de Mihai Niță
Sâmbătă, 15 martie. Mii de maghiari sărbătoresc Ziua Maghiarilor de Pretutindeni defilând cu steaguri ale Ungariei și Ținutului Secuiesc pe străzile municipiului Sf. Gheorghe. În același timp, nu departe de centrul evenimentului, un puști teribilist se fotografiază cu tricolorul atârnat la gât și postează poza pe Facebook.
Lesne de imaginat, gestul lui i-a inflamat pe destui etnici maghiari, dintre care câțiva l-au amenințat cu violența fizică. N-a durat mult până când tot incidentul a ajuns subiect presă și de indignare națională (sau naționalistă).
Sună a deja-vu? Da. Cu exact un an în urmă, un gest similar facea Sabina, o elevă româncă de liceu, care a ales să poarte o bentiță tricoloră la școală cu ocazia aceleiași sărbători maghiare. Rezultatul imediat a fost activarea orgoliilor și de-o parte și de cealaltă. Rezultatul pe termen lung, cu aportul exagerărilor presei românești a fost reaprinderea unui conflict cultural vechi de secole, marcat de mici victorii simbolice care nu fac decât să incomodeze dialogul și conviețuirea pașnică între cele două etnii.
Acum ca și atunci, presa română a profitat de ocazie și l-a erijat pe puștiul cu pricina într-un soi de „erou” național. Clișeul apare cel mai bine într-un interviu acordat de adolescent pentru Antena 3. Deși este un post de televiziune cu orientări stângiste, Antena 3 nu a văzut nicio contradicție atunci când a jucat cartea naționalistă. Logica e simplă: naționalismul vinde, iar profitul surclasează orientarea ideologică. Nu mai vorbim despre cum toate astea întârzie detensionarea situației din Ținutul Secuiesc.
Mai mult, gestul ostentativ al adolescentului se sincronizează cum nu se poate mai prost cu o perioadă dificilă în relațiile diplomatice dintre România și Ungaria. În timp ce „eroul” nostru atrăgea simpatii și antipatii pe Facebook, guvernul României declara drept indezirabile mai multe persoane din Ungaria și interzicea accesul acestora în țară din cauza legăturilor cu partidul maghiar de extremă-dreapta Jobbik. În replică, partidul maghiar, suspectat că ar efectua campanii ce promovează iredentismul pe teritoriul României, denunță măsurile guvernului român ca fiind ilegale, discriminatorii și generatoare de ură anti-maghiară.
Nu era chiar cel mai bun moment pentru patriotisme naive. Puștiul cel mai probabil nu știa toate astea, deși, după cum el însuși recunoaște, se aștepta la un răspuns violent.
Și totusi, de ce a făcut-o? Teribilismul e o explicație facilă. Nevoia de atenție, asemeni. Dar cred că cea mai plauzibilă este nevoia (generală) a românilor din Ținutul Secuiesc de a-și evidenția identitatea culturală în raport cu „Celălalt”, maghiarii. (S-ar putea spune că și reacția vehementă a „Celuilalt” vine dintr-o nevoie similară la fel de acută.)
Apelul la simbolurile naționale i s-a părut cea mai bună opțiune pentru a răspunde la această nevoie. Dar, din păcate, un alt lucru pe care nu-l știe „eroul” nostru este ca sentimentele naționale, așa cum au fost construite ele în societatea românească, încurajează antagonismul față de minoritățile refractare precum maghiarii. La rândul lor, aceștia din urmă au ales să confirme antagonismul.
Expresia „a pune gaz pe foc” descrie cel mai bine incidentul, care sperăm să nu se prelungească la instigarea campaniilor oportuniste de presă.
Sursa foto: facebook.com
