“If you see something, say nothing, and drink to forget.”
Societatea a trasat o linie subțire și șerpuită între normalitate și exces, între moralitate și decadență, între pace și violență. Omul care stropește această linie în mod repetat cu prea mult alcool are toate șansele s-o șteargă definitiv sau să treacă împleticindu-se dincolo de ea. Nu mai ciripește ca o pasăre, nu se mai arată brav și mândru ca leul; ci, transforându-se într-un veritabil măgar, rage zeci de aberații pe minut și lovește cu copitele în tot ce avea mai prețios: familie, carieră, sănătate, demnitate.
Exemple vezi la tot pasul: Un soț și o soție, ajunși la vârsta senectuții, au o dispută casnică ce degenerează rapid într-un mic război. La început, armele sunt răcnetele și insultele, al căror ecou răzbate până-n casele vecinilor. Se trece la pumni, palme și zgârieturi. Motivul, înțeles din vorbele pe care și le aruncă unul altuia, este lipsa de tact în împărțirea unui bidon cu țuică. Un alt bărbat își neglijează locul de muncă pentru a-și petrece timpul într-o bodegă ordinară, împreună cu amicii de pahar și prietena cea mai bună – sticla. Un puști amețit de-a binelea se răstește la bocanci într-o toaletă publică, în timp ce tovarășul său de suferință, aghezmuit bine și el, își adună ultimele forțe pentru a-l ține de tâmple și a rosti două-trei vorbe încurajatoare. La intrarea unui club, o duduie cu hainele și părul răvășite, cu dâre de rimel prelingându-i-se pe obraji, șoptește ceva de neînțeles, strângând la piept o sticlă pe jumătate plină cu ceva cu multe grade (fără vreo aluzie la temperatura lichidului). Vina acestor oameni? Consumând alcool în exces, au ajuns să fie consumați de el.
Cum a ajuns alcoolul să determine acțiunile consumatorilor? Totul pornește din interior: cea mai mare parte a alcoolului ce pătrunde în organismul uman este preluată de ficat, care îl transformă în acid acetic. Însă ficatul nu poate prelua mai mult de un sfert de uncie de alcool pe oră. Astfel, alcoolul în exces ajunge în sânge și este condus spre creier, unde produce efectul de euforie, atât de drag consumatorului. Pe lângă euforie, apar și alte simptome: lipsa de coordonare a mișcărilor corporale, incoerența ideilor, predispoziția către violență. Suprasolicitarea ficatului duce la ciroză (care poate fi mortală), iar contaminarea creierului – la dificultăți permanente de atenție și concentrare. Acțiunile omului aflat sub influența alcoolului îi periclitează viața socială, putând distruge reputații și chiar vieți. Iată dubla acțiune a excesului de alcool: alterează atât trupul, cât și spiritul alcoolicului.
Am auzit în mod repetat câteva răspunsuri ale alcoolicilor la întrebarea: “De ce bei?”. Fiecare bețiv are un “motiv” alimentat de lipsa sa de voință. Am scris bine: bețiv.
Probabil cea mai uzitată scuză e “beau ca să uit“. Viața fiecărui om e alcătuită din bucurii și necazuri. Unii sunt suficient de puternici încât să depășească obstacolele vieții cu fruntea sus, folosindu-se de voință și tenacitate, în timp ce alții simt că nu pot “lua viața în piept” fără ajutor lichid. Omul care “bea ca să uite” problemele reale simte euforia generată de băutură, dar odată ce fericirea efemeră se stinge, devine conștient de nimicnicia existenței sale. De dragul unei fericiri iluzorii, a renunțat la posibilitatea împlinirii în plan real, precum și la propria umanitate. Și ciclul se reia, umplerea și golirea paharelor reîncepe, într-o continuă încercare de a întârzia procesul de conștiență.
Alții spun: “Beau ca să mă simt puternic”. Ce putere? Puterea aia care te face să-ți omori în bătaie nevasta și copiii, pentru vorbe de nimic? Puterea de a ajunge acasă cu buzunarele goale și chef de scandal? Puterea de a tâlhări, de a viola sau chiar de a ucide? După cum am spus anterior, agresivitatea e una dintre consecințele abuzului de alcool. Nu o dată, alcoolicii puși pe harță au ajuns “vedetele” știrilor de la ora 5 pentru că au provocat accidente rutiere, s-au bătut și rănit, și-au omorât rudele… Puterea lor e nulă. Alcoolul le dă doar dorința de a se impune, de a încălca reguli, de a demonstra (cui?) că pot. Da, pot. Dar cu ce preț? A doua zi după un fatidic “accident”, bețivul se trezește ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat. Doar durerea de cap care-i sfredelește țeasta îi reamintește că n-a fost chiar el însuși în ziua precedentă. Când află ce-a făcut, ori nu crede, ori bea cu și mai multă poftă, ca să-și adoarmă conștiința.
Există alcoolici care, din cauza unor experiențe neplăcute din trecut, și-au format un zid impenetrabil în jurul laturii lor sensibile și simt că numai doze considerabile de alcool pot crea “crăpături” minuscule în acest zid. Se simt ei înșiși atunci când sunt în stare de ebrietate. Se mint singuri. Sunt așa-numiții bețivi-filosofi. Când sunt treji, sunt reci, lipsiți de expresie, le flutură pe buze idei vagi și se cred lipsiți de sentimente. Când se apucă de băut, se apropie de prima persoană care le iese în cale și încep să vorbească. Nu contează ce spun, vorbe să fie. Își povestesc memoriile ca și cum ar fi convinși că interlocutorul își ia notițe, urmând să le transforme povestea în roman de succes. Indiferent de vârstă, acești oameni par să nu-și fi găsit identitatea. Chiar maturi fiind, trec printr-o criză tipic adolescentină. Se caută. Unde, la bar? În fundul paharului? În ritmul ăsta nu se vor găsi niciodată. Poate data viitoare când vor merge la bar vor da peste-un pui de psiholog ambulant, de carnețelul căruia își vor sprijini gândurile.
Unii consumatori înrăiți susțin că alcoolul influențează în mod pozitiv potența sexuală. Nimic mai fals! Efectele excesului de alcool sunt creșterea dorinței sexuale, însă scăderea performanței actului. Sexul este coordonat de creier, care, sub influența alcoolului, nu mai funcționează la întreaga capacitate. Deci… Să-i lăsăm să-și creadă minciunile sau să le trântim adevărul în față?
Nu urăsc acești omuleți cu privirile rătăcite în golul sticlei. Îi compătimesc sincer. Tot vânând excesul, au devenit vânat. Îi admir pe cei care au reușit să-și redobândească voința cu autor specializat. Ei – fiii risipitori care și-au băut mințile până au ajuns la ultima frontieră a abjecției – au reușit să își recapete puterea pierdută, de a trăi liber, real, fără constrângerea viciului. Omul e liber de a-și alege drumul în viață, dar nu asta-i oferă putere, ci conștientizarea faptului că se află pe calea cea dreaptă.
Sursa foto: wikimedia.org
