Ne dorim să fim plăcuți, preluăm tipare, imităm modele. Le acceptăm, le interiorizăm, în loc să ne descoperim propriile preferințe. Investim timp și efort pentru a fi în rândul lumii, pentru a fi ca ceilalți, când tot ceea ce viața ne arată este diversitatea.
Colecționăm măști, mormane de haine, idei prefabricate, din dorința de a aparține unui grup, unei clase, unei imagini care spune ceva despre noi.
Ce spunem însă noi despre noi? Eu cred că spunem prea puțin. Cât timp ai petrecut în ultima vreme uitându-te în oglindă? Nu în oglinda cabinei de probă, nu în cea a așteptărilor, nu în oglinda opiniei publice.
De câte ori te-ai întrebat în ultima vreme ce ai făcut bun pentru altcineva și nu cum te-a perceput persoana respectivă? De câte ori ți-ai schimbat obiceiurile nesănătoase în ultima vreme? Dar hainele în oglinda?
Când ai fost ultima oară răbdător cu cineva pentru 15 minute? La fel de răbdător ca în timpul așteptării la cabina de proba?
Deși mă uit zi de zi în oglindă, am uitat să mă privesc. Privesc spre ceea ce și alții și-ar dori să vadă, spre cum aș putea fi, și nu spre cum sunt. Eu și mulți alții, asemeni mie.
Da, uneori ne lipsește curajul de a fi așa cum simțim. Da, uneori e greu să fim noi înșine sub avalanșa de modele pe care o primim zi de zi; atât de multe modele, atât de multe idei, atât de multe tipare, toate așteptându-și adepții, și atât de puține momente în care îndrăznim să fim diferiți. Da, e mai ușor să mergi pe drumul deja bătătorit, dar nu e imposibil să ai drumul tău. Cum ni-l putem însă construi? Mai demult aș fi spus că doar privind înainte, însă nu, azi cred ca drumul personal se construiește privind doar în oglindă.
Tu când te-ai privit ultima oară în oglindă?
Sursa foto: wikimedia.com
