Politicul (cu)minte: Despre dinamica votului – perspectiva alegătorului indecis

Distribuie!

de Bogdan Țopan

Cel de-al șaselea articol al rubricii „Politicul (cu)minte” vine ca o continuare logică a articolului care l-a precedat, încercând să prezinte, într-o manieră comparată, legăturile dintre democrația participativă și democrația reprezentativă.

Chiar dacă s-au scurs mai mult de două decenii de la Revoluția din 1989 – un pivot dureros și semnificativ în istoria recentă – conform realității, România este la ora actuală una dintre democrațiile tinere ale Europei; dacă în opera caragialiană „cetățeanul turmentat” punea fireasca întrebare „Eu cu cine votez ?”, articolul de față aduce în fața cititorilor perspectiva modernă asupra acestei fraze arhetipale a nehotărârii electorale, încercând să explice însemnătatea acesteia în cadrul științei politice.

Alegerile din Germania readuc în atenția marelui public subiectul dinamicii votului, însă pentru a extrage un beneficiu efectiv din articolul de față, trebuie să privim în spatele aparențelor și să reflectăm asupra schimbărilor de context care au dus, în cele din urmă, la schimbarea dinamicii electorale.

În această eră postmodernă a politicii, alegătorul se distanțează față de considerentele sociale și culturale prin care își forma altădată direcția de vot, câștigând astfel o oarecare autonomie față de loialitățile partizane și ideologice. Totuși, această distanțare este una cu dublu tăiș, deoarece acest alegător rațional despre care vorbim nu schimbă paradigma socială și culturală în care trăiește, arbitrând atât alegerile cât și non-alegerile sale care îl afectează efectiv.

Cu tendința cea mai ridicată după cel din epoca marilor populisme europene, comportamentul politic a început să urmeze modelul identificării și afilierii. Votul, însă, s-a schimbat, devenit rezultatul unui proces de decizie ale cărui resorturi trebuie să țină cont de parametri de o complexitate mai mare, unde o mare parte din capitalul unui candidat sau al unui partid este dat de către efectul de imagine sau efectul de campanie.

Acest lucru se întâmplă și din cauza faptului că vechile clivaje care guvernau viața politică s-au schimbat. În ziua de azi majoritatea alegătorilor nu mai pot să se situeze undeva în continuum între stânga și dreapta politică. În opinia majoritară, noțiunile de stângă și de dreaptă politică nu mai sunt actuale, alegătorul devenind, în același timp, și un abstenționist intermitent, votând mai ales prin miza directă a alegerilor (din punct de vedere al politicilor publice) cât și a personalizării conflictului (prin partizanatul pentru o formațiune politică sau pentru un candidat).

Dacă oamenii nu mai știu unde sunt poziționați și care este ideologia lor exactă, partidele politice s-au adaptat și ele. Printr-un fenomen numit „triangulare” în știința politică, partidele încearcă să își găsească votanți nu doar din rândurile propriei tabere ideologice, ci și din alegătorii indeciși care înainte ar fi fost tentați să voteze cu tabăra adversă, jucând rolul unor reformatori.

În același timp, filtrul media este din ce în ce mai important, acesta organizând dezbaterea politică și fixând ritmul campaniilor electorale. Sondajele precum și întregul domeniu al sociologiei electorale au devenit parte a procesului electoral, oamenii orientându-se după intențiile de vot manifestate în sondaje.

Rețelele de socializare precum și virulența lor schimbă total caracterul de implicare politică al actului electoral. Votul este devenit mai mult un drept decât o datorie civică pentru cea mai mare parte a cetățenilor. Un drept de care au dreptul să facă sau să nu facă uzanță.

Ceea ce ne aduce la partea care se leagă cel mai mult de articolul anterior, și anume cea referitoare la abstenționism drept instrument de contestație politică. Abstenționismul reprezintă o metodă de contestație politică mai ușoară decât manifestația, mai ales atunci când mizele protestului nu sunt atât de mari, ci candidatul sau mișcarea politică în sine sunt cei contestați. Abstenționismul, însă, nu găsește o motivație omogenă la toți cei care îl practică. Resorturile sociale și politice sunt diferite pentru fiecare în parte, aceștia având doar un numitor comun în actul lor, faptul că politicile publice propuse nu reprezintă interesele lor, astfel încât ei se simt subreprezentați.

După cum menționam și în articolul anterior, importanța democrației participative a crescut foarte mult, în lumina ultimelor evenimente observând o preponderență spre tehnici de impunere politică (precum manifestația sau greva) în detrimentul votului ca modalitate de acțiune politică.

Mondializarea economică precum și sarcinile de dezvoltare dictate de către piețele financiare internaționale duc la o descalificare a puterii politice. Nivelul de încredere a cetățenilor în clasa politică a scăzut foarte mult, cetățenii considerând politicienii drept vinovați pentru problemele societale.

Votul reprezintă o parte importantă, dacă nu chiar una dintre cheile de boltă ale sistemelor democratice. Indiferent cât de mare ar fi nivelul contestației politice din societate, considerăm că oamenii ar trebui să folosească această voce pe care o au în conducerea țărilor lor.

Diferența principală între sistemele totalitare și cele democratice este făcută prin libertatea votului, care consacră izolatorul (sau cabina de vot, așa cum o numim) drept una dintre marile invenții ale modernității sociale. Cel care dă dreptul de a profita de vocea personală pentru binele majorității.

Dar indecizia alegătorului nu trebuie obligatoriu să fie luată ca o marcă a deficitului democratic. Aceasta poate doar să arate o mutație profundă a comportamentului electoral.

 

Politica e între oameni și viața lor de fiecare zi.

Bogdan Țopan este student la Institutul de Studii Politice din Paris, specializat în politica Europei Centrale și Orientale.

Pentru o înțelegere aprofundată a subiectului recomandăm următoarele surse :

CAYROL, Roland - «Voter, à l'heure des médias et des sondages»Pouvoirs, 2007/1 n° 120, p. 83-94

MUXEL, Anne - «L'électeur incertain», Projet 2/2012 (n° 327), p. 22-28

MAYER, Nonna - «Qui vote pour qui et pourquoi?» Les modèles explicatifs du choix électoral, Pouvoirs, 2007/1 n° 120, p. 17-27

POP-ELECHES Grigore, TUCKER Joshua – „Communism's Shadow: Postcommunist Legacies, Values, and Behavior”, Comparative Politics , Vol. 43, No. 4 (July 2011), pp. 379-399

ROPER Steven, FESNIC, Florin – „Historical Legacies and Their Impact on Post-Communist Voting Behaviour”, Europe-Asia Studies , Vol. 55, No. 1 (Jan., 2003), pp. 119-131

Sursa foto: Wikimedia.org

Taguri

Arhiva

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*