Acum câţiva ani, într-una din emisiunile lui, Mircea Badea a făcut o observaţie care sublinia o problemă românească de actualitate: faptul că simpla „greşeală” de a fi bătrân, copil sau femeie în România te predispune la o groază de accidente şi situaţii periculoase în spaţiile publice, în special noaptea.
Mă rog, problema asta e actuală încă de la 1750, după cum se poate observa în poza de mai jos:
Înainte de toate, acesta nu este un articol feminist sau scris de o persoană care favorizează fustele mini şi hainele transparente. Este o observaţie personală în cel mai pur spirit civic: Femeile nu se pot îmbrăca în rochie şi tocuri pe stradă! Într-adevăr, depinde şi de zonă, însă mie mi s-a întâmplat de 3 ori (în zone centrale ale oraşelor principale din ţară), să fiu acostată fizic de diverse personaje. Nimic grav, însă vorbim de zone centrale.
Nu vreau să mă gândesc la evenimentele necunoscute din zonele marginale. Unul din cazuri se întâmpla în miezul zilei, iar altul când eram însoţită de un băiat! Poate e doar o impresie, însă îmi pare că locatarii străzilor au prins un curaj nemaivăzut.
Poliţia ce păzeşte? De ce nu sparge găştile de bărbaţi care îşi fac veacul de vagabonzi în faţa magazinelor non-stop? De la apariţia feminismului, acesta a trecut prin trei etape de evoluţie. Unde sunt asociaţiile feministe şi de ce nu se ocupă de problema asta?
În ultimul timp, nişte slogane îndreptate puternic împotriva agresorilor sexuali au câştigat popularitate în SUA:
„Ce cauzează violul? a) hainele mele b) băutura c) flirtul sau d) (răspuns corect): violatorii”
În situaţii ca astea, atitudinea bătrânei de aici (deşi pare puţin deplasată şi este o legendă urbană) devine extrem de justificată! Într-o ţară cu pretenţii de Uniune Europeană, faptul că ieşitul în rochie după ora 21:00 pe stradă (sau în funcţie de zonă, şi în amiaza mare) devine realmente periculos mi se pare o aberaţie! Deşi, dintr-un punct de vedere mai sumbru, în timp ce în zonele rurale justiţia este reprezentată tot de bărbat şi pumnul său de fier, cea din zonele urbane pendulează între probleme cu un nivel de corupţie mai ridicat şi un dezinteres total faţă de problema în cauză (evident, până vine vorba de soţia/mama/fiica unei persoane competente în acest sens).
Întrebarea rămâne: ca femeie de 20 de ani, ce pot eu să fac pentru a putea să ies din casă în altceva decât în blugi, şi să fiu în siguranţă? (Deşi observ că nu discriminează, în unul din cazuri purtăm haine complet neutre din punct de vedere feminin, şi acest lucru nu a fost nici o problemă pentru cel interesat). Probabil o să o întrupez pe Xena, şi o să achiziţionez un spray cu piper. Pentru că asta e o atitudine adecvată secolului XXI într-o ţară europeană.
P.S. Moldova, aici lângă noi, ia atitudine. Noi?
Laura Bisericanu
Ilustrație de Cristina Stan
Sursa foto: https://samoaramata.wordpress.com/2011/12/23/definitia-violului-in-codul-penal-din-1750/
Articolul ridica o problema destul de controversata, dar ale carei efecte in spatiul public ar fi diminuate cu putin ajutor din partea statului si a fortelor de ordine.
De parte de a avea o gandire obtuza de genul “uite cu ce era imbracata panarama, o cerea”, as fi curios, chiar daca suna cinic, sa aflam dintr-un bilant al violurilor si din interviuri (interogatorii) cu violatorii, ce rol a avut vestimentatia in declansarea evenimentului nefast.
Cu alte cuvinte sa vedem daca, pe langa evidentul dezechilibru psihic al agresorului, vestimentatia a jucat vreun rol secund in actul violului. Mai clar, daca hainele victimei au catalizat cumva tendintele bolnavicioase ale individului, daca prin hainele sale victima a devenit “vizibila” pe radarul delincventului, si respectiv o potentiala tinta.
Desigur, violuri sau agresiuni, cum ai spus si tu, chiar daca femeia e imbracata neutru. Interesanta ar fi din punct de vedere statistic ponderea violurilor cand femeia e imbracata “ostentativ” fata de situatiile cand nu e, pentru a demonta mitul cu pricina.
In fine, chiar daca statistica ar confirma afirmatia cu pricina, nu este mai putin datoria autoritatilor de a asigura siguranta publica si de a le garanta cetatenilor libertatea de a imbraca hainele dupa gust si nu dupa frica.
Există oameni care încearcă să ia măsuri legate de această problemă:
http://hartuirestradala.wordpress.com/