Extremism de la stânga la dreapta – proba Jobbik, sau când sportul se încadrează în probele Olimpiadei

Distribuie!

de Ana Maria Berbecel

Extremism sau pur teribilism, acest fenomen social-cultural-politic pare să ia amploare cu cât trece din ilegalitate în legalitate şi din neacceptat în votat. Bun sau rău, nu putem ghici finalul, însă este clar un semn de democraţie care îţi dă dreptul să-ţi alegi liber partea, atâta timp cât aceasta nu se îndreaptă spre tiranie.

Așa încheiam articolul scris acum aproximativ doi ani în care țineam să evidențiez ritmul în care centrul politico-cultural al unei țări se dilată spre extreme. În acea vreme nu puteam să observ însă cât de legală poate deveni o ilegalitate reflectată prin ochii unei mase, al cărui unic scop se poate dovedi a fi câștigarea unui vot, acțiune ce îi va conferi putere deplină. Vorbesc aici despre acea tiranie care suprimă democrația și sugrumă o libertate oricum atât de fragilă și îmbrăcată în legi ce cu greu o mențin pe linia de plutire. În poziția de oameni moderni am învățat că singura cale de a ne demonstra libertatea este să o sufocăm printre literele înghesuite ale unei legi, dar este oare această libertate în adevăratul sens al cuvântului sau ne învârtim într-un cerc vicios? Ajungem, astfel, să ne găsim în fața unor indivizi ce vor să își impună propria libertate peste libertatea comun acceptată, iar pentru a câștiga putere au nevoie de voturi. Descoperim în acest mod un nou sport la modă – și anume extremismul alegerilor Parlamentare, probă ce cu ușurință se poate încadra în noua Olimpiadă politico-socială.

Săptămâna aceasta probele din semifinalele Olimpiadei s-au mutat în România. Aflat în plină campanie electorală, un personaj aparent obscur, dar neașteptat de popular pe scena politică din Ungaria, își făcea apariția într-o zonă socio-culturală extrem de fragilă. Partidul extremist Jobbik sau Alianța tinerilor de dreapta - Mișcarea pentru o Ungarie mai bună, a înclinat atât de mult balanța spre dreapta pe un taler atât de dezechilibrat, încât valorile au părut să se zdrobească sub greutatea unor ideologii descentrate. Ceea ce se autodefinește ca fiind o mișcare fundamental conservatoare, patriotică și creștină, orbitează în jurul unui mix ideologic de naționalism, eurosceptism, antisemitism, antiimigraționism și xenofobie.

Ocupând o poziție politică de extremă dreapta, Jobbik este condus de către Gabor Vona în colaborare cu un alt personaj controversat, Krisztina Morvai. Reputat avocat, profesor, dar mai ales, fost funcționar ONU în domeniul drepturilor femeilor, Krisztina se încadrează perfect în tipologia persoanei supraspecializate ce știe toate scurtăturile prin care o ilegalitate poate îmbrăca cu ușurință forma unei legalități. Aceasta este prezentată ca ocupând un loc de frunte pe lista prezentată de către partid pentru alegerile parlamentare.

Ca principale obiective politice, Jobbik, conturat ca și brațul politic al organizației paramilitare Garda Maghiară, luptă contra liberalismului sălbatic și a comunismului, contra nedreptății sociale și a avortului și cere reprimarea susținută a criminalității atribuite în special rromilor și evreilor. Din întreaga lor platformă politică aș putea aprecia un singur obiectiv: castrarea chimică a pedofililor.

Privind din exterior, partidul Jobbik pare doar o altă încercare sau alternativă, depinde de perspectiva din care alegi să privești. Ce m-a determinat, însă, să scriu acest articol este modul în care au ales să acționeze pe teritoriul României. Într-o cursă contra-cromometru în care medalia de aur este reprezentată de numărul de voturi, membrii Jobbik au ales drept țintă țara noastră sau mai bine spus românii de etnie maghiară.

Lupta ideologică dintre românii și maghiarii din Transilvania a devenit deja un element reprezentativ al acelei zone, îi dă culoare și deși poate fi prezentat ca un război cultural, aceasta este piesa care conferă echilibru locului. Membrii extremiști maghiari au ales să se folosească de aceste elemente fragile și să încerce pătrunderea în substratul dureros al acestor culturi pentru a câștiga simpatie. Sub pretextul susținerii maghiarilor din România, membrii Jobbik au luat parte la un miting neautorizat la care au participat peste 4000 de persoane și care s-a soldat cu ciocniri violente. Acest fapt a atras după sine numeroase comentarii și hotărâri, printre care cererea de interzicere a partidului Jobbik în România dar și considerarea lui Gabor Vona ca fiind indizerabil.

Ce este important de subliniat aici este faptul că și cei aflați la conducerea statului s-au lovit de cercul vicios al libertății, una dintre cererile lor fiind imposibil de realizat iar pentru îndeplinirea celeilalte trebuie să ducă o luptă de Sisif. În acest punct, realitatea noastră și deci libertatea noastră se ciocnește violent de realitatea lor. Jobbik nu poate fi interzis pe teritoriul țării noastre deoarece nu deține filiale în România ci doar simpatizanți, iar libertatea lor de a scanda pentru orice formațiune pe care o aleg aleatoriu sau plătit nu poate fi atacată.

De sesizat, în tot acest meci, este faptul că cei pentru care Jobbik ,,luptă” nu sunt atât de încântați precum s-ar crede. Maghiarii din România nu au avut o opinie efervescentă despre toate aceste fapte, semn că nu sunt atât de contariați, dar sunt conștienți că toată această Olimpiadă politică le face mai mult rău decât bine. Chiar dacă Gabor Vona a luptat la Târgu Mureș ,,împotriva politicii de asimilare a Guvernului român”, Kelemen Hunor, președintele UDMR, a declarat că nu este de acord ca persoane din Ungaria să protesteze în țara noastră. Aici și-ar face loc o concluzie despre cât de fragil sau nu este echilibrul din Transilvania, dar nu face subiectul acestui articol.

Se știe că Olimpiadele au fost întotdeauna dominate de Rusia și nu putem omite acest fapt și din Olimpiada noastră extremă. În timp ce Gabor Vona afirma că îl simpatizează pe Vladimir Putin și asteaptă cu nerăbdare să-l întalnească, Laszlo Tokes, europarlamentar român de etnie maghiară, făcea în plenul Parlamantului European o paralelă între secui și locuitorii din Crimeea, afirmând că ,,secuii din Ținutul Secuiesc sunt pe cale să devină minoritari pe propriul teritoriu”. Toate acestea aveau loc pe fondul revoluției din Ucraina, a dorinței acesteia de integrare în Uniunea Europeană, dar și pe fondul referendumului din Crimeea. Cred ca nu mai are niciun rost să subliniez încă o dată cromatica eurosceptismului dar și cea a rusofiliei din tot acest tablou.

Ne vedem, astfel, puși în fața luptei pentru medalie cu marioneta unui dușman invizibil, ce deține trei locuri în Parlamentul European și încă 44 în Parlamentul Ungar. Nu suntem, însă, singurii, Marea Britanie călcându-ne pe urme după ce ministrului de interne i-a fost cerută interzicerea pe teritoriul britanic a lui Vona Gabor, acesta intenționând să participe la un miting organizat la Londra cu doar o zi înainte de Ziua Memoriei Holocaustului.

Olimpiada noastră se află abia la început și numără concurenți importanți ai extremei drepte ce pare să devină tot mai populari într-o Europă dezechilibrată și măturată de insecuritate pe toate palierele vieții politice și cotidiene. Printre aceștia putem regăsi nume precum Jobbik, Frontul Național Francez, Zorii Aurii și lista se va mări cu siguranță pe viitor.

Ce este îngrijorător, însă, e să descoperim cum această dreaptă se dezvoltă ca o tumoare periculoasă a stângii pe care încearcă să o anihileze, dar ale cărei celule le deține. Într-o realitate europeană măturată de insecuritate, orbita echilibrului de centru se va intersecta în curând cu punctele societății în extreme opace, amorfe și obscure. Pentru a reclădi societatea în care ne-am dorit să trăim va trebui să redescoperim echilibrul, susținuți de cei care știu cum să creeze imaginea libertății.

Sursa foto: Facebook

Taguri

Arhiva

One Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*