Politicul (cu)minte: ONU – Gestiunea crizelor și probleme aferente

Distribuie!

De Bogdan Țopan

În acest al patrulea articol din cadrul rubricii „Politicul (cu)minte” vom trata o problemă care transpare în actualitatea politicii globale. Noțiunile de politică sunt mult mai evidente în momentul în care pot fi observate în realitate (oricât de dureros ar fi acest lucru), înțelegerea lor fiind mult superioară momentelor când sunt prezentate într-o manieră teoretică.

Ultimele evenimente din Siria, unde, potrivit opiniei publice, se presupune că împotriva populației a fost comis un atac cu armă chimică de către trupele președintelui Bashar Al-Assad, reînvie discuția privind Organizația Națiunilor Unite și rolul acesteia în politica internațională.

Fondată în 1945, ca urmare a brutalității fratricide a celui de-al Doilea Război Mondial, Organizația Națiunilor Unite este compusă, în zilele noastre, din 193 de state membre, dintre care cinci (Statele Unite, Rusia, Marea Britanie, Franța și China) au drept de veto permanent. Încă din momentul creației acestei organizații, diferite voci internaționale au criticat-o pentru lucrurile pe care nu poate să le ducă la bun sfârșit și pentru crizele pe care nu poate să le prevină. Cazul sirian nu face nici el excepție de la aceste critici.

Pentru a ajunge în miezul problemei, este important să ne întrebăm, însă, dacă instituția ca atare este cea care trebuie condamnată pentru lentoarea vitezei de răspuns în unele situații, sau dacă atitudinea statelor membre față de problemele apărute este determinanta problemelor respective. Cazul sirian sus menționat este un exemplu bun pentru acest blocaj instituțional creat între statele membre. Presa internațională reclamă lipsa de intervenție împotriva lui Al-Assad.

Trebuie, însă, să luăm în calcul faptul că riscurile unei astfel de intervenții sunt foarte mari; nu doar posibilitatea folosirii armelor chimice, precum presupusul atac din Siria, dar și forța distructivă a armelor nucleare - rămasă un paroxism al violenței și al amenințării după sfârșitul celei de-a doua conflagrații mondiale.

Mai mult decât atât, trebuie luată în calcul și dimensiunea propagandistică a probelor deținute. Observatorul Sirian pentru drepturile omului declară un număr de morți mult mai mic decât cel declarat de către insurgenți.

În același timp, o eventuală intervenție are nevoie de un mandat din partea ONU, fără de care niciun fel de strategie nu este posibilă. Până acum, ONU a permis de mai multe ori statelor membre să nu își asume responsabilitatea pentru nereușitele lor.

Este foarte importantă din acest punct de vedere și logica în care este este privită această organizație. Dacă ea este privită ca un bloc geopolitic în sine, rolul ei este crucial, fiind o piatră de temelie a securității la nivel mondial. Dacă însă este privită drept o simplă organizație interguvernamentală, ONU nu este nimic altceva decât suma politicilor de apărare a statelor din care este compusă.

Consiliul de securitate al ONU, menționat și mai sus în discuția noastră, are, în același timp, rolul de coordonator al acțiunii, precum și de organism respondent în cazul în care lucrurile nu merg după cum au fost plănuite. Puterea de veto a țărilor din Consiliul de securitate duce la coaliții sau la scindări ale puterii, depinzând de problema tratată. Aceste disensiuni în cadrul politicilor de securitate provin din faptul că interesul național al fiecărui decident este diferit, atât geografic, cât și pe perioade diferite de timp.

Rolul de „băiat bun” pe care ONU încearcă să îl joace nu este, însă, fără rost. Medierea reprezintă, în zilele noastre, nu doar o modalitate alternativă de rezolvare a conflictelor, ci o necesitate. După cum menționam și mai sus, tehnologia de luptă a evoluat atât de mult, încât orice conflict poate fi fatal. De aceea, o rezolvare pașnică a conflictelor este de preferat.

În aprilie 2012 Consiliul de Securitate al ONU a autorizat trimiterea unei misiuni de observație neînarmată în Siria, care însă nu era pregătită pentru nivelul de degradare al situației siriene.

O altă problemă demnă de luat în considerare este că aceste lupte nu mai implică doar armatele, ci și civilii, în mod direct și nemijlocit. Pentru Națiunile Unite, protejarea civililor este o prioritate. Aici intervine și fenomenul invers, anume sacrificarea populației. În Siria, spre exemplu, acest lucru nu se produce doar din cauza luptelor interne din interiorul țării, ci mai ales prin faptul că țara în sine ar deveni teatrul unui război de gherilă în cazul unui conflict internațional.

Bineînțeles că fiecare război are nu motivele, ci motivațiile lui. Altfel spus, fiecare parte beligerantă găsește un mobil care să conducă, în mod direct sau nu la un „casus belli”. Ce urmează la o primă vedere este nimic altceva decât o consecință a faptului că această motivație este transformată într-o cauză și că inamicul, oricine ar fi el, este portretizat într-o manieră diabolică și deci redus la un element care trebuie distrus pentru binele suprem al societății.

Lucrurile sunt mult mai complicate, însă, în realitate. Conflictele funcționează printr-o serie de mecanisme și de dinamici complexe, cu o multitudine de variabile care se schimbă la fiecare moment de acțiune și reacțiune a părților componente. Însă, acest sistem complicat vine împreună cu pierderi de vieți omenești și cu suferință umană. Acesta este și elementul central pentru Organizația Națiunilor Unite. Scopul lor principal este de a nu mai adăuga violență violenței deja existente în societate, decât în cazul în care nicio soluție posibilă nu poate fi pusă în practică.

De aceea, trebuie să ne opunem explicațiilor simple pe care  le putem găsi unei probleme, mai ales atunci când răspunsurile sunt mai complicate decât o simplă  aprobare sau dezaprobare.

Politica e între oameni și viața lor de fiecare zi.

Bogdan Țopan este student la Institutul de Studii Politice din Paris, specializat în politica Europei Centrale și Orientale.

 

Pentru o înțelegere aprofundată a subiectului, recomandăm următoarele surse :

BOUTROS, Ghali - « Peut-on réformer les Nations unies ? »,
Pouvoirs, 2004/2 n° 109

BESSIS, Sophie - « L'avenir incertain des Nations unies », Manière de voir 10/2009 (n°107), p. 6-9

BETTATI, Mario - « L'usage de la force par l'ONU »,
Pouvoirs, 2004/2 n° 109, p. 111-123

SUR, Serge - « Le conseil de sécurité : blocage, renouveau et avenir »,
Pouvoirs, 2004/2 n° 109, p. 61-74

Sursa foto: Facebook

Taguri

Arhiva

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*