Designuri culturale sau despre cum să fii COOLt (partea I)

Distribuie!

Biografia irevocabilă a persoanei publice în mediul online devine un construct parazitar, patologic aproape. Daca Freud vorbea de supra-eu, acum vorbim de cyber-eu. Dacă Dali spunea suprarealismul sunt eu!, astăzi putem supune, în unele cazuri, imaginea mea virtuală sunt eu și asta pe lângă disimularea sau aparențele inerente realului; virtualitatea nu își mai are rol de proiecție, reprezentare, ci de identificare, fiind o substructură inclusă nu una complementar-externă. În acest context ne mai întrebăm: ce este cultura?

Cultura este a celui ce o are - un răspuns onest, dat dintr-un exces de ironie. Problema definirii ia naștere tocmai datorită dinamicii valorilor unei societăți și mai ales a modurilor și frecvenței pur statistice de popularizare a acestora. Imaginea, publicitatea, strategiile de marketing sunt cele care creează trenduri, fie ele chiar și culturale. De-abia acum realizăm, mai mult timorați decât cu o oareșce stupoare, că un fapt de cultură, oricât de genial ar fi, dacă se manifestă  izolat, devine o cretinătate (Nietzshe).

Cert este că, în cadrul timpului și spațiului său, individul recunoaște cultura, oricum ar fi aceasta: din domeniul artelor, underground, urbană, fortuită sau intențională și că, la un moment dat, când ajunge să devină un fapt retrospectiv aceasta se pliază pe realitatea prezentului. Notorietatea individului se supune acum fatalității internetului și a mediei, fiind dihotomizată: peste direcția tradițională a omului emipric, se suprapune, în materie de prezență și vizibilitate, viața online, publică și virtuală deopotrivă a individului.

Destinul omului de cultură este unul duplicitar (să spunem că cei consacrați ies din discuție, nemaifăcând parte dintr-un mediu concurențial). Pe lângă omul empiric, pe lângă imaginea de poet (scriitor) ca și construct cultural, proiecția acestor două ipostaze în mediul online creează actul de prezență, de recunoaștere în amalgamul informațional.

Mediile de socializare online sunt un fenomen al firescului (oare?), un update impus de timpul zilelor noastre, deci o necesitate pentru ubicuitatea omului de cultură în raport cu o definiție actuală, emisă involuntar, tacit de stadiul de dezvoltare al comunicării interumane, care se propagă pe cât mai multe canale posibile.

Necesitatea ne-necesară unui om de cultură adaptat ia naștere tocmai din imaginea pe care individul de astăzi este obișnuit să și-o construiască. Faptul că marii angajatori ai zilelor noastre consideră relevant profilul de facebook al posibilului angajat e o realitate - realitatea că virtualul capătă dimensiuni pragmatice, elemente ale unui sistem fenomenologic în care imaginea activează într-un plan concurențial cu însăși obiectul care o generează.

Licitațiile ultimilor ani dovedesc că, în unele cazuri, numele autorului este mai important decât opera de artă în sine. Cazul lui Klimt este grăitor - un tablou de al său a fost vândut cu suma de 135 milioane dolari americani. Nae Ionescu fascina ca vorbire, nu ca scriere, deși cursurile lui sunt și acum, în varianta scripturală valoroase. Dacă e să facem o analogie acum cu un Nae Ionescu al zilelor noastre (nu cred să mai existe analogon, din păcate), scindarea se produce astfel: popularitatea reală și cea virtuală. Care primează?

De cele mai multe ori cea virtuală, care se propagă, este mereu în devenire și care se transformă ulterior într-o epifanie în domeniul realității – să conștientizezi că individul respectiv este carne și oase, nu are o viață în domeniul www  (World Wide Web).

Va urma...

Mihai Cîrjă

Sursa foto: wikimedia.prg

Taguri

Arhiva