea în spiritul sfidării rasei masculine!
Am o propunere: ce ar fi să ne potolim cu toate modele, stilurile şi tendinţele astea socio-psihologice, şi să ne concentrăm pe produs idei/fapte memorabile, pe descoperiri ştiinţifice, şi pe scopuri puţin mai înalte decât crearea unui impact asupra bătrânelului care oftează dezamăgit în metrou în faţa unei curele purtată pe post de fustă. În viziunea mea, armura urbană ar fi un intelect dezvoltat, hrănit cu informaţii şi cultură, mult mai rezistentă împotriva agresării decât lipsa sau prezenţa excesivă a hainelor.
Laura Bisericanu
Ilustrație de Cristina Stan
