Jurnal de Bucureşti: Pregătiţi pentru noul an?

Distribuie!

de Iliescu Andra

Și uite-așa mai trece încă un an. Cu acest articol nu vreau să mă laud, vreau doar să inspir, să arăt că se poate orice atunci când îți dorești cu adevărat și când muncești pentru asta.

Anul acesta nu am plecat cu un „bucket list”, ci doar am lăsat lucrurile să prindă formă și s㠃decurgă în mod natural. În paralel cu facultatea, am avut un job full time. Nu pot spune că a fost greu, dar nici ușor, căci în final am terminat cu bine.

Cel mai greu lucru pentru mine a fost licența. Spre deosebire de alții, care au ales să o primească de-a gata, eu am petrecut timp prin biblioteci căutând inspirație și m-am chinuit cu un trial la programul cu care mi-am lucrat jumătate din licență (pentru cei curioși, licența era pe statistică iar programul SPSS). Problema nu era licența în sine, ci faptul că mi-am schimbat materia fix cu o lună înainte de predare, iar cu două zile înainte a trebuit să refac toată structura. Cred că au fost cele mai cumplite zile din viața mea - am dormit vreo trei ore în total. Sincer, nu credeam că voi reuși să o termin la timp. Eram panicată, stresată, nu-mi era nici foame, nici sete, practic nu mai simțeam nimic. Când  m-am văzut în fața ușii de la secretariat a fost cel mai minunat moment, momentul în care piatra a fost aruncată și eu am fost eliberată.

Pe atunci făcusem deja cunoștință cu fondatorul revistei și scrisesem un articol. Îmi plăcea ideea, conceptul, ceea ce regăseam. Prima dată când am auzit de ei a fost la publicarea cărții, fapt care mi-a trezit interesul și mi-am dorit să fiu și eu parte din această comunitate. De vreo două luni am și această mică rubrică, unde scriu despre tot ceea ce mă inspiră. Sunt bucuroasă că am ajuns aici - la începutul anului, dacă mi-ai fi spus că o să am o rubrică într-o revistă, n-aș fi crezut.

Din punct de vedere profesional, am ȋnvăţat că așa cum mulți își umflă CV-ul, așa și angajatorii umflă anunțurile și la interviu fac totul să pară foarte pompos. Mai apoi ajungi să te lovești de adevărata față și realizezi că nu tot ce zboară se mănâncă.

Mai nou particip la niște cursuri de bonă, vreau să învăț despre cei mici, deoarece ei sunt viitorul, și până la urmă cu toții am fost copii la un moment dat. La ȋnceput eram puțin sceptică, nu știam la ce să mă aștept, nu știam dacă va fi ceea ce îmi doresc. Eu mi-am dorit să descopăr cum să îi învăț pe cei mici, să pot ajuta orice fel de copil, chiar și pe cel care pare imposibil de ajutat. Culmea e că după prima zi, unde ni s-a făcut introducerea, am realizat că este exact ceea ce îmi doream să găsesc. Dacă sunteți curioși, puteţi intra pe www.oameniicrescoameni.ro .

Anul acesta am ȋnvăţat să iert, am ȋnvăţat să am mai mult tupeu și încredere în mine, am văzut câtă fericire poate aduce un puișor de om în viața oricui, am văzut frumosul în oameni și în orice mai presus de tot.

Anul acesta nu a fost deloc cum mă așteptăm să fie, a fost de o mie de ori mai frumos, mai bogat, mai plin de roade. Abia aștept anul următor!

Sursa foto: flickr.com

Taguri

Arhiva

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*