Reuniunea Guns N’Roses: resurecția rockului de școală veche

Distribuie!

de Alex Szollo

În iarna lui 2015, cei care se buluceau să vadă cea mai recentă supeproducție din mega-cunoscuta serie Star Wars în America aveau parte de un „teaser” neobișnuit: logoul clasic al formației rock Guns N’Roses, alături de imagini cu Axl Rose, solistul trupei, Slash, chitaristul, și Duff McKagan, basistul, și un public în delir. Speculațiile tot mai dese ale fanilor, ațâțate de plecarea instrumentiștilor din cel mai recent line-up al trupei, începeau să prindă contur.

Nu e niciun secret în faptul că iubesc trupa asta cu fiecare por al ființei mele de rocker ramolit și damblagit. Soloul de chitară al lui Slash din piesa November Rain m-a făcut să simt că prind aripi, deși, sincer vorbind, n-a fost decât coloana sonoră din fundalul unor primi 10 pași șovăitori după o perioadă în care mă încăpățânasem să nu mai pun piciorul jos de teama durerii de după operația de-acum 8 ani.

Cam de-atunci durează visul meu ca trupa asta să se reunească, lăsând orgoliile individuale la o parte și redevenind tăvălugul rock colectiv care umplea stadioane în anii ’80-’90.  Citind declarațiile acide ale lui Axl Rose de prin 2008-2009, când se referea la Slash ca la „cancerul trupei”, mă simțeam ca și cum m-aș fi îmbătat cu 50 de găleți de apă rece pe zi.

Până când am văzut și eu, ca și mulți, acel teaser. Și-am observat plecările instrumentiștilor. (Să fi văzut fața pe care-am făcut-o când am auzit că pleacă DJ Ashba, chitaristul dinaintea întoarcerii lui Slash, care de când a intrat în trupă mi s-a părut un cerșetor nerușinat de atenție din partea publicului! Care mai purta cu mândrie și o tentativă de joben și-o țigară-n colțul gurii! Fără să copieze pe nimeni, zicea el, crezut fiind de toată lumea. )

Când reuniunea a fost confirmată oficial, am sărit din scaun. Era ceva la care începusem să sper, dar nu să mă și aștept.  Până la urmă, Axl spusese ce spusese, iar Slash era destul de vag în privința unei reconcilieri, spunând doar că tensiunea existentă între el și temperamentalul solist al trupei nu mai exista de niște luni de zile.

Nu am putut să nu observ schimbări radicale în comportamentul lui Axl,  cunoscut pentru obiceiul de-a întârzia cu orele la concerte și pentru crizele de furie făcute din cele mai neînsemnate cauze.  Când au apărut imagini de la „concertele de încălzire” din Vegas, am fost super-surprins să-l văd pe solist cântând câte două ore și jumătate cu piciorul imobilizat în gips. Iar vocea pătrunzătoare ca o alarmă îi revenise, mai tăind din efectul de Mickey Mouse ce ajunsese să-i caracterizeze stilul, datorită cântatului fără chef. Pe lângă asta, omul ăsta RUPE piesele AC/DC, unde îl înlocuiește pe Brian Johnson, care are probleme cu auzul (și știu că nu toți veți fi de acord), și a demonstrat clar că trebuia doar să tragă un pic de el însuși și să se deschidă mai mult spre fani.   Scriu articolul ăsta cu cea mai mare bucurie pe care-o poate simți un fan, pentru că mi-am dat seama de un lucru: de asta aveau ăștia nevoie. Nu de ciorbe reîncălzite cu alte ingrediente de fiecare dată. Da, Axl Rose e Axl Rose, cu volatilitatea, dansul de șarpe și aye-aye-aye-urile lui. Da, carisma inconfundabilă a lui Slash, care-și ascunde claia neagră după jobenul care i-a devenit brand se simte imediat. Dar parcă nu făcea ceva click când îi vedeam separați.  Am avut ocazia să-l văd live pe Slash, cu Myles Kennedy și The Conspirators,  în 2013, și normal, am simțit bucuria oricărui fan când își vede unul dintre idoli. Dar tot pe piesele care au făcut din Guns N’Roses eroii mei de legendă m-am dezlănțuit cel mai tare.  Pentru că ăsta e Slash pentru mine: chitaristul unei trupei ai cărei membri sună cel mai bine împreună, nu separat. Mă bucur enorm să văd că totuși talentul, și de ce să fim ipocriți, afacerile, au învins în această înfruntare a orgoliilor. De ce?

Pentru că lumea s-a umplut de amestecuri tot mai sintetice și rigide de sunete numite cu un aport extrem de generozitate „muzică”.  Pentru că e fain să vezi că „Rockul n-a murit” nu e un clișeu răsuflat. Pentru că mă simt binecuvântat când știu cât m-am rugat ca reuniunea asta să aibă loc. Pentru că Axl și Slash au o chimie extraordinară, pe care nici măcar un  conflict urât, de peste două decenii nu a putut-o nega.  Pentru că deși e vorba de o reuniune parțială(Axl, Slash, Duff și câțiva din formulele anterioare), tipii ăștia rup scena! Pentru că Guns N’Roses e o forță. Și e trupa mea de suflet.

ROCK ON!

sursă foto: https://commons.wikimedia.org/

Taguri

Arhiva

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*