de Bogdan Țopan
Acest al doilea articol scris în cadrul rubricii „Politicul (Cu)minte” ține să producă lectorului capacitățile necesare înțelegerii fenomenelor politice moderne, începând cu un subiect foarte actual – privit în lumina ultimelor evenimente – Islamul politic.
Strâns legată de dezvoltarea culturii religioase musulmane, apariția islamului politic poate fi privită prin prisma unei răsfrângeri în viața cotidiană a regulilor musulmane de cult. Integrând codurile legale, bază pentru dezvoltarea statului, în cadrul codurilor religioase, Constituția de la Medina, datată formal în jurul anului 622, este prima bază legală a islamului politic și care, prin perpetuarea tradiției, a rămas cea mai importantă. Această dată este aleasă formal deoarece momentul ales este unul important pentru musulmani, marcând prima Hegiră, migrația triburilor musulmane de la Mecca împreună cu profetul Mahomed spre Medina.
Istoria acestui fenomen, enunțată în cadrul acestui articol foarte pe scurt continuă cu Califatul Rashidun (sau Califatul Bine-Călăuzit) și Califatul Omeiad (sau Califatul de la Damasc), cea de-a doua perioadă marcând și scindarea celor două grupări principale, Suniții și Șiiții. Perioada cuprinsă între secolele VII și XIII este numită „Epoca de Aur a Islamului” sau „Renașterea islamică”, marcând o serie de inovații în toate domeniile și care se încheie prin invazia mongolă din 1258, lăsând loc dezvoltării ulterioare a Spaniei musulmane și mărturisind decăderea spațiului arab. Lunga istorie a Imperiului Otoman iese de sub incidența acestui articol, fără a uita să menționăm că termenul de Calif a fost oficial abolit de către Mustafa Kemal Atatürk în 1922, oficializând astfel trecerea unui sistem politic dominat de către vestigiile medievale în modernitate.
Islamul politic sub accepțiunea în care este înțeles în acest articol beneficiază de o coerență istorică și culturală, de un fond lingvistic comun și de o moștenire religioasă dominantă. În același timp, Islamul politic trebuie înțeles în cele ce urmează drept o construcție politică neomogenă, formată dintr-un mozaic de culturi care prezintă diferite disparități economice și diferențe regionale majore privind sistemul instituțional.
Este Islamul politic marcat de către o criză ?
Pentru a înțelege acest lucru, trebuie să înțelegem mai întâi principiile de funcționare ale acestui sistem politic.
Islamul politic părea compromisul între sisteme adânc înrădăcinate în tradiția musulmană și modernizarea necesară sistemului geopolitic actual. Însă foarte repede aceste sisteme au arătat că moștenirea religioasă este una mult mai puternică decât ar fi crezut liderii. Moștenirea colonialistă a adus un val de modernizare, neuitând însă că împreună cu această moștenire vine și un spirit contestatar foarte folosit pe tot parcursul Primăverii Arabe.
Originea ideii de Islam politic stă și în nostalgia legată de controlul politic exercitat de către un imperiu trecut asupra lumii, această nostalgie fiind comparată deseori cu mișcări similare din diferite populisme care de-a lungul timpului și-au asumat acest drept.
Democrațiile musulmane pot fi grupate în 3 categorii. Prima categorie este formată din cele care sunt state laice, precum Turcia , unde religia a fost total scoasă în afara vieții politice. Statele care recunosc legea islamică drept o sursă de inspirație pentru legislația lor formează cea de-a doua categorie. Această a doua categorie încearcă în egală măsură să respecte o legislație modernă și să integreze în cadrul ei principiile islamice tradiționale. Cea de-a treia categorie este formată din statele care încearcă să instituie Șaria drept principiu care controlează atât sfera publică, cât și sfera privată a individului.
Aceste democrații pot fi destul de greu de înțeles atât timp cât sunt privite prin prisma democrațiilor liberale în care trăim, deoarece promovează principii care uneori par mai mult decât diferite față de acestea. Problema principală e că și schimbarea funcționează diferit față de logica pe care transformarea spre democrație a urmat-o în spațiul european și occidental.
În multe din argumentele aduse în discuția despre implicare occidentului în ultimii ani în lumea islamică o teză economică a fost adusă de către mulți partizani la stadiul de „teorie a conspirației”. Importantele rezerve de petrol deținute de către lumea arabă nu pot explica în totalitate ingerința statelor occidentale.
Evenimentele din piața Taksim arată mai ales faptul că generația actuală, crescută într-un sistem laic, nu vrea să se supună rigorilor unui sistem teocratic. Acest lucru arată cât de mult s-a schimbat structura geopolitică a lumii în care trăim față de orice fenomen anterior.
În ziua de azi, oamenii s-au obișnuit deja ca politica să fie atent separată de lucrurile care ies de sub incidența statului. În cazul Islamului politic însă, nu doar că aceste două lucruri se întrepătrund dar uneori religia are tendința de a înlocui rațiunea politică bazată pe principii precum binele societal.
Oamenii nu mai acceptă atât de ușor să trăiască într-o perpetuă frică de un inamic de cele mai multe ori necunoscut.
Aceasta arată că Islamul politic s-a modernizat și el și că, poate, fără să ne dăm seama, Islamul politic este o victimă a globalizării, protestele fiind un act de manifestare al sincronizării lumii musulmane cu lumea occidentală.
Pe acest subiect recomand două articole ale lui Carmen Gavrilă în Dilema Veche: Trezirea arabă în islamul politic și Islamul politic – lovit în Turcia, rănit în Egipt-
Politica e între oameni și viața lor de fiecare zi.
Bogdan Țopan este student la Institutul de Studii Politice din Paris,specializat în politica Europei Centrale și Orientale.
Pentru o înțelegere aprofundată a subiectului recomandăm următoarele surse :
AMIN, Samir – « 2011 : le printemps arabe ? », Mouvements 3/2011 (n° 67), p. 135-156.
BELKACEM, Farida – « Lectures croisées d’un monde arabe en bouleversement », Revue internationale et stratégique 2/2012 (n° 86), p. 115-121.
CHARIF, Maher- « 27 : Réformisme musulman et islam politique : continuité ou rupture ? », in Le choc colonial et l’islam, La Découverte, 2006, p. 517-532
MESSARI, Nizar – « À propos de la complexité des révoltes dans les pays arabes », Cultures & Conflits 1/2012 (n° 85-86), p. 187-212
PIERRET, Thomas « Le Baas syrien face à l’islam sunnite », Le Débat 1/2012 (n° 168), p. 146-154.
Cahiers d’études africaines 2012/2 (N° 206-207) – L’ISLAM AU-DELÀ DES CATÉGORIES
