Jurnal de Bucureşti : 7 staţii din Bucureştiul contemporan

Distribuie!

de Andra Iliescu

Ieri am decis să merg acasă cu autobuzul. Mă ȋntorceam de la un interviu şi eram foarte euforică, aşa că am decis să merg acasă cu autobuzul. Era aproape ora 19, şi cu toată aglomerația îmi era dor să mai admir Bucureștiul ȋn toată splendoarea lui: agitat, grăbit, obosit. Am plecat de la Piaţa Victoriei, pe Lascăr Catargiu, unde eram fascinată de lumina proiectată de sub copacii din mijlocul şoselei. Sunt culori ce oscilează, şi oglindindu-se ȋn coroana de frunze, uşor uscate de toamnă, a copacilor, arătau absolut mirific - cel puţin lila-ul creând o senzaţie feerică, de vis.
Până la Romană autobuzul era aproape gol, scaunele evident că erau ocupate toate. Călătorii erau fie cu nasul ȋn smartphone, fie “trăncăneau” cu cei de lângă ei. Nu era unul care să privească ȋn jur. Toţi erau prinşi ȋn probleme cotidiene, erau parcă robotizaţi. Nu e de mirare că romanii sunt o naţie stresată, nu vor nici măcar o clipă să se relaxeze ȋn drum spre casă, să ȋşi odihnească “sufletul”, gândurile, să se destindă.

Ȋmi place foarte mult arhitectura clădirilor din Bucureşti, un stil neoromânesc sau neobrâncovenesc, cum mai este numit, născut din amestecul de Art Nouveau cu elemente bizantine şi etnografice. Din păcate, după rondul de la Romană parcă ȋncepeau să se degradeze. Clădirile erau neȋngrijite, ca nişte banane pe jumătate decojite, decolorate, uzate. Nici Intercontinentalul, ȋn toată măiestria lui, nu mă impresiona foarte mult. Ȋn schimb, mi-a placut să revăd Spitalul Colţea. E impunător, măiastru, de-a dreptul superb. Aş intra doar să ma pierd pe holurile lui.
La Romană evident că s-a umplut autobuzul şi eram ca nişte sardine la conservă. Era linişte, dubios chiar. Doamnele care vorbeau erau destul de discrete, părând că erau numai oameni educaţi ȋn acel autobuz - am rămas surprinsă. Traficul ȋncepuse sa se degajeze. După pasajul de la Unirii pulsul Bucureştiului scăzuse. Oamenii nu mai mişunau, maşinile se mai ȋmpuţinaseră.La Tineretului evident că m-am lovit de un „românism” : persoanele cărora le este frică să nu plece autobuzul fără ei şi se ȋnghesuie să urce ȋnainte să cobori măcar.

M-am delectat cu mica mea plimbare cu autobuzul. M-am minunat că mai exista educaţie. Am admirat Bucureştiul, cum nu o poţi face daca mergi cu metroul. Am fost ca un mic turist.

Taguri

Arhiva

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*