Pagini de istorie: Mihai Viteazul, între erou legendar și strateg militar

Distribuie!

de Emilian Voaideș

Fără doar şi poate, Mihai Viteazul a fost unul din cei mai mari conducători ai Ţărilor Române. Cu toate acestea, cât din ce ştim despre el reprezintă un adevăr şi cât o pură exagerare, favorizată de conştiinţa populară şi chiar de filmele istorice?

Mihai Viteazul – din naştere Pătraşcu – s-a născut în 1558 în Oraşul de Floci, mama sa fiind de origine grecească. În ce priveşte descendenţa sa paternă, istoricii nu au reuşit să se pună de acord, numele tatălui lui Mihai nefiind stabilit cu certitudine până în ziua de astăzi.

Istoricul Ştefan Ştefănescu trece în revistă, pe scurt, ascensiunea lui Mihai de la ban de Mehedinţi la ban al Craiovei: Mihai Viteazul şi-a început „cursul onorurilor” publice cu dregătoria de ban de Mehedinţi; a ajuns apoi mare stolnic, mare postelnic, mare agă, urcând până la cea mai important dregătorie, mare ban al Craiovei. „Mihai – consemnează cronica faptelor sale – era vestit tuturor, atât prin rangul părintelui şi privilegiul naşterii, cât şi prin frumuseţea armonioasă a trupului şi prin statura lui mândră”. Vrednic era marele ban „prin iubirea de ţară, prin bunăvoinţa faţă de cei deopotrivă cu el, prin omenia faţă de cei mai mici ca el, prin dreptate, adevăr, statornicie”. Drag le era tuturor Mihai, „pentru darurile înalte ale sufletului său nobil cu adevărat, pornit chiar prin fire să săvârşească isprăvi grele”, ca şi pentru cuvântul său înţelept.[1]

800px-Mihai_Viteazul_intrand_in_Alba_IuliaNăscut ortodox, Mihai avea să îşi apere credinţa şi ţara al cărei domn va fi începând cu anul 1593 (Ţara Românească). Astfel, întreţine legături de alianţă cu domnii ţărilor creştine şi cu organizatorii cruciadei antiotomane.

Cea mai însemnată luptă antiotomană din timpul domniei lui Mihai rămâne, fără îndoială, bătălia de la Călugăreni din 13/23 august 1595, când, după ce înfrânge armata turcă mult superioară numeric celei române, primeşte laude chiar şi de la cei învinşi. Astfel, cronicarul turc Ibrahim Pecevi consideră această înfrângere cea mai drastică din istoria otomană. Din păcate, aliaţii săi nu vor fi foarte solidari cu această opinie, Ieremia Movilă, noul domn al Poloniei, fiind favorabil otomanilor, iar Sigismund Bathory, principele Transilvaniei, fiind foarte schimbător în ceea ce priveşte alegerea unei „părţi”.

După mai multe victorii în faţa oştii otomane, Mihai va încheia, în 1597, o alianţă cu Poarta, aceasta recunoscându-i statutul de domnitor. Pentru o perioadă relative scurtă de timp, domnitorul Ţării Româneşti renunţă la ofensiva antiotomană. Cu toate acestea, un an mai târziu, va încheia un tratat de alianţă cu Rudolf al II-lea, împăratul habsburgilor, fapt ce va stârni din nou mania otomanilor, consacrată prin noi offensive împotriva Ţării Româneşti, offensive cărora Mihai le-a ţinut piept cu stoicism.

Evenimentul de seamă al domniei lui Mihai Viteazul a fost, însă, constituit de unirea celor trei ţări române sub o singură stăpânire. Într-o primă fază, domnul Ţării Româneşti intră în Transilvania în fruntea unei armate formate din români şi mercenari de alte etnii, învingându-l pe noul principe, Andrei Bathory la Şelimbăr (18/28 octombrie 1599). În mai 1600, îl va învinge şi pe Ieremia Movilă, domnul Moldovei, reuşind, astfel, să devină domnitorul celor trei principate române în acelaşi timp.

Theodor_Aman_-_Mihai_Viteazul_si_capul_lui_BathoryDin păcate pentru el, vecinii Ţărilor Române nu vedeau noua unire cu ochi buni, atât habsburgii, cât şi otomanii simţindu-şi ameninţată poziţia. De asemenea, nobilii maghiari nu voiau să se supună noului conducător, neacceptându-i măsurile. În septembrie 1600, nobilii se răscoală, Mihai pierzând Ardealul în urma bătăliei de la Mirăslău. După puţin timp, şi Moldova va ieşi de sub stăpânirea acestuia, Movileştii revenind la putere.

Domnitorul e forţat să ia calea pribegiei şi îi cere sprijinul lui Rudolf al II-lea, care îl va ajuta să recucerească Transilvania şi Ţara Românească. Rudolf întrevede o nouă oportunitate de unire, situaţie ce nu i-ar fi convenit. Decide astfel să îl ucidă pe Mihai, „tocmindu-l” pe generalul Basta pentru îndeplinirea misiunii. Astfel, în data de 9/10 august 1601, Mihai Viteazul este decapitat,  în apropiere de Turda, încheindu-şi viaţa glorioasă într-un mod tragic şi nedrept.

De la moartea sa şi până în zilele noastre, faptele lui Mihai şi personalitatea sa au fost conturate de mulţi istorici, fiecare venind cu ceva în plus. Inevitabil, a avut loc o mitizare a personajului istoric atât de îndrăgit de români, dar, cu toate acestea, rămân certe dragostea sa de ţară, eroismul şi geniul militar dovedite în luptele contra otomanilor şi nu numai.

Cu toate că unii încearcă să discrediteze marile personalităţi pe care le-a avut ţara noastră, ar fi de preferat să nu uităm niciodată să ne preţuim eroii, pentru că ei sunt cei cărora le datorăm însăşi existenţa noastră de popor autonom şi creştin.


[1]Ştefan Ştefănescu, Istoria românilor, de la afirmarea etnică..., Ed. Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2005, p. 146

Sursa foto: Facebook

Taguri

Arhiva

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*