Lansare „Ochiul căprui al dragostei noastre”, Mircea Cărtărescu

Distribuie!

Ieri, 2 iunie 2012, am reuşit să merg la Bookfest, unde am avut ocazia să particip la lansarea celui mai nou volum semnat Mircea Cărtărescu, intitulat „Ochiul căprui al dragostei noastre”. Cum a spus însuşi autorul, deşi locul nu a fost tocmai unul potrivit pentru o lansare, cel mai probabil din cauza aglomeraţiei, pot spune că am rămas impresionată, cum se întâmplă mereu în preajma domnului Cărtărescu.

În prima parte a lansării a fost prezentat pe scurt subiectul cărţii de către Ioana Pârvulescu şi omul care aduce cartea în casele tuturor, Dan C. Mihăilescu, ambii având numai cuvinte de laudă pentru proaspăta carte.

Mircea Cărtărescu îşi începe discursul mulţumind editurii Humanitas, care l-a sprijinit şi i-a publicat cărţile în ultimii 17 ani şi cu care dezvăluie că a avut întotdeauna o relaţie extraordinară atât din punct de vedere legal şi financiar, „dar mai ales din punct de vedere uman”. Descrie editura ca fiind o familie pentru el, iar cei doi autori care l-au susţinut, Dan C. Mihăilescu şi Ioana Pârvulescu, sunt menţionaţi ca doi dintre cei mai buni prieteni ai săi. Mulţumiri i se aduc şi Lidiei Bodea, editorul domnului Cărtărescu, fără de care aflăm că „Ochiul căprui al dragostei noastre” nu ar fi existat.

Autorul îşi umanizează cartea, o compară cu o femeie atunci când vorbeşte despre procesul selecţionării capitolelor regăsite azi în volum. El consideră că Lidia Bodea a supus mulţimea de povestiri iniţială la o „cură de slăbire”, i-a şters din imperfecţiuni, aducând-o, într-un final, la forma ei suplă actuală. Asemenea unui sculptor, editorul a modelat volumul, acea femeie sub formă beletristică, şi a creat o statuie, un adevărat monument.

Cărtărescu numeşte „Ochiul căprui al dragostei noastre” prima sa carte cu caracter elegiac, dar şi ultima de acest fel, pentru că ea reprezintă „sentimentul foarte acut şi foarte puternic al faptului că nu mai eşti tânăr. (…) De fapt, acesta este sentimentul cel mai important al cărţii acesteia - cum trăieşti această revelaţie, care ţi se impune, de obicei brusc, fără niciun fel de tranziţie, fără niciun fel de baze intermediare, că nu mai eşti tânăr, că nu mai eşti stăpânul universului, că alţii au venit după tine şi ei sunt cei care au viitorul în faţă. Cartea aceasta respiră sentimentul că viitorul tău a rămas în spate, a rămas în trecut undeva.”

Scriitorul e de părere că un om care vrea să-şi ducă destinul până la capăt trebuie să depăşească acest sentiment, dar nu fără a lăsa un semn că a trecut prin acele momente dureroase, care te silesc să te priveşti în oglindă. „Este un sentiment dur, care trebuie să lase urme. Această carte este semnul lăsat de Mircea Cărtărescu în urma acestei senzaţii.” Autorul nu consideră că este bătrân, dar a dorit să creeze „un portret al lui, aşa cum este în această clipă.” Citind cartea, nu vom afla cum este Mircea Cărtărescu în general, ci doar în „acest moment, care poate să treacă şi care va trece. Mircea Cărtărescu va fi altul.”

„Ochiul căprui al dragostei noastre” este „o carte care nu are nevoie de nicio decriptare, pentru că nu are nicio criptă în spate, de nicio descifrare, fiindcă nu are un cifru, deci nu poate fi supusă unei hermeneutici. Dar vă recomand s-o supuneţi unei mantici, unei ştiinţe a ghicitului.”

Pe lângă un portret al omului Cărtărescu, în această carte putem găsi un portret al nouă înşine. Scriitorul crede că exact acesta este rolul unei cărţi, de a fi o punte, o legătură între autor şi cititorii săi. „Nu cu materialul minţii mele veţi compune dumneavoastră imageria ce vă va veni în minte când veţi citi cartea, ci cu materialul minţii dumneavoastră.” Speranţa autorului este aceea ca noi să găsim acest „portret flatant, profitabil ca experienţă a călătoriei în câteva lumi şi crede că dincolo de subiectele eteroclite vom regăsi acest sentiment al tristeţii pentru trecerea timpului”. Insistă că aceasta este o temă eternă, pe care nu au inventat-o nici el, nici romanticii, ci ea exista încă de la cronicari, de la „Ecleziast”, pe care îl numeşte „cel mai mare poem al umanităţii”.

La final, domnul Cărtărescu a ţinut să mulţumească încă o dată autorilor, prietenilor care i-au fost alături, dar şi cititorilor şi celor prezenţi la eveniment, după care s-a retras la măsuţa la care a semnat nenumărate autografe pentru cititorii avizi ai operei sale.

În concluzie, cred că e sigur să afirm că Mircea Cărtărescu a vorbit cu aceeaşi sinceritate cu care ne-a obişnuit pe toţi. Modul său de a vorbi, de a atrage atenţia chiar şi celei mai neinteresate persoane este absolut formidabil. Pot spune că a fost o lansare reuşită, deşi mai scurtă decât am fi vrut eu şi mulţi alţii, sunt sigură.

Text & Foto: Bianca Mitrofan

Taguri

Arhiva

One Comment

  1. Carnifex
    June 27

    Spam, sa moara Gicu!

Comments are closed.