O legendă originară din Grecia antică spune că, într-una dintre călătoriile sale, zeul Dionysos a descoperit la marginea drumului o plantă necunoscută. A luat-o cu sine și, pentru a o feri de arșița soarelui, a depozitat-o într-un craniu de porumbel. Ținută în mâna binefăcătoare a lui Dionysos, planta creștea tot mai mult, așa că zeul a mutat-o într-un craniu de leu, iar mai târziu, într-o țeastă de măgar. Ajuns la destinație, zeul descoperă proprietățile plantei pe care o numește viță-de-vie, iar din struguri crează vinul. Băutura inventată de zeu este oferită muritorilor ca remediu temporar contra suferințelor omenești. Cu toate acestea, lichidul divin păstrează însușirile receptaculelor în care a fost ținută vița-de-vie; astfel, după două guri de vin, consumatorul va deveni vesel și guraliv ca porumbelul, dacă va continua să bea va împrumuta din curajul și mândria leului, iar dacă va face abuz de alcool, va răcni și va lovi totul în jur, precum un măgar.
În prezent, ca și în antichitate, omul acordă alcoolului o importanță deosebită. Într-adevăr, multe persoane atribuie băuturii capacitatea de a le face să-și uite măcar pentru o clipă necazurile. Având dramul de voință necesar pentru a nu ajunge să ne comportăm ca măgarii, putem să ne bucurăm de proprietățile băuturilor spirtoase.
Iată că legendele au pornit, totuși, de la un sâmbure de adevăr: medici din mai multe țări au ajuns la concluzia că un păhărel de băutură consumat la momentul potrivit are efecte pozitive asupra indicelui de masă corporală, reduce factorii de risc cardiovascular și îmbunătățește capacitățile respiratorii. De asemenea, s-a demonstrat că persoanele ce consumă alcool în cantități mici sunt mai puțin depresive decât alcoolicii sau cei care nu consumă alcool deloc. Unele persoane, aflând rezultatele studiilor de acest gen, ar putea spune că, pentru a fi sănătos, trebuie să bei, nu contează ce și cât. Una e să dai pe gât zilnic vin îndoit cu apă într-o bodegă dubioasă, alta e să bei ceva de calitate, mai răruț. Una e să bei de ”sete de viață”, din obișnuință sau teribilism, și alta e sa bei din plăcere, să savurezi conținutul paharului.
În cadrul ritualurilor religioase, băuturile alcoolice au o simbolistică aparte. Vinul, de exemplu, era folosit în cadrul jertfelor către zeul Bacchus (la romani) și Dionysos (la greci), simbolizând ambrozia și nectarul care ofereau nemurire zeilor. De asemenea, contribuia la atingerea stării de extaz mistic, fiind consumat cu ocazia sărbătorilor importante. În religia creștină, vinul este parte a ritualului Sfintei Împărtășanii; acesta, împreună cu pâinea, simbolizează trupul și sângele Mântuitorului. Prin îndemnul lui Iisus, „Beți dintru acesta toți; acesta este Sângele Meu”, vinul devine element liturgic, dătător de speranță, viață și mântuire.
Prima minune a Mântuitorului a fost înfăptuită la o nuntă, în Cana Galileii, și a constat în transformarea apei în vin. Prin acest gest, Iisus Hristos binecuvântează nunta și oferă acesteia continuitate. Deci religia nu condamnă consumul de alcool, atâta timp cât este limitat. Evenimentele importante din viata unui om, precum aniversarea, nunta, botezul unui copil, o reușită în carieră, sunt celebrate în mod inevitabil cu un toast și cu puțin alcool, care să amplifice starea de bine resimțită în acele momente. Totodată, alcoolul consumat cu măsură devine un motor al petrecerilor, o sursă de bună-dispoziție. O persoană ce se simte în plus la o petrecere, după ce bea un păhărel, va renunța la inhibiții, la complexe, și va socializa cu ușurință. Majoritatea povestirilor amuzante ale tinerilor nu vor începe cu ”Mai ții minte când ne-am întâlnit atunci la o limonadă și…”. Bând, te transformi automat în actor, cântăreț, dansator, filosof, saltimbanc sau toate la un loc, fără să fi luat lecții de specialitate în aceste domenii. Atâtea cântece românești de pahar menționează rolul pe care băutura îl are la petreceri și sărbători: înveselirea oamenilor, trezirea chefului de joc și voie bună. Muzica emoționează sau energizează consumatorul, iar băutura îi amplifică stările. ”Uite-așa aș vrea să mooor…/ Cu paharul lângă mine, cu cobzarul lângă mine…”
Omul, ființă neliniștită, cu mintea bântuită veșnic de noi și noi întrebări fără răspuns, caută întruna o soluție, un liman dătător de pace și speranță. În unele momente ale vieții, el găsește soluția înt-un strop de alcool. Privind în jur, poți vedea jumătatea plină a paharului. La o terasă, un grup de tineri zâmbitori poartă o discuție animată, luând din când în când câte-o sorbitură din sticlele de bere care le stau în față. La o nuntă, nașul propune un toast în cinstea mirilor. În noaptea de Revelion, membrii unei familii ciocnesc cupele cu șampanie, sperând la un an plin de prosperitate.
Poți fi oricare dintre acești oameni, însă trebuie să știi să echilibrezi balanța dintre porumbel și măgar. E ușor de sărit din marea de veselie în prăpastia penibilului sau, și mai rău, în mijlocul dependenței. Am tot menționat pe-aici cuvintele ”măsură” și ”moderație”. Unii spun, mai în glumă, mai în serios: ”Cine sunt acești Măsură și Moderație ? Nu de alta, dar toată lumea-mi spune să beau cu ei”. Există substanțe care, odată consumate abuziv, îți fac rău. Și ciocolata e bună, dar dacă mănânci prea multă te-apucă greața. Cu băutura e mai grav : câți oameni au provocat accidente de circulație pentru că au consumat prea multă ciocolată ? Eu, cel puțin, n-am pomenit așa ceva. De pățaniile oamenilor băuți auzim zilnic. Mai multe despre ei, în episodul următor.
