Valoarea cu sau fără calitate: Partea a II-a – Instanţe de legitimare

Distribuie!

de Costin Florian Miron

Ca persoane ale căror voinţă şi individualitate diferă consistent, oamenii pot simţi nevoia de a verifica, apoi de a urma şi de a interioriza opinii despre realitate. Atunci când capacitatea de discernământ nu este îndeajuns de exersată, ne putem ghida după o altă explicaţie a realităţii, furnizată din exterior.

Cel mai probabil – şi cel mai firesc – majoritatea va prelua viziunea furnizată de o autoritate în care am investit încredere, respect şi preţuire. În lupta pentru resurse de calitate şi aspiraţia către valori autentice, suntem condiţionaţi de conţinutul personalităţii noastre. Credinţele, idiosincraziile şi tendinţele egotice reprezintă motorul care dă, totodată, culoarea şi direcţia în care se va manifesta maniera de consum şi autorealizare.

Opiniile noastre, dintr-o adâncă nefericire, nu sunt numai ale noastre. O întreagă reţea de influenţe, impuneri, modificări conştiente, procese vizibile sau nu, factori de cea mai diversă esenţă, ne împinge spre alegeri sau tipuri de expresie pe care le numim ale noastre doar până când o altă influenţă mai dibace ne va orienta spre genul ei de experienţă.

Antrenaţi în extraordinara competiţie globală pentru cele deja menţionate, suntem, de asemenea, înfometaţi după asocierea cu resurse şi valori de calitate.

Dar, oare, valorile la care aspirăm, chiar în condiţiile în care credem că am folosit resurse consistente, sunt valorile la care noi înşine visăm sau cele spre care ne îndreptăm fără să discernem corect şi lucid?

Cred cu adevărat în ceea ce fac sau fac ceea ce cred?

Pentru ca o valoare să fie asimilată, preluată şi purtată cu convingere, este necesar, întrucâtva, şi ca o prezenţă exterioară, superioară sau o autoritate, să o consacre în deplina cunoaştere a tuturor celor posibil interesaţi. Apoi, să practice un comportament în concordanţă cu ceea ce susţine şi, cel mai important, să fie credibilă.

Instanţa de legitimare a valorii poate fi orice sau oricine deţine un know-how, un arsenal diversificat de argumente şi un capital de vizibilitate simbolică. O revistă, un website popular, o echipă de fotbal, un cleric charismatic, liderul găştii din faţa blocului, o emisiune TV, o personalitate publică, mama, tatăl sau fratele mai mare, soţia sau şeful.

Toţi aceştia, odată ce au dobândit un capital simbolic cu potenţial de impact, pot influenţa grupurile şi persoanele din preajmă sau din raza de pătrundere, inspirând şi afirmând propriile valori sau valori care servesc unei agende proprii, ca valori autentice. Posibilitatea de a induce ceva autentic nu este exclusă, dar, dacă un prieten ar dori să ne ajute, ne-ar oferi un sfat concret sau o direcţie de care nu suntem îndeajuns de conştienţi?

Dacă un astfel de emiţător ne-a introdus în codul sursă elemente dintr-un limbaj de programare nepotrivit cu structura software-ului nostru, ne putem aştepta inclusiv la erori de funcţionare, blocaje sau chiar încurcături greu de reparat.

Să devenim noi înşine instanţe de legitimare nu e atât de simplu; să luptăm constant împotriva multitudinii de sugestii şi influenţe, iarăşi, este o muncă teribilă şi epuizantă. Un mic efort de informare, în schimb, nu este o piatră de hotar, iar atenţia şi concentrarea focusate pe înţelegerea şi decodarea corectă a unei situaţii, sunt convins că stau la îndemâna unei persoane preocupate de calitatea valorilor şi a resurselor cu care îşi hrăneşte viaţa.

Sursa foto: Wikimedia.org

Taguri

Arhiva