#FaithInHumanityRestored

Distribuie!

de Ana-Gabriela Popa

Deschid zi de zi pagina de Facebook, recunosc. Îmi place să urmăresc ce mai postează lumea. Mă simt întrucâtva ţinută la curent cu ultimele tendinţe.

Observ, pe zi ce trece, invazia până la abuz a hashtagurilor. Unele sunt redundante. Altele atrag adevărate campanii publicitare în jurul lor, ca de exemplu, hashtagul: #firstworldproblems, folosit în mod inadecvat pe twitter şi contracarat de un video care prezintă acele „probleme” citite de copiii din Africa, semnalând prin nepotrivirea dintre imagini şi replici care sunt adevăratele probleme ale omenirii.

O astfel de campanie atrage după sine un alt hashtag, foarte utilizat în lumea reţelelor sociale, şi anume: #FaithInHumanityRestored. Există site-uri şi bloguri dedicate exclusiv acestui hashtag, sau, mai bine spus, temei universale pe care o reprezintă, adică încrederea în umanitate. Trăim într-o lume plină de critici, plină de ştiri negative despre accidente, crime, jafuri şi teroare, o lume care se autodefineşte ca fiind egoistă şi individualistă, o lume care are o acută nevoie de speranţă şi de încurajare. Prin urmare, nu e de mirare că un astfel de hashtag a apărut pe Facebook, nu e de mirare că oamenii vor să mai vadă şi ştiri pozitive despre acte gratuite, despre bunătate, despre iubire.

Recent, a apărut un videoclip numit: „First Kiss”, care s-a răspândit viral printre utilizatorii Facebook. Mă aştept să-l fi văzut – este vorba despre nişte oameni cărora, complet străini fiind, li s-a cerut să se sărute. Foarte drăguţ clipul. O mulţime de distribuiri au fost făcute însoţite de hashtagul #FaithInHumanityRestored. La nici două zile, a apărut o ştire conform căreia clipul e fals, cei prezenţi în el nu ar fi simpli străini, ci actori plătiţi, totul e doar reclamă. Bineînţeles, au urmat parodiile. Şi cam aşa s-a terminat frumoasa poveste a „sărutului la prima vedere”.

Totuşi, am observat un lucru interesant: deşi există şi hashtagul opus, adică #FaithInHumanityLost, el nu este folosit decât rareori. Ştirea în sine că videoclipul „First Kiss” ar fi un fals a fost practic ignorată. Se pare că oamenilor, deşi un pic dezamăgiţi, le place în continuare IDEEA reclamei. E un fals, dar e un fals drăguţ. Are un mesaj frumos, profund, care atinge o coardă sensibilă în sufletul uman. Poate că toate aceste videoclipuri sunt create în scopuri comerciale, e adevărat. Dar, simplul fapt că ele rezonează adânc cu profunzimile noastre sufleteşti ar trebui să fie îndeajuns ca încrederea în umanitate să reziste. Poate că nu toate persoanele de pe Pământ sunt fericite, optimiste, dispuse să facă acte gratuite de bunătate, însă există ceva în noi toţi care se identifică cu acest profil şi pentru mine asta e îndeajuns ca să am #FaithInHumanityRestored. 

Sursa foto: Wikimedia.org

Taguri

Arhiva

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*