Fără îndoială, școala reprezintă un element esențial în formarea caracterului unei persoane. Este o instituție al cărei scop primordial este acela de a instrui, de a stimula intelectual elevii. Cel puțin în teorie.
La practică, însă, în ultima vreme, stăm mai prost. Avem din ce în ce mai multe cazuri care nu ar trebui să se întâmple nici pe departe într-o școală. Dacă școala este așa cum am definit-o mai sus, atunci cum se explică actele de barbarism de care ne este dat să auzim zilnic? Ba că un elev a spart altuia capul cu un scaun, ba că o elevă a fost agresată de un grup de colegi mai mari, ba că (ultima atrocitate) un elev diagnosticat cu schizofrenie (!) și-a atacat colegul cu un cuțit. Ne vrem a fi o societate evoluată, de secol XXI, însă nu suntem în stare să prevenim incidente în care niște persoane, atenție, cu caracterele în formare, se comportă ca oamenii de Neanderthal?!
Nu mi se pare că ideea de violență și ideea de școală au ce căuta în aceeași frază. Sunt două concepte diametral opuse. După mine, un om care recurge la violență ca mijloc de soluționare a tuturor problemelor pe care le are, ori nu este educat corespunzător, ori pur și simplu, ca și în cazul elevului cu schizofrenie, cât și al numărului alarmant de mare de elevi occidentali care-au deschis focul asupra colegilor și profesorilor lor, este bolnav psihic, fiind necesară internarea lui într-un sanatoriu specializat pe problemele pe care le are.
Dacă în școli se întâmplă ce se întâmplă, să nu ne mai mirăm de toate grozăviile petrecute pe la colț de stradă și să facem ceva, în numele a tot ce înseamnă DECENȚĂ! Nu cred că suntem atât de lipsiți de educație încât să recurgem la pornirile cele mai primitive pe care le avem. Suntem o țară cu o istorie culturală bogată, chiar foarte bogată, ar trebui să fim capabili să punem capăt tuturor acestor fenomene care nu au ce căuta în mediul educațional, de fapt, nu au ce căuta într-o societate civilizată.
Cred cu tărie că ar trebui să mergem la școală ca să învățăm, să ne formăm, iar dacă nici asta nu se mai poate face în deplină siguranță, atunci înseamnă că avem o mare problemă. Să nu mai vorbim de faptul că nici profesorii nu mai sunt în ziua de azi ce au fost(nu, nu-s vreun „nostalgic”), mergând la extreme: ori permit să le fie călcată demnitatea în picioare de câte-un elev cu ceva mai mult tupeu decât e nevoie, ori recurg și ei la violență.
Nu știu sigur când se va remedia situația asta, însă sper, de dragul unui viitor cât se poate de normal, să fie cât mai curând, pentru că mă tem de ce va urma dacă nu se iau măsuri. Îmi place să cred că încă trăim într-o lume care se poate ridica deasupra violenței. Sper din suflet să nu mă înșel și să ajung să văd exact opusul situațiilor de care-am auzit în ultima perioadă. Violența este, a fost, și, deși nu-mi place să fiu cinic, cred că va fi întotdeauna calea cea mai ușoară. Dar cred că se știe de vreo 2000 de ani că respectiva cale nu e întotdeauna și cea mai bună. Hai să încercăm să creștem fără a-i împiedica pe ceilalți, prin mijloace brutale, s-o facă, pentru că astfel, în loc să creștem, ne micșorăm.
Alex Szollo
Sursa foto: wikimedia.org
