„Viața mea”, sau cum se face haz de necaz în stil Chaplin

Distribuie!

de Alex Szollo

Îmi plac tare, tare mult autobiografiile. Dintotdeauna m-au fascinat poveștile de viață ale figurilor din diverse domenii de activitate care au reușit să lase o amprentă de neșters asupra lumii.

Numele lui Charles „Charlie” Chaplin este cunoscut în toate colțurile lumii. Cred că sunteți conștienți că nu e nicio exagerare în aceste spuse. Vagabondul lui Chaplin, cu melonul său și mustăcioara periuță, e unul din cele mai emblematice personaje pe care istoria cinematografiei le-a adus în fața publicului.

 

Când am aflat că autobiografia lui Charles Chaplin urma să fie publicată de editura Nemira, am știut clar că nu trebuie să-mi lipsească de pe raft. Am avut, recent, ocazia s-o citesc, și pot spune cu mâna pe inimă că e genul ăla de carte care chiar te deschide la minte și la inimă, meritând, prin urmare, a fi citită chiar și de cei pentru care epoca de aur a Hollywoodului e un teritoriu încă neexplorat.  Cine altcineva, în afara lui Chaplin, inegalabilul Charlot, ar putea fi cea mai potrivită voce pentru a face din perioada asta una fascinantă?

Fiind cartea unui actor de comedie, probabil vă așteptați s-o găsiți amuzantă, plină de descrieri detaliate de gaguri și poante.

Însă cartea lui Chaplin nu este (doar) despre comedie. E o poveste extraordinară, cu nuanțe puternice de roman dickensian. O lecție de viață, care vă va smulge lacrimi și zâmbete în aceeași măsură. O cronică extrem de lucidă a triumfului spiritului uman în fața unor obstacole cumplite. Veți cunoaște un om care a știut de mic ce înseamnă nevoia de refugiu. Și asta cu mult înaintea existenței Internetului. Veți afla că viața de „vedetă” nu înseamnă numai faimă, și că e extrem, extrem de ușor să romanțezi unele aspecte ale ei, omițând esența: ca „vedetă”, fiecare lucru pe care îl gândești, spui, faci este la vedere într-o oglindă de carnaval, distorsionată. Puterea cuvântului și cea a gestului sunt extraordinare, și nimeni nu a știut aceste adevăruri mai bine decât Chaplin, plecat din sărăcie și o atmosferă încărcată de bețiile tatălui și episoadele de schizofrenie ale mamei, ajuns, cum bine știm, pe culmile succesului.

Există cărți cu puterea de a schimba vieți, și asta e una dintre ele.  Pentru că dincolo de toate, e povestea unui om care a știut să-și păstreze umanitatea, chiar și în clipele cele mai grele ale vieții sale. Și da, i-a fost extrem de greu. S-a confruntat cu tensiunea de-acasă. Cu pedepsele de la azilul de săraci. Cu invidia colegilor din tot felul de trupe în care a jucat. Cu dificultatea de-a se adapta în colosala Americă, un loc pe care l-a găsit mult prea grăbit pentru felul lui molcom, englezesc de-a trăi. Cu interpretarea cât se poate de greșită a apelului său pentru umanitate în condițiile în care a luat apărarea rușilor, asaltați din toate părțile după război. Pentru cei care nu știu, când Chaplin a sugerat că și rușii suferă cumplit în urma războiului și ar trebui ca lumea să înceteze să-i catalogheze strict drept comuniști, i s-a spus că are simpatii comuniste, motiv pentru care a renunțat la un moment dat la cetățenia americană. Citiți cartea asta și veți cunoaște un om în toată puterea cuvântului, care a înțeles cât se poate de clar că doar trăind vremuri inumane îți poți căli și păstra sufletul.

Era să uit: mi-a plăcut ENORM alegerea traducătoarei, d-na Monica Andronescu, pentru titlu. „My Autobiography”, titlul original al cărții, deși simplu, „Autobiografia mea”, are ceva oarecum impersonal, probabil pentru a contrasta cu dezvăluirile de suflet pe care le face ultracunoscutul actor. Alegând o variantă și mai simplă, „Viața mea”, traducătoarea pune publicul față în față cu un om simplu, cald, deschis, abordabil, ca un prieten drag, pe care îl știi dintotdeauna.  Zece din cinci pentru o capodoperă a autobiografiilor.

Taguri

Arhiva

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*