de Bogdan Țopan (student la Institutul de Studii Politice din Paris, specializat în politica Europei Centrale și Orientale.)
În momentul în care mi s-a propus această rubrică am fost destul de reticent asupra eficacității ei efective cât și asupra feedback-ului din partea cititorilor. Reținerea mea vine mai ales prin experiențele personale privind un fenomen de distanțare politică a generației, în ultimii ani, atât sub constrângerea crizei care a pus problemele cotidiene pe o treaptă mai înaltă, cât și printr-un fenomen de hulire mediatică, nu doar privind moravurile politicienilor (deseori contestabile), ci politica drept preocupare.
Încă din antichitate, diferiți gânditori s-au aplecat asupra „bunei guvernări a cetății”. Platon și Aristotel au reflectat asupra dreptului individului de a participa la luarea deciziilor politice. Niccolo Machiavelli vorbește despre instituționalizarea politicii și crearea unei structuri de guvernământ. Jean-Jacques Rousseau, John Locke și Montesquieu discută despre distribuirea puterilor și despre diferențele dintre diferitele regimuri politice. Kant a fost într-o oarecare măsură precursorul unui sistem politic care vrea să conducă la o „pace perpetuă”, Schopenhauer – adeptul a ceea ce mai târziu avea să fie numit „economie de piață”, Fichte a fost un înfocat susținător al naționalismului care în secolul XXI avea să se transforme în „era maselor”. Fiecare dintre ei a avut o idee diferită despre accepțiunea termenului de « bine » în politică.
Continuarea acestui articol nu are niciun fel de legătură cu educația din Franța, ci pune anumite întrebări în legătură cu necesitatea învățării sau reînvățării politicii. La proba de filozofie a Bacalaureatul 2013 din Franța – una dintre cele mai importante probe ale examenului de maturitate – subiectele legate de politică au fost prezente într-o mare parte din lucrările elevilor bacalaureați. Subiectul „Que devons-nous à l’Etat ?” (Ce îi datorăm statului ? N. red) a oferit șansa elevilor absolvenți de liceu de a dizerta asupra mutualității relației dintre stat și cetățean cât și despre rolul cetățeanului ca și element central în viața politică.
E adevărat că, în această frenezie de political correctness a zilelor noastre, subiectul a ridicat o serie de polemici, atât în mediul academic, cât și în mass-media. Comentatorii acestui subiect au adus în discuție moștenirea Revoluției franceze și dreptul individului de a primi o protecție gratuită din partea statului, adică fără a-i datora ceva în schimb.
Cel care mă interesează însă cel mai mult pentru a-l expune aici este cel de-al doilea subiect legat de politică al Bacalaureatului 2013 din Franța. Acest subiect aduce cu sine, în afara unui bagaj necesar de filozofie politică, o discuție ce ridică mai multe probleme de alea moral.
Formularea celui de-al doilea subiect, „Peut-on agir moralement sans s’intéresser à la politique ?” (Putem să ne comportăm de o manieră morală fără a ne interesa asupra politicii – N. red.) obligă absolventul de liceu la structurarea unui răspuns binar sau cel puțin la formularea unei teze relativizate (dupămodelul : da, dar…). Foarte important de menționat este că în baremele de corectare nu există niciun fel de răspuns corect la această întrebare, oricare răspuns fiind considerat corectat, atât timp cât sunt aduse argumente valide pentru tezele pro sau contra.
Diferența majoră față de spațiul mioritic rezidă în faptul că tineretul francez e obligat, într-o anumită măsură, să fie interesat în legătură cu subiectele politice. Acest lucru se traduce prin faptul că, în momentul în care acești tineri au de făcut o alegere rațională, nu li se poate spune orice. Învățarea unor principii politice nu reprezintă un panaceu pentru problemele societale. Reprezintă doar o altă posibilitate de a le aborda.
Cultura politică reprezintă o necesitate. Reușește să îi mențină pe oameni strâns legați de realitatea imediată. În același timp, discursul politic devine din ce în ce mai complicat cu fiecare zi, suferind modificări majore datorită unei configurații geopolitice mult mai volatile decât în trecut. Înțelegerea lui ține de un set de competențe specifice care nu sunt evidente pentru lectorul neinițiat.
Totuși, educația politică nu trebuie confundată cu îndoctrinarea. Cele două lucruri nu au nimic în comun. Educația politică ajută și la argumentarea unei opinii contrare opiniei personale, altfel spus, ea conferă explicația de ce nu îți place un lucru care nu îți place. Acest lucru reprezintă exact contrariul îndoctrinării, care îți dictează doar că un anumit lucru nu îți place, fără a pune lucrurile într-o perspectivă comparată și fără a avea nevoie de întrebări suplimentare.
Există, însă, domenii de care politica trebuie separată. Adică domenii care, înotând într-o „mare de politică” trebuie să rămână obligatoriu apolitice. Există o mulțime de exemple în fiecare zi care arată că, atunci când acest principiu foarte simplu nu este respectat, lucrurile iau de cele mai multe ori o întorsătură neplăcută. Deschideți acum televizorul pe orice canal de știri și veți vedea același rezultat.
Această rubrică ce va face, de altfel, obiectul unor informații politice generale amestecate cu noțiuni elementare de teorie politică, are ca scop inițierea cititorului în acest domeniu dar și corelarea acestor informații cu actualitatea politică pentru o înțelegere mai bună a prezentului.
Cultura politică se învață și prin dialog. Vă invit la un dialog politic fără ascunzișuri.
Politica e între oameni și viața lor de fiecare zi.
Sursa foto: Wikimedia.org
