Stăteam întinsă în pat, cuprinsă de o stare profundă de contemplare, însă nu din aceea artistică, ci mai mult existențială. Mă gândeam la noi, la generația noastră, iar în paralel, la discrepanța dintre noi și părinții noștri. Îmi amintesc cum Neils Schnecker spunea, la o conferință, că va fi nevoie de trei generații pentru a salva România; prima a fost reprezentată de părinții noștri, a doua suntem noi, iar a treia, copiii noștri.
Prima generație este asociată cu sintagma de „generație de sacrificiu”, bănuiesc că este de la sine înțeles contextul în care i s-a atribuit acest stereotip. Sună aproape compătimitor acest cuvânt, „de sacrificiu”, însă eu personal îl văd demn de admirație – acea stimă pentru o masă de oameni care au început lupta pentru viitor, dar nu orice viitor, ci unul pe care merită să-l așteptăm și pentru care merită să luptăm.
Apoi urmăm noi, generaționiștii… tineri, individualiști, ampli, visători, idealiști, ușor naivi…nimeni nu ne poate lua acest lucru, decât dacă îi permitem! Rămâne de datoria noastră să continuăm acest proces, să nu lăsăm ca sacrificiul părinților noștri să fie unul neroditor, să luptăm pentru viitorul nostru, dar mai ales pentru moștenirea pe care o vom lăsa urmașilor noștri. Am citit recent un articol care critica această lipsă de interes a românilor legată de ceea ce lasă în urma lor – românii au impresia că o mașină și mai multe apartamente lăsate familiei alcătuiesc moștenirea, însă lor le scapă the bigger picture – schimbă oportunitatea de a face ceva măreț, care să zguduie istoria, cu ceva material, care oricum e trecător și se pierde în propria-i mizerie. Trăim în această iluzie materială care ne face să trecem cu vederea peste ceea ce contează cu adevărat.
De ce să te îngrădești de bunuri materiale și efemere, când poți scrie istoria?De ce să te complaci în mediocritate, când tu ești creat pentru a fi excepțional? Moștenirea reprezintă rezultatul sudorii părinților noștri în lupta pentru o țară mai bună, nicidecum casele, mașinile sau pământurile pe care punem atâta preț. Și este datoria noastră să pasăm această moștenire mai departe, însă aceasta trebuie adusă la un nou nivel. Pentru ca generația copiilor noștri să fie ultima generație de sacrificiu și prima care face pasul spre o viață mai bună, este necesar ca noi să ne facem bine treaba!
A fi generaționist înseamnă a fi în primul rând om, dar om în adevăratul sens al cuvântului; înseamnă luptă împotriva curenților, înseamnă înfrângerea într-o bătălie; însă victorie în război înseamnă să tinzi spre evoluție și să vrei mai mult pentru că ești capabil de mai mult!
A fi generaționist înseamnă a scrie istorie.
