The Weekend MacGuffin: Cununa cu spini de trandafiri a obsesiei

Distribuie!

de Cosmin Acatrinei

Fericirea ca obsesie e o sursă sigură de nefericire.” (Andrei Pleşu)

Omul este o fiinţă posesivă pe parcursul întregii sale existenţe. Încă de la naştere, este posesiv cu sânul mamei sale, apoi cu jucăriile sale, în copilărie. Pe măsură ce creşte, posesivitatea sa ia amploare şi cuprinde o arie din ce în ce mai largă. În tinereţe devine posesiv cu camera sa, apoi cu partenerul de viaţă, iar după ce îşi va găsi un loc de muncă, va fi posesiv cu subalternii săi. Când ajunge pe ultimele trepte ale existenţei sale, va deveni posesiv cu propria familie, şi în ultimul rând cu însăşi viaţa care îi scapă printre degete. Elementul generator al acestei posesivităţi este în general teama de a nu pierde prin delăsare, fiind mai mult o acţiune inconştientă şi relativ pasivă. Dacă fiinţa umană o conştientizează şi continuă să o exercite, cade astfel într-o extremă, cea a obsesiei. În momentul în care obsesia posesivităţii se instaurează, omul devine o bestie feroce, capabilă de cele mai mari atrocităţi, doar pentru a-şi apăra tot ceea ce consideră el că deţine.

În Mizerabilii lui Victor Hugo, un rol foarte important în evoluţia personajelor principale, în special a Cosettei, o au soţii Thénardier. Doamna Thénardier o primeşte în grijă pe fiica Fantinei, care promite să îi trimită bani în schimbul găzduirii şi educării fetiţei ei, şi în momentul când aceasta ajunge să nu mai trimită deloc bani, o exploatează cum nu se poate mai crud, punând-o la diverse munci, inumane pentru vârsta fragedă a acesteia. Cei doi soţi Thénardier au comun mania posesivităţii, obsesie care la soţie se manifestă prin dorinţa de control a progeniturilor sale, iar la bărbat, printr-un monopol financiar absolut. Apogeul bestialităţii lor se produce în momentul în care Jean Valjean vine să o recupereze pe Cosette de la cei doi soţi, care devin nişte carnivore ce nu se despart atât de uşor de vânatul lor, cerând despăgubiri materiale pentru tot soiul de pagube imaginare. Imaginea acestor doi soţi este una cât se poate de reprezentativă pentru demonul posesivităţii, iar destinul lor este unul cu atât mai tragic.

Obsesia posesivităţii de factură amoroasă este unul dintre cele mai periculoase stadii ale unei relaţii. Un exemplu edificator ni se oferă într-o melodie celebră a lui Nick Cave, în duet cu Kylie Minogue, Where the wild roses grow. Deşi se află pe albumul The Murder Ballads, această piesă pare la prima vedere una de dragoste, fiind constituită aproape în întregime din întâlnirea şi pasiunea dintre doi îndrăgostiţi. Finalul este însă unul tulburător: protagonistul, după ce îi promite naivei îndrăgostite un loc în care iubirea înfloreşte precum trandafirii sălbatici, comite o crimă de neînţeles, asasinându-şi aleasa inimii în acel loc magic, motivându-şi alegerea prin sintagma: „All beauty must die!” Posesivitatea acestuia scapă astfel de sub control, comiţând un sacrilegiu bazat pe un act de certitudine a efemerităţii. Obsedat fiind de frumuseţea răpitoarei a iubitei sale, conştiinţa să îi dictează să o distrugă, şi să păstreze vie doar amintirea ei, un trandafir sălbatic plantat între dinţii acesteia.

Obsesia intervine în mod special în cazul în care omul este pus în faţa fructului oprit. Precum Adam care comite păcatul originar, nefiind în stare să-şi înfrâneze dorinţa sa profană de a consuma mărul interzis, tot astfel şi Lester, personajul principal din pelicula lui Sam Mendes, American Beauty, este supus unei „rulete ruseşti” pe care o joacă fără şanse de scăpare, cu şase gloanţe. Obsesia sa este o pasiune pentru o adolescentă, o reacţie a crizei vârstei mijlocii, care derivă şi din mariajul său eşuat. Posesivitatea lui Lester asupra propriei sale raţiuni devine agresivă, iar obsesia capătă o intensitate electrizantă, care îl bântuie şi îl aduce, ironic, într-un final, direct în patul ei cu petale de trandafiri şi spini. Providenţa îl pedepseşte, la fel cum l-a pedepsit şi pe primul om, izgonindu-l din propria sa existenţă, în modul cel mai banal cu putinţă.

Deşi considerat de mulţi o armă, posesivitatea este cu siguranţă un teritoriu extrem de alunecos. Cărarea întunecată pe care aceasta poate să o apuce duce către o obsesie care poate avea rezultate catastrofale. Deşi avem cu toţii acest instinct de conservare în noi, mai mult sau mai puţin flagrant, capul hâd al obsesiei atârnă precum sabia lui Damocles deasupra raţiunii fiinţei umane.

Sursa foto: Wikimedia.org

Taguri

Arhiva

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*