The Wednesday Music Spotlight: Mussorgsky – o celebrare în stil rus a morţii

Distribuie!

de Vladimir Unterfingher

1. Lullaby (Cântec de leagăn)

Un crepuscul pământiu, o lumânare al cărei licăr muribund încearcă să cuprindă acea odaie insolită...o mamă tulburată şi vlăguită ce veghează, neîncetat, la căpătâiul copilului său. Tăcere şi umbre ameninţătoare. În acest mod, am putea spune de-a dreptul angoasant, debutează primul solilocviu din ciclul Cântecele şi dansurile morţii pe care Mussorgsky le elaborează între anii 1875 şi 1877 în colaborare cu poetul Arseni Golenişev-Kutuzov. Aceste poeme scurte, aduse la viaţă de geniul muzical al lui Mussorgsky, sunt încă o dovada a credo-ului artistic al compozitorului: Adevărul. Mussorgsky este poetul care îşi doreşte să expună adevărul, cruntul adevăr, oricât de brutal, insolit, sinistru sau sfâşietor se relevă. Fără jumătăţi de măsură, fără compromisuri, nemediată si necenzurată – acesta este viziunea si filozofia lui Mussorgsky asupra vieţii.

Urmând tradiţia unei dialectici poetice nuanţată de substratul slavon, ce mizează, în ultimă instanţă, pe meditaţia intropectivă asupra raportului tensionat şi paradoxal dintre om si propria sa existenţă sau, mai bine spus, a omului pus faţă în faţă cu propriul său destin, care, de cele mai multe ori, cunoaşte cele mai tragice accente imaginabile, Mussorgsky elaborează patru tablouri muzicale în care surprinde multiplele faţade ale mortii.

Primul cântec din acest ciclu cvadripartit debutează cu povestea unei mame îndurerate ce veghează necontenit la căpătâiul pruncului său. Vlaga pune stăpânire pe ea, încetul cu încetul, realitate interioară fiind reflectată şi marcată prin ritmul lent al liniei melodice. Crepusculul se iveşte. Întreg universul este tăcut, palpită, aşteptând parcă ivirea unui ceva ineluctabil. Se aude o bătaie în uşă, tensiunea creşte în intensitate, iar moartea se iveşte, ca o Sibilă, în faţa mamei. Această oscilaţie între acea amorţeală a spiritului şi tumultul ravăşitor din inima femeii în clipa în care confruntă moartea este surprinsă magistral prin modul în care basul Martti Talvela articulează notele muzicale, pornind de la un registru jos si grav, ajungând la unul tragic, intempestiv. Moartea vine să legene copilul pentru a-i îngădui mamei să se odihnească. Întreg pasajul liric pare să izvorască dintr-un imaginar mai degrabă de factură mitologică, în care eroul, la limita unei existenţe desăvârşite şi normate, stă faţă în faţă cu propriul sine şi, mai ales, cu propriul său sfârşit. Linia melodică nu ramâne niciodată pe planul secund. Mussorgsky, un temperament extrem de meticulos, punând un semn de egalitate între coral si instrumental, are grijă ca linia melodică să naraze, în paralel cu solistul, acestă dramă lugubră. Nimic nu este aleator, nimic nu este lăsat la îndemâna hazardului. Cântecul de leagăn este muzica funestă atribuită unei existenţe demonice „sublunare”, este dansul halucinant şi îmbătător al ultimei răsuflări, este pulsaţia frenetică a vieţii ce se zbate cu înverşunare în ghiarele morţii. Copilul adoarme, vrăjit de dulcele cântec de leagăn al morţii, iar mama, împreună cu ontologia acestui mundus poetic, intră, treptat, în decrepitudine şi apoi în uitare.

2.  Trepak

Urmând îndeaproape filonul folcloric, Mussorgsky reuşeşte în iniţiativa de a crea un sincretism armonios între o formulă muzicală populară consacrată (N.R. Trepak este un dans tradiţional rusesc cu un tempo viu – cf. DEX) şi o concepţie bazată pe un soi de fatalism, înrădăcinat de asemenea în credinţa populară. Acest veritabil mariaj dintre Cer si Infern, translatat într-un balet frenetic al morţii, este ceea ce doreşte Mussorgsky să înfăţişeze în piesa Trepak. Totuşi, este vădit faptul că peisajul este diferit, rolurile se inversează, însa telosul este neschimbat, constant. Moartea, ca o adevarată Hekate, îşi preschimbă chipul, dintr-un soi de mater dolorosa (vezi Cântec de leagăn) într-o întruchipare a filantropiei. Peisajul liric suferă la rândul său o mutaţie. Evadăm din acea încapere claustrantă, sinistră, insolită şi ajugem în sânul naturii. Totuşi, nu este acea imagine ideală pe care romanticii o descriau cu atâta fervoare. Iarna este imperatrix mundi, crivaţul suflă cu putere, totul este acoperit de către un giulgiu de nea.

Moartea îşi aruncă privirea asupra unui beţiv căzut în zăpadă şi conjură natura, o altă forţă universală, vasală voinţei sale, să îl învelească pe nefericit într-un mormânt de nea şi să-l adâncească şi mai mult în somnul său lin. Linia melodiei vine şi ea să întărească, sugestiv, acestă atitudine a morţii. Totuşi, melodia creează o doză de confuzie. Ritmul si tempo-ul par foarte vivide, dinamice, săltareţe, fiind prezente toate elementele unui dans menit să serbeze un joie de vivre. Însuşi paralelismul dintre elementele tehnice, ce stau la baza acestui stil muzical popular,  şi mesajul artistic pe care Mussorgsky îl transmite prin intermediul libretului său, nuanţeză în profunzime acestă compoziţie muzicală şi întăresc, simultan, ideea acestei permanente tensiuni ce există în interiorul nostru: în fiecare clipă, undeva în adâncul fiinţei omeneşti, viaţa şi moartea se află într-un etern conflict.

 

Libret: 1, 2

Sursa foto: Wikimedia.org

Taguri

Arhiva

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*