Divizia de film – Interviu cu fondatorul asociației, Mircea Ibadof

Distribuie!

1. De când te-ai apucat de acest proiect și ce te-a determinat să faci asta?

Am început să lucrez la conceptul proiectului Divizia de Film încă din vara anului 2011, de când lucram cu Centrul de Tineret al Bibliotecii Metropolitane. Proiectul a aniversat de curând primul an de existența din, sperăm noi, mulți alții.

Motivele sunt multe, dar principalul motiv a fost nevoia de altceva. Atunci când sistemul nu te mulțumește și ai vrea să ai o alternativă, cu siguranță mai sunt și alți oameni în aceeași situație, așa că de ce să nu constuiești o alternativă și pentru ei? Alte motive ar fi probabil ambiția și încăpățânarea uneori dusă la extrem.

2. Vezi un viitor al cinematografiei românești? Dacă da, încotro se îndreaptă el?

Viitor… ce cuvânt monumental. Desigur că văd un viitor. Nu știu dacă sunt suficient de experimentat într-ale artelor ca să pot preconiza un traseu evolutiv al cinematografiei românești, dar pot să-mi asum rolul de mama Omida și să fac o încercare.

Pentru a putea schița viitorul cred că este foarte important să înțelegem și celelalte două entități temporale: trecut și prezent. Cinematograful în România a trecut prin multe încercări. Fie că vorbim de comunism, pată neagră peste toate formele de exprimare artistică sau că vorbim despre libertatea nebunească a democrației pe care oamenii nu știau cum să o apuce. Pe sistemul: acum putem face orice, deci ce naiba facem?

Trecând peste toată această istorie tumultoasă, ne găsim într-un prezent în care viziunile regizorilor contemporani s-au mai potolit și au căpătat concretețea realismului. Adesea dezbăteam cu Lex Dumitru, compozitor și bun prieten, problematica realismului românesc în cinema și ajungeam negreșit la aceeași concluzie: e doar o fază.

Privind deci spre viitor nu pot decât să văd generații de cineaști tineri venind din urmă cu capacitatea și curajul de a schimba lucrurile și de a scutura puțin convenționalul. Văd de asemenea regizorii maturi de astăzi evoluând către noi culmi ale limbajului vizual. Și, mai în glumă (sau nu), în câțiva ani vom auzi cu siguranță de primii cineaști români care se fac remarcați peste ocean.

3. Ce fime ai recomanda tinerilor, după părerea ta motivante, chiar de a schimba și produce ceva în ei?

Greu de spus. Vezi tu, eu consider că factorii care îi motivează pe oameni sunt aberant de personali și exagerat de subiectivi. Pe lângă asta, nu cred că e indicat să cauți motivație sau frustrare sau mai știu eu ce trăire în mod special atunci când alegi să vizionezi un film. Cred că o experiență cinematografică adevărată e una mult prea complexă pentru a fi cuprinsă în aria semantica a unui singur cuvânt.

Sunt de acord însă cu schimbarea pe care ai menționat-o. Filmele cu care rezonăm cu adevărat ne modifică la nivel ideatic într-o măsură mai mare sau mai mică. Și revenind la recomandări, nu pot recomanda niciun film care să schimbe ceva în oameni, în schimb pot să-ți mărturisesc câteva filme care au schimbat ceva în mine: Enter the Void, Taxi Driver, Rashomon, Oldboy și lista poate să continue.

4. Ce înseamnă Divizia de Film și cum pot oamenii să intre în contact cu ea?

Divizia de Film înseamnă libertate, creativitate și tineri antreprenori dornici să facă lucrurile altfel. Este locul unde tinerii cu înclinație către film și producții audio-vizuale pot să facă ceea ce le place și să se bucure de sprijnul și admirația altor oameni la fel de pasionați ca ei.

Suntem destul de ușor de găsit. Avem o pagină de Facebook  unde activăm constant. Oricine dorește să afle mai multe despre noi și proiectele noastre ne poate contacta acolo sau pe mailul pe care îl găsesc tot acolo.

5. Proiecte de viitor?

Iată cum revenim la viitor. Da, nenumărate proiecte de viitor.  Înființarea asociației Divizia de Film este prioritară în acest moment pentru mine și membrii echipei dintre care îi menționez pe Cătălin Manea, Paul Grosu, Andreea Cîrlan, Dana Teodorescu, Nicolas Cațianis, Ruxandra Pintinilie, Ana-Maria Manda și mulți alți oameni extraordinari.

Mai am și un videoclip pe care l-am terminat de curând și aștept cu nerăbdare lansarea. Am lucrat de asemenea și la un scurt-metraj de debut (mai mult sau mai puțin) numit Floare de mai cu care încă mă aflu pe masa de montaj și pe care intenționez să-l finalizez cât mai curând.

Pe lângă toate astea mai avem în plan o sumedenie de proiecte cu Divizia de Film, dar nu îți voi vorbi încă despre ele. Ce rost ar mai avea suspansul?

Interviu realizat de Manuela Dospina

Taguri

Arhiva

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*