Trăim într-o lume pe care mie îmi place să o compar cu o junglă. Tot ce mişcă luptă pentru supravieţuire, pentru afirmare şi caută să se impună în rândul semenilor prin ocuparea unor locuri fruntaşe în ierarhie. Leul se bucură de supremaţie prin puterea fizică, prin calitaţile înnăscute de vânător şi vânează pentru asigurarea hranei. Acesta se luptă la rândul lui cu leii din alte haite dacă aceştia atentează la statutul său şi întotdeauna cel mai puternic câştigă. Desigur, în lanţul trofic vom găsi întotdeauna şi ierbivori, cei care nu aleargă după pradă şi îşi rumegă în linişte firul de iarbă, dar şi paraziţii care produc doar daune. Observăm, deci, asemănările dintre diferite comportamente întâlnite în mediul sălbatic şi cele prezente în societate încă de la începuturile sale.
Ecosistemul este dominat, însă, de instincte primare, de legile naturii pe care animalele nu le pot controla prin puterea raţiunii. Deşi omul păstrează o mare parte din aceste instincte, raţiunea este cea care îl deosebeşte de animale. Nu putem acuza de cruzime un vultur care îşi înşfacă prada pentru a-şi potoli foamea, dar lucrurile se schimbă când vorbim despre oamenii care recurg la orice mijloace pentru a-şi atinge scopurile, fiind conştienţi de alegerile lor. Dacă în junglă există un echilibru perfect în care fiecare vieţuitoare îşi are rolul său şi nu consumă mai mult decât îi cer nevoile vitale, omul nu se mulţumeşte niciodată cu ceea ce are. Nu spun că e greşit ca omul să ţintească permanent către mai mult, dar acesta nu ţine întotdeauna cont de mijloacele de care se foloseşte în atingerea scopurilor sale. „Scopul nu scuză mijloacele, mijloacele sunt cele care legitimează scopul” e un citat pe care l-am descoperit de curând şi se potriveşte în acest context.
În sens general, e normal ca fiecare să-şi vrea propriul bine şi să caute soluţii pentru a avea o viaţă lipsită de griji. Problema e că, deseori, alegerile pe care oamenii le fac în căutarea soluţiilor vin împotriva legilor sau a eticii. Ironia face că, în acelaşi timp, tindem să le reproşăm altora incompetenţa, cinismul, egoismul sau indiferenţa şi îi judecăm că acţionează în favoarea propriilor interese. Pe scurt: fiecare face cărţile în interes propriu, dar are aşteptări de la ceilalţi să dorească binele comun.
Aruncaţi o privire în jur şi veţi înțelege despre ce vorbesc! Oamenii de pe stradă, ale căror discuţii le surprindeţi întâmplător şi care aruncă insulte la adresa politicienilor, sunt oamenii care nu ştiu prea multe despre politică, economie şi se fac vinovaţi de evaziune fiscală, căutând prin orice fel de mijloace să se sustragă de la plata impozitelor. Dintre ei, unii plătesc mită pentru a promova un examen, pentru a avea trecere la medic sau pentru a scăpa mai ieftin de o amendă. Alţii o angajează în propria firmă pe „nepoata lu’ mamiţica” şi nu o necunoscută care vine să-şi demonstreze compentenţa, ei amână să le facă angajaţilor carte de muncă pentru a scăpa de impozitare, ei caută să-şi păcălească clienţii.
Şi noi suntem cei care vorbim despre corupţie? Noi îi condamnăm pe politicieni că nu-şi fac datoria faţă de stat şi vor să ne ducă de nas? Puţin cam paradoxal, nu? Dacă noi ne cautăm propriul interes, de ce ne aşteptăm ca altora să le pese de noi? Oare ei, la rândul lor, nu fac acelaşi joc, convenabil lor, pentru a se pune la adăpost? Puţini sunt cei care au curajul şi minimul de bun simţ să admită că aflaţi în fruntea statului ar face acelaşi joc murdar. Dar asta nu ne ajută prea mult. Să nu se înţeleagă că sunt de acord cu nedreptăţile politice, dar mă intrigă atitudinea sfidătoare a celor care nu sunt cu nimic mai presus şi nu privesc în propria curte înainte de toate.
Acum, vorbind despre nepăsare, câţi dintre noi iau cu ei mizeria lăsată în pădure după un picnic copios? Câţi avem vreo remuşcare dacă totuşi am lăsat-o acolo? Natura e printre puţinele lucruri care ne oferă gratis frumuseţe şi beneficii şi faţă de care uităm mereu să avem respect. Câţi am participat la acţiuni de voluntariat? Câţi am făcut acte de caritate? De câte ori am ajutat un străin la nevoie, o bătrână să-şi care bagajele şi de câte ori am sărit în apărarea unui om agresat în plină stradă? Nepăsarea – devine grea doar atunci când devenim victimele ei. Schimbarea nu vine din exterior, nu trebuie aşteptată de la alţii. Ea trebuie pusă în mişcare de fiecare în parte printr-o contribuţie semnificativă şi benevolă.
Dacă fiecare şi-ar duce la bun sfârşit îndatoririle, ar respecta legile şi normele şi ar învăţa să-i respecte pe cei din jur, societatea de care astăzi suntem atât de nemulţumiţi, ar arăta, cu siguranţă, altfel. Din păcate, dorinţa de parvenire, aviditatea, lipsa educaţiei, egocentrismul şi nepăsarea sunt cele care creează dezechilibre în societate, atrăgând după ele mentalităţi şi manifestări agresive. Oamenii văd viaţa ca pe o luptă permanentă pentru supravieţuire în care nu cel care e corect învinge, ci acela care păcăleşte mai abil sistemul. Într-o astfel de cursă e greu de crezut că adepţii valorilor morale, oamenii drepţi care cred în reuşita onestităţii vor rămâne pentru mult timp în picioare.
Dacă trăim într-o societate coruptă de care suntem nemulţumiţi şi pe care o reclamăm cu fiecare ocazie, haideţi să conştientizăm că singura şansă spre îndreptare e ca generaţiile viitoare să se nască într-o societate în care respectul şi dreptatea au primul cuvânt. Astfel, aceştia se vor dezvolta în spiritul altor valori decât cele actuale şi vor contribui la bunul mers al societăţii. Pentru asta, noi suntem cei responsabili să schimbăm mentalităţi, să conştientizăm că o bună funcţionare a societăţii nu depinde doar de cei care ne conduc, ci de fiecare individ în parte şi de modul cum acesta acţionează în folosul comunităţii. Oamenii care ne conduc sunt cei pe care noi îi alegem şi pentru a alege dintre cei mai buni, trebuie să dăm naştere unor personalităţi puternice şi integre pe care să le punem în frunte.
Cu o floare nu se face primăvară, dar cu o pădure înverzită viitorul devine promiţător!
Alexandra Cheroiu
Sursa foto: wikimedia.org
Imi place atitudinea ta pozitiva. Dar nu cel mai puternic supravietuieste ci cel mai bine adaptat (cel mai bine pregatit, „cel mai smeker” in cazul romanilor). Eu totusi nu privesc societatea umana ca pe o jungla. Generalizarea asta intotdeauna pare sa fi fost negativa. Tocmai tu ai spus ca animalele nu omoara din placere, sadism. Societatea umana o privesc ca pe o gradina zoologica cu oameni inghesuiti la un loc, stresati, debusolati cu nostalgia unui Eden.
Animalele nu omoara neaparat doar ca sa manance. Priviti o pisicuta care se joaca cu un soricel pe care il omoara si pe urma ii lasa starvul sa putrezeasca sau un leu care dupa ce si-a infrant rivalul ii ucide toti puii fara sa ii devoreze ca pe urma sa si-o traga cu toate femelele fostului sau rival.
De acrod cu tine ca animalele nu omoara doar pt hrana. Dar nu poti spune nici ca omoara pe baza acelorasi emotii ca si oamenii. Cat despre pisica de care vorbesti tu (fenomen foarte frecvent), poate sa omoare soarecele si sa-l lasa poate din cauza ca e deja satula (hrana oferita de oameni) sau din cauza instinctului de vanator care s-a pastrat dar care nu mai reprezinta o constanta in comportamentul pisicii. Se prea poate ca genele pisicii sa fii trecut prin generatii care au trait din ce in ce mai mult pe langa oameni si nu a fost necesar pentru ele sa-si vaneze hrana mereu. Sa zicem ca s-au reprofilat pe hrana data de oameni, dar insitinctul de a vanat s-a pastrat si de aia pare ca vaneaza din amuzament. Iar in cazul leulu, nici pe asta nu-l poti acuza de sadism, pur si simplu 1elimina competitia, 2se asigura ca femela nu mai e preocupata cu proprii pui ca sa fie pregatita cat mai repede pentru imperechere cu el. Genele egoiste ale leului isi spun cuvantul. Gand ai de-a face cu intamplari in genul asta (cimpanzei care omoara alti cimpanezi si apoi sodomizeaza lesul, pinguini necrofili) intotdeauna trebuie sa cauti adevarata cauza. Majoritatea animelelor au un comportament bazat pe stimul raspuns.
#Steff, cand am spus ca cel mai puternic castiga,contextul era referitor la animale. Oricum prin “puternic” ma refer la o suma de calitati care te fac superior celorlalti, strategiile fiecaruia de atac si aparare, deci implicit la adaptare. Cand am inceput sa vorbesc despre oameni am spus: Oamenii văd viaţa ca pe o luptă permanentă pentru supravieţuire în care nu cel care e corect învinge, ci acela care păcăleşte mai abil sistemul.
#Carnifex,ideea pe care am vrut sa o scot in evidenta este ca in ceea ce priveste animalele, nu se poate vorbi de sadism, cruzime, intrucat ele nu dispun de ratiune, de constiinta si nu traiesc in limitele unor valori morale, in schimb, oamenii raspund pentru fiecare fapta intreptata impotriva celorlalti, fie prin sanctiuni fie prin critici si scaderea prestigiului. Deci nu e atat de important ca uneori pisica prinde soricelul pentru propriul divertisment sau din instinctul vanator, nu despre asta vorbim. Nu luati aceasta comparatie cu jungla in termen absolut, despicand firul in patru. Sunt doar anumite asemanari care mie mi se par relevante.