Bună dimineaţa, tinere absolvent de liceu , proaspăt absolvit de imaginea lui Holden Caufield, personajul principal din „De veghe în lanul de secară”! Acum ce faci? Ce facultate ai vrea să urmezi sau întrebarea care ţi-a bântuit până acum copilăria şi adolescenţa: „Ce vrei să te faci când o să fii mare?”. Răspunsul meu a fost „jurnalist de profesie, remuneraţie mică, familie mare”, cum ar spune un binecunoscut personaj „de-ale carnavalului” caragelian.
Da, vinovat, Măria Ta. Am visat să fiu jurnalistă şi nu pentru că mi-au înceţoşat gândirea filmele cu Johnny Depp, ci pentru că, după cum am scris şi la examenul de admitere, am vrut „să pictez realitatea în cuvinte”. Poate că sună cel puţin penibilă această dorinţă de pictare a realităţii, dar fiecare cu vocaţia lui.
Acum să vă spun o mică povestioară intitulată „Marile Expectanţe ale Tânărului Jurnalist”.
Ajungi cumva prin minunea studiului intens pe băncile Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, draga facultate de stat din cadrul Universităţii. Ţi se pun pe farfurie circa o mie şi ceva de pagini de toate felurile. Începem cu aperitivele: înveţi cum să scrii un lead, un şapou, o ştire şi-ntr-un minunat final, ajungi să scrii un articol. Felul principal: înveţi cum să faci o anchetă, tipurile de anchetă, documentarea şi fişa de observaţie. Mai rămâne loc şi de desert? Haideţi să luăm o gură de frişcă la desert, pentru că nimic din ce ai învăţat mai sus nu te ajută în meseria de jurnalist. De ce? Ai pus primul blat al tortului, l-ai însiropat bine, dar ce te faci când ai uitat să-l umpli cu cremă?
Şi uite aşa am ajuns ca după aproape doi ani de facultate de comunicare să fiu trimisă pe teren şi să mi se comunice că reportajul meu este naiv, dar bun pentru facultatea de care aparţin de altfel.
Lasă-mă să-ţi pictez un tablou mai clar. Ce vise îmbolnăvite de grandeur ai când dorinţa ta este să schimbi presa tabloidă din România? Te-ai săturat de ştiri din seria „Vezi cum face sex Bianca Drăguşanu pe plajă cu un grăsan. CLICK AICI pentru poze”. Ai învăţat la şcoală că jurnalismul se bazează pe lucruri neobişnuite, unde apar conflicte, personaje şi situaţii ieşite din comun de interes general. Bun. Expectanţele tale naive sunt următoarele:
- Visezi să fii următorul Cristian Teatru Tănase. Nu înţelegi? Este o metaforă pe aici pe undeva. Adică, vrei să ajungi în Iraq şi să faci de acolo reportaje. Pe româneşte, visezi cu ochii deschişi.
- Te gândeşti că dacă te angajezi la o redacţie cunoscută sau cu oameni de renume, eşti aranjat.
- Crezi că ar fi o idee excelentă să faci un internship în presă, iar internshipul te va lansa direct pe print sau pe marile ecrane.
- Te visezi deja crainică TV sau cel puţin într-o redacţie TV.
- Crezi că punctul-cheie în meseria aceasta este să fii prietenul tuturor. Greşit, cheia este să pretinzi că poţi fi prietenul tuturor, să adopţi o atitudine ipocrito-freudiană. De ce freudiană? Pentru că, de cele mai multe ori, te simţi ca un cobai de-al lui Freud.
- Nu crezi în pile şi-n pupincurism. Te minţi în fiecare seară că „băi, eu nu fac asta, nu cred că e chiar real. E doar un zvon”. Ca să vezi, aceste două lucruri pe care poate tu le deteşti, sunt ceea ce fac lumea jurnalistică să se învârtă.
- Ai impresia că munca cinstită îţi va fi răsplătită. Fals.
Realitatea? Piţipoance cu buze conturate excesiv şi dorinţe de Esca îţi vor fura locul peste tot pentru că mămica lor este prietenă cu nu-ştiu-ce magnat al industriei. Vor fi jocuri de culise atât de scârboase şi ascunse încât aproape că vei renunţa să participi la ele. Din păcate, eşti un pion în jocul de culise fără măcar să ştii. Vei dori să munceşti ca să te ridici din cenuşă, vei munci în weekend, vei fi plătit puţin spre deloc, cei mai sus ca tine îşi vor atribui munca ta sau mai rău nici nu ţi-o vor accepta. Vor exista alţii care vor fi lăudaţi şi preaslăviţi pentru ideile tale. Vor exista pupincurişti care vor fi mai sus ca tine, iar tu, floare mică de nu-mă-uita, nici n-o să ai habar că ţi se va fura pâinea de la gură.
Concluzia? Presa în România este mai ceva ca oceanul. Este plină de rechini, meduze veninoase şi alte lighioane, iar dacă ai tupeul să te laşi luat de curente şi să fii afectat de maree, bine. Dacă nu, te vor mânca rechinii cu tot cu fulgi, iar buziţele conturate vor fi ridicate pe un postament din recif de corali, undeva unde nimeni nu le poate atinge luciul de buze.
De ce să continui să crezi în visurile tale? Simplu, cine ştie poate printr-o minune, peste câţiva ani tu, împreună cu alţii de teapa ta, vei putea schimba acest magnific univers media, vei putea picta şi tu realitatea în cuvinte şi nu o vei blura. Tinere jurnalist, ţine capul sus! Nu renunţa, după cum spunea domnul profesor Coman de la FJSC : „Jurnalismul este ca un joc de rugby”, te mai loveşti, mai atingi un fund. Dar te menţii pe poziţie. Aşa că, echipează-te bine, te aşteaptă un drum lung şi anevoios înainte!
Ana-Maria Gheorghe
Sursa foto: wikimedia.org
Fain articolul si foarte adevarat, din pacate 🙂