Ştiu că ai avut un proiect numit Day Dreamers, în ce a constat el? A avut un ecou prin toate colțișoarele țării.Te gândești la o continuare în viitor?
Daydreamers a început ca o mică serie foto al cărei scop era să binedispună privitorul și s-a transformat într-un proiect mai degrabă social. Consta într-o serie de peste 1000 de portrete cu oameni cu ochii închiși, care se gândesc la ceva frumos. Aparține mult mai mult „visătorilor” care au participat decât mie ca fotograf și cred că a creat o mică bază de date de oameni cu mintea deschisă, genul de oameni cu care se pot schimba lucruri în bine. (click aici pentru a vedea fotografiile)
Ce presupune un authorized dreamer?
E doar o glumă la descrierea mea de profil. Înseamnă că am exersat atât de mult arta visatului cu ochii deschiși încât am primit o autorizație specială și pot practica asta oricând.
Cum e ca femeie fotograf?
Foarte bine, cred. Nu știu cum e altfel, așa că nu am termen de comparație. Mie îmi vine greu să mă gândesc la mine ca la o femeie, încă mai copilăresc. Și în același timp nu mă simt foarte fotograf, este doar lucrul cu care mă ocup în prezent. Așa că mă feresc de etichete și încerc să vorbesc doar prin prisma cunoștințelor mele actuale și atunci îți spun că eu, Alexandra, în timp ce fotografiez oameni sau lucruri, mă simt bine și mă bucur să privesc lumea din spatele lentilei, se vede diferit de acolo.
Compozițiile fotografiilor tale au în spate o poveste bine țesută sau totul se bazează pe spontaneitate?
Nu cred că mă pricep la fotografie conceptuală, prefer să stau la pândă cu aparatul, chiar și când e vorba de portrete în studio, unde toată lumea știe exact pentru ce se află acolo și nici nu se chinuie să simuleze vreo situație de viață „reală”. Îmi place să las spațiu omului, să nu îl îngrămădesc, să se manifeste liber și eu să declanșez atunci când ceea ce transmite mă mișcă în vreun fel.
Prin urmare, preferi o fotografie care spune mult, sau o poveste compusă din mai multe fotografii?
Sunt lucruri diferite și frumoase în felul lor și îmi e greu să aleg. Mi-ar plăcea să fac fotografii care să spună, de sine stătătoare, o poveste bună, și cineva să simtă nevoia să își agațe pe perete o asemenea fotografie. Și sunt foarte atașată și de ideea de serie, unde ai „timp și spațiu” să aprofundezi o temă din mai multe unghiuri. (click aici pentru a vedea fotografiile)
Fiind focalizată mai mult pe partea de imagine, ce urmărești când vizionezi un film, povestea sau imaginea?
Înainte să îmi placă fotografia, îmi plăcea să scriu, iar în facultate am studiat scenaristică și critică de film. Am reușit să nu urmăresc nimic anume când mă uit la un film, să-l las să îmi vorbească, să mă emoționeze. Dacă imaginea este extraordinară, o să îmi sară în ochi, dar la fel se poate întâmpla cu muzica sau cu scenariul sau cu jocul unui actor. Un film bun nu are doar o poveste bună, sau doar imaginea bună, este o înlănțuire fericită între toate elementele care îl compun.
Știu că ai fost într-o binemeritată vacanță în Thailanda. Ce ai văzut acolo? Ai fi rămas acolo, stabilită pe o insuliță a ta?
Mai mult decât orice, am văzut oameni frumoși, care zâmbesc mult și nu se ceartă între ei. Și multă liniște. Nu aș fi rămas acolo, încă îmi place să trăiesc în România și mai am atât de multe de văzut prin lume.
Cine e Alexandra Sandu când nu e fotograf?
Este un om obișnuit care încearcă în fiecare zi să fie o variantă cât mai bună a sa, fără să uite să trăiască. Își face viața frumoasă cât de des poate, caută oameni, cărți, filme, muzică, vrea să înțeleagă și să iubească lumea în care se află.
Ce actori/artiști ai alege pentru o sedință foto, la tine în studio? Și ce playlist ai alege pentru ei?
Pe nimeni în mod special. Poate că sunt oameni cu care mi-ar plăcea să împart un context mai larg decât o ședință foto în studio, și pe care i-aș fotografia în contextul respectiv. Adică pretextul să fie o discuție, un schimb de experiență sau chiar o prietenie, nu fotografiile în sine. Până nu ajung în contextul respectiv, nu știu nici dacă mi-ar veni să îi fotografiez, cu atât mai puțin ce muzică mi-aș dori să se audă în fundal. Și mai e ceva – am uneori senzația că există oameni absolut fascinanți pe lumea asta de care nu a auzit nimeni niciodată. Pe ei i-aș fotografia:)
Interviu realizat de Manuela Dospina
Fotografii de Alexandra Sandu, publicate prin bunăvoința ei. Pe facebook o puteți găsi aici.
