Toată lumea vede. Toată lumea ştie. Toată lumea simte. Toată lumea trăieşte. Toţi sunt atotştiutori.
Mă ȋmpiedic zilnic de persoane de acest fel, şi dacă analizăm bine, fiecare dintre noi are o bucăţică de „atotştiutor” ascunsă undeva. Ne lăsăm conduşi de o societate cu „reguli” de morală şi etică stabilite acum… foarte mulţi ani, deşi, ȋntre timp, noi am evoluat şi simultan totul ȋn jurul nostru.
Pierdem din vedere esenţa lucrurilor. De ce? Deoarece trebuie să dea bine ȋn faţa celorlalţi, să fie ȋntr-un pattern. Şi mai rău este faptul că suntem atât de ȋncăpăţânaţi, nu vrem nici măcar să auzim altceva, purtăm acei ochelari de cal ce ne ȋmpiedică să vedem ce se află ȋn stânga sau ȋn dreapta şi, deseori, nu vedem nici măcar ce se află ȋn faţa noastră.
Ȋncrezători, egoişti, „selfieşti” , tupeişti, nesimţiţi, majoritatea cu inteligenţa depăşită de propriul smartphone (evident că din acest motiv sunt achiziţionate), sunt câteva dintre lucrurile care descriu personalităţile din această perioadă. Aşteptări mai mari decât oceanul sau mai ȋnalte decât bolta cerului, de cele mai multe ori nefiind conectate la realitate.
Ce credeţi că s-ar ȋntampla dacă nu am mai avea aşteptări? Eu spun că nu ar mai exista nici dezamăgiri, nici supărări, ci doar bucurii, deoarece orice am primi ar fi ca un dar şi ar avea un grad de apreciere mult mai mare faţă de cel pe care ȋl are când există aşteptări.
Dacă ieşim din zona de confort, din zona de „confort” stabilită de alţii pentru noi, ne oglindim ȋn ceea ce reprezentăm cu adevărat. Multora le este frică, sunt plini şi ȋnconjuraţi de prejudecăţi, prejudecăţi nefondate.
Sursa foto: flickr.com