de Ciprian Azoiței
În urmă cu câteva zile, pe data de 2 iulie 2014, s-a dispus arestarea preventivă a primarului municipiului Bacău, Romeo Stavarache. Eu, fiind băcăuan, pot să recunosc faptul că această știre mi-a captat la început atenția cu vreo 5-10 secunde în plus față de persoanele care trăiesc și/sau provin din alte părți ale țării. La urma urmei, nu e o noutate anchetarea penală a unui politician pentru fapte de corupție. Am putea spune că este o modă în ziua de astăzi pentru casta politică să frecventeze mai des sălile de judecată decât fotoliile în care au fost aleși prin vot ce s-ar presupune să fie egal, direct, secret și liber exprimat de către cetățenii cu drept de vot ai comunității din care ei fac parte.
Deși unele persoane mai slabe de înger și cu reziduuri ideologice rămase din perioada vechiului regim politic ar putea crede că acesta este începutul sfârșitului pentru micul oraș de provincie al Bacăului, acum lipsit de ghidarea fermă și înțeleaptă a conducătorului său, situația de fapt este complet diferită. Mie, unul, mi s-a întâmplat astăzi, când am fost să mă tund, să aud o frizeriță spunându-i colegei sale despre anchetarea domnului primar, la care i s-a răspuns cu profeticul „așa a meritat”. Și cam atât! Lumea își vede în continuare, liniștită, de problemele sale, de locurile de muncă, de familie, de planurile de vacanță, ș.a.m.d. Nu s-a adunat nicio mulțime îngrijorată în fața primăriei pentru a cere alegerea unui nou primar sau pentru a-l întâmpina cu urale și petale de flori pe viceprimarul ce va exercita îndatoririle de primar cât timp primarul ales face „turul de onoare” al penitenciarelor.
Această apatie a societății civile față de ceea ce se întâmplă în mediul politic nu mă face decât să îmi pun o singură întrebare: noi pentru ce avem nevoie de politicieni? Înțeleg că în trecut diverse societăți umane alegeau din rândul membrilor lor un individ care să îi conducă în timpul unei crize interne sau externe, iar de cele mai multe ori îl uitau acolo după încheierea crizei, sub pretextul că dacă se va ivi o nouă calamitate să nu mai treacă prin procesul atât de istovitor de a-și delega responsabilitățile unui altuia. În zilele noastre, însă, nu mai avem de-a face cu epidemii ce decimează o mare parte din populație, nu mai avem războaie, nu mai avem secte laice sau religioase ce ar putea reprezenta un pericol pentru societate. Am putea spune că din punct de vedere tehnologic, economic și ideologic rasa umană a evoluat peste stadiul în care ar avea nevoie de intervenții exprese și neîntrerupte din partea unui individ și/sau a unui grup restrâns de indivizi.
Dacă am fi să judecăm după evenimentele petrecute în ultimul secol, am trage concluzia că mediul politic este mai curând dăunător decât benefic pentru societatea umană. Primul argument ar fi acela că politicianul, ca orice om de altfel, își caută satisfacerea propriilor interese. Aceste interese, fiind de natură privată, vor intra în mod natural în conflict cu interesele publice, motiv pentru care în proiectele desfășurate de către stat, politicianul și grupul său de prieteni caută să îți ia partea leului și dacă mai rămâne ceva și pentru grosul populației, de bine, iar dacă nu, găsesc ei pe cine sau pe ce să dea vina. Al doilea argument ar fi acela că mediul politic cere de la cetățeni, prin intermediul taxelor și impozitelor, mai mult decât dă înapoi. Să luăm, ca exemplu, România. Cetățeanul de rând, plătitor de obligații fiscale, întreține: un sistem sanitar public în care bolnavii se internează pentru o boală și pleacă cu încă două la pachet; un sistem educațional public în care elevilor nu li se predă mai nimic la ore, iar dacă vor să își ia examenele de capacitate și de bacalaureat trebuie ca mama și tata să scoată din buzunar bani de pregătire; un serviciu de poliție care are rolul de a se prezenta la fața locului cu scopul de a constata ce s-a întâmplat și de a-ți promite că undeva, în viitorul îndepărtat, făptașul va fi cazat într-o instituție hotelieră specializată de stat (pe banii tăi, desigur); o armată decorativă, care nu ar putea bate pe cineva nici măcar la fotbal, dar pe care NATO ne obligă să o avem pentru ca Statele Unite să aibă cui să vândă echipament militar la mâna a doua. Pe lângă acestea se mai adaugă alte numeroase servicii mai mult sau mai puțin utile, ce ar putea foarte ușor să fie furnizate de către mediul privat într-un mod mult mai eficient din punct de vedere al calității și la un preț poate mai mărit, dar merituos. Al treilea argument pentru ineficiența mediului politic este acela că unora dintre acești politicieni li se urcă puterea la cap, încep să plesnească de autoimportanță și își bagă nasul peste tot în încercarea lor mesianică de a schimba lumea după ideile mărețe și grandioase născute în mințile lor detașate de realitate. De cele mai multe ori, ei sfârșesc prin a crea sisteme în care anumiți oportuniști profită de pe urma haosului creat de către o schimbare ce nu își are locul în societate și față de care populația nu este obișnuită. Mai simplu ar fi fost dacă lăsau lucrurile așa cum erau, pentru ca societatea civilă să își formeze propriile sale principii și obiceiuri, după nevoile și problemele pe care le întâmpină colectivul.
Clasa politică și-a depășit de mult timp utilitatea sa, devenind mai curând o povară pentru societate decât un beneficiu. În cel mai bun caz, politicienii moderni ne pot oferi circ. Pâinea ne-o câștigăm și singuri. Din acest motiv, eu sunt convins că mă pot descurca foarte bine și fără politicieni. Iar pentru aceasta nu propun declanșarea vreunei revoluții, nu doresc înființarea unui grup de militanți anarhiști ce ar căuta să înlăture actuala putere, nu doresc să votez în funcție vreun mic demagog care să îmi promită marea cu sarea, pentru ca să uite totul în prima zi după alegeri. Soluția mea este una mult mai simplă. În preajma viitoarelor alegeri, nu voi sta în casă, nu voi vota pe cineva cu speranța că îmi va fi mai bine, ci pur și simplu voi introduce buletinul de vot gol în urnă. Voi vota în alb. Votul în alb este modul prin care eu aleg să îmi exprim dorința de a mă guverna singur, fără a avea nevoie de cineva care să facă acest lucru pentru mine. Votul în alb este exprimarea intenției mele de a-mi controla propria soartă, acceptând responsabilitățile ce vin cu luarea acestei decizii și conștientizarea faptului că le pot face față singur. Votul în alb este treapta pe care omenirea trebuie să o urce pentru atingerea maturității și a independenței.
Sursa foto: wikimedia.org
