Trecutul meu nu a prins viitorul, și asta mă bucură

Distribuie!

de Laura Bisericanu

Scriu articolul acesta dintr-o perspectivă unică. Perspectiva ultimilor mohicani ai generației Y. Și îl scriu pentru părinții generației actuale, sau chiar pentru ea: generația Z.

Generația mea s-a născut într-o casă cu telefon fix, radio și televizor (alb-negru sau color). Pe măsură ce am crescut, au apărut telefoanele mobile și calculatoarele. Luând cazul meu, calculatorul a apărut în imagine prin primară, și Internetul alături de telefonul mobil personal în mijlocul gimnaziului. Taman când începe minunata vârstă a pubertății. Pentru cei care nu au trăit această experiență: nimic nu te bulversează mai rău în adolescență decât o schimbare externă în modul de percepție a realității, pe lângă orice alte schimbări interne ți se întâmplă ție din start la vârsta respectivă.

Mobilul personal mi-a oferit o libertate nemaipomenită. Puteam avea conversații private, care nu puteau fi ascultate (cum se întâmpla la fix dacă mai nimerea cineva pe fir), puteam da mesaje private și puteam să înregistrez, video și foto, mediul înconjurător. Inutil de menționat că mesajele erau private fix atât cât erau și biletele de hârtie de dinaintea lor, deoarece mie mi s-a întâmplat să îmi citească absolut toată clasa un mesaj primit de la oarece băiat. Însă atracția principală era libertatea de comunicare, necontrolată. Asta era o capcană și pentru adulții care prindeau această schimbare, dapăimite pentru un adolescent care nu știe exact ce și cum!

Exemplu concret, aventurile mele cu telefonul mobil s-au încheiat atunci când tehnologia m-a depășit. În clasa mea, atât băieții cât și fetele obișnuiau să își țină jurnalul (!!!) sub formă de ciorne (drafts) de sms-uri. Într-o seară, pe la 1 a.m., dorind să văd cum ar arăta o parte din jurnal trimisă subiectului textului, mesajul a fost expediat din greșeală. Nici până azi nu știu ce am tastat de am reușit să îl trimit, dar țin cu siguranță minte lunile de glume făcute pe seama acestui mesaj, trimis prin bluetooth în toată școala.

Unde vreau să ajung? Întâmplarea de mai sus s-a întâmplat pe un telefon cu sonerii polifonice și ecran de 256 de culori. Astăzi există Vines, Snapchat (aplicație care trimite o poză ce se șterge automat după ce destinatarul a vizualizat-o, funcție absolut inutilă când toate smartphone-urile dispun de funcția de print screen), Internet și mii de minute/mesaje gratuite la orice formă de abonament, cât și sute de alte metode prin care tinerii își pot trimite mesaje (sau alte tipuri de înregistrări) fără controlul adulților. Dacă li se ia telefonul, au tableta cu wireless-ul din casă. Dacă și aceasta dispare, există Ipod-ul. Iar ei s-au născut într-o lume în care această tehnologie există deja, așadar se consideră îndreptățiți să aibă acces la ea.

Părerea mea este că adolescența este o vârstă suficient de dificilă. Fiecare acțiune pe care o faci are o serie de motive mai bine construite decât cele ale unui criminal în serie, și presiunea sub care acționezi în fiecare secundă este imensă. Chiar avem nevoie să adăugăm acestui stres niște realități suplimentare de manifestare? Încă o persoană de pregătit și proiectat?

În concluzie: adolescenții au fost asemuiți în anumite studii cu psihopații; odată cu vârsta, ei se maturizează, învățând să controleze aceste tendințe pentru a se adapta în societate. Gândiți-vă ce se poate întâmpla dacă îi oferi unui psihopat un spațiu virtual unde se poate manifesta, și care îl va urmări toată viața. E un cazier social ce nu poate fi șters și îți poate afecta viitorul personal și profesional.
Așadar, eu mă bucur că trecutul meu nu a prins viitorul. Mi-a fost suficient faptul că 30 de oameni mi-au invadat spațiul personal într-o perioadă când nici eu nu știam prea bine ce se află în spațiul respectiv. Nu vreau să mă gândesc la ceea ce se putea întâmpla dacă acest spațiu era expus, cu sau fără consimțământul meu, pe Internet.

Sursa foto: Facebook

 

Taguri

Arhiva

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*