The Wednesday Music Spotlight: Nina Simone

Distribuie!

de Bogdan Minuţ

Săptămâna aceasta facem o nouă oprire pe drumul întortocheat al jazz-ului american pentru a discuta puţin despre un alt monstru sacru al acestui gen. Deşi probabil pare greu de crezut, această maestră a vocii nu numai în jazz, ci şi în gospel, blues sau rhythm and blues a fost şi o pianistă de formaţie clasică extrem de bună. Multe melodii au părţi de pian fenomenale, care ar putea fi singure şi tot ar merita ascultate – şi chiar sunt, în  melodii precum Good Bait sau You’ll Never Be Alone, două dintre melodiile ei instrumentale, de pe primul ei album din 1958, Little Girl Blue, unde influenţele clasice se simţeau încă foarte bine în contrast cu piesele de jazz pur.

Defapt, şi ea şi-a mărturisit de multe ori preferinţa pentru melodiile înregistrate doar cu voce şi pian. Însă pentru a vorbi despre Nina Simone, cel mai important lucru de menţionat este măiestria ei în interpretare pe o gamă atât de variată de genuri. Am spus deja despre melodiile instrumentale, aşa că urmează gospelul:

Sinnerman, una dintre piesele ei cele mai cunoscute, este un cântec tradiţional-american de gospel. Multă lume s-a străduit să facă un cover după această piesă (pentru a putea face diferenţa şi pentru a ne da seama de ce stilul ei este atât de radical diferit trebuie să ascultăm cel puţin versiunea lui Las Baxter), însă niciuna dintre versiuni nu are farmecul specific Ninei Simone dat de duetul (sau duelul) dintre voce şi pian. Cele două instrumente par a fi unite într-unul singur în care pianul interpreteaza nota de bază şi vocea este fuga, încercând să ţină pasul cu baza. Acest pian alert mimează ritmul specific genului odată cu fusul de la tobe, care dă impresia că toboşarul mai mult s-a jucat decât a cântat în adevăratul sens al cuvântului – însă, până la urmă acesta este scopul final al gospel-ului, euforia profocată de muzică, asemănată deseori cu o senzaţie de transcendenţă.

I Put a Spell on You este o melodie scrisă şi înregistrată în 1956 de Screamin’ Jay Hawkins. Din această cauză sper că nu veţi judeca repertoriul Ninei Simone ca fiind în totalitate compus din melodii împrumutate. Dimpotrivă. Multe melodii scrise de ea sunt de-a dreptul fenomenale (ca exemplu putem să luăm una la întâmplare). Dar să revenim de la una dintre cele mai cunoscute şi una mai puţin conscută dintre piesele ei la chiar cea mai cunoscută. Versiunea prezentată de Nina este cu totul diferită de ce am ascultat până acum. Albumul fiind mai târziu – 1965, an în care ea era deja o cântăreaţă destul de celebră – prezintă o calitate vizibil mai bună a sunetului şi un întreg set de viori care devin dintr-un instrument de background, aproape la fel de importante ca pianul. Astfel melodia capătă o atmosferă grandioasă ce o face să semene cu eforturi similare de la Frank Sinatra sau Ray Charles.

Discografia acestui fenomen al muzicii la nivel internaţional este o comoară pe care vă invit să o descoperiţi minut cu minut, melodie cu melodie, album cu album. Melodii fantastice sunt toate, ascultaţi Ne Me Quitte Pas, ascultaţi Love Me or Leave Me, ascultaţi Don’t Let Me Be Misunderstood – pe care o ştiţi probabil din versiunea The Animals. Puneţi muzica ei în player şi doar ascultaţi, orice, veţi fi vrăjiţi din primele secunde.

Sursa foto: Wikimedia.org

Taguri

Arhiva

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*