Probabil mulţi dintre noi avem concepţia hedonistă că merităm ce este mai bun. De aceea, alegerile noastre atârnă de ponderea consecinţelor pozitive sau negative. Rar stăm să medităm asupra perioadei în care eram infantili şi familia lua deciziile în locul nostru. Nici nu tolerăm ideea că alte persoane ne mai pot sustrage dreptul de a ne persoanaliza stilul de viaţă.Dar oare cât de mult ne-am maturizat? Oare suntem capabili să spunem ,,nu’’ atunci când este necesar?
Odată cu avansarea în vârstă şi cu îmbrăţişarea provocărilor exterioare date de liceu, facultate sau job, mulţi dintre noi ne-am schimbat maniera de a rezolva problemele, de a ne organiza timpul sau de a ne focusa pe ceea ce are valoare mai mare pentru noi. Ne-am asumat fără ezitare şi probabil fără să conştientizăm un set de valori şi un sistem de imperative personale pe care le aplicăm deja în existenţa noastră cotidiană.
Nici nu mai tolerăm atât de mult, ideea ca familia noastră să ne impună reguli sau să mai aibă ultimul cuvânt în adoptarea alegerilor ce ţin de propria noastră viaţă. Modalitatea aceasta de abordare a vieţii este corectă din punctul de vedere a studiilor psihologiei adolescentului, respectiv a tânărului adult. Prin urmare, este normal să visăm că ne putem lăsa o amprentă în această lume, la fel de bine pe cât simţim uneori că avem puterea de a muta munţii din loc cu propria noastră voinţă. Suntem tineri plini de speranţă, dornici să experimentăm, să ne îmbunătăţim dar şi să ne evaluăm propriile forţe. Ne simţim dornici să îmbrăţişăm eternitatea cu propriile noastre gânduri. Nu suntem obligaţi să privim înapoi pentru că nu avem regrete, iar cele pe care ni le amintim au avut rolul de a ne transforma în persoanele din prezent.
Avem în faţă un univers al alegerilor pe care le vom adopta cu efecte bune sau rele. Dar oare aceste alegeri ne aparţin? Oare putem confirma că ele sunt produsul unei convenţii sociale sau provin chiar din propria noastră motivaţie interioară? Pentru a da răspunsul potrivit la aceste întrebări să analizăm un caz particular.
Familia este mediul în care oricine trebuie să simtă protejat şi răsfăţat. Aceasta este o idee pe care cu toţii o împărtăşim. Dar oare ce se întâmplă atunci când situaţia depăşeşte gradul de convenţionalitate? Ce se întâmplă atunci când familia stabileşte un program de tipul eliberării condiţionate, cu ore de plecare şi sosire stabilite prin acord aparent ,,comun’’? Este normal ca familia să impună un adevărat regim de control asupra vieţii personale? Ei bine…acea persoană simte că nu poate să protesteze pentru că îşi acceptă familia cu toate defectele ei. Nu are unde să plece şi nu poate schimba mentalitatea persoanelor din jurul ei. Conştiinţa persoanei este împăcată cu gândul că sacrificiul timpului liber şi a dorinţelor personale este necesar. Ajunge să simtă că trăieşte într-un univers paralel unde viaţa pare a fi ghidată după alte principii. Nu poate închide ochii şi nu poate ignora certitudinea că alte persoane par a se dezvolta cu o rapiditate mult mai mare, pe când ea este obligată să stea în loc. Ştie că are dreptul la o opinie personală şi că este capabilă să îşi susţină punctele de vedere.
Acceptarea realităţii este momentul emancipării. Din acel moment, alegerea îi aparţine… nu mai este destinată să spună ,,da’’ unor persoane a căror scop este dominarea. Răspunsul ei este ,,NU’. Acel răspuns este împotriva ipocriziei, a ignoranţei şi a unei vieţi ţinute în întuneric. Recunoaşte că poate trăi încălcând regulile iraţionale impuse de alte persoane.După atâţia ani se regăseşte pe sine şi îmbrăţişează latura revoluţionară. Această mentalitate este poate singura capabilă să-i impresioneze pe cei a căror existenţă nu mai este recunoscută sub incidenţa nume de ,,familie”.
Acum, imaginaţi-vă aplicarea acestor condiţii de neacceptat la un alt nivel. Familia nu se compară ca şi ,,putere’’ cu abuzurile făcute de regimul comunist sau de cel democratic aparent ,,liberal’’ sau de aplicarea injustă a unor legi… iar lista poate continua. Aşadar, scopul articolului este de a medita asupra forţei de a spune ,,NU’’ împotriva nedreptăţii şi a ignoranţei regăsită în societatea noastră la mai multe cateogorii de persoane cu vârste şi mentalităţi diferite.
Roxana Terevlej
Foto: Manuela Dospina
