Blogul acesta e o poveste aproape imaginară. Şi totuşi, adevărată ca naşterea, viaţa şi moartea. „Blogul fără ambiţii” e un torent de evenimente dramatice, hazlii, misterioase, melancolice şi dezlănţuite pe care un ochi înnourat l-ar putea prezenta ca o colecţie de poeme romanţate, sau altul – din afara televitrinei – l-ar putea povesti ca pe întâmplările cavalerilor Mesei Rotunde. Dar eu nu voi proceda astfel. Voi lua fiecare clişeu mai purulent al vieţii din România, îl voi cerne, apoi împestriţa pentru galeria tineretului şi îl voi face să strănute. Îl voi prezenta în toată splendoarea lui şi, în următoarea clipă îl voi răsturna cu capul în jos şi vă voi invita să râdeţi de el. Apoi îl voi ridica şi îl voi scutura de praf. Salutaţi mitul românesc, contimporanilor(sic)!
Înainte de apariţia postărilor propriu-zise, un lucru mai trebuie spus: nu citiţi blogul acesta dacă vreţi să vă informaţi despre lucrurile „serioase” din ţară. Uitaţi-vă la buletinele de ştiri, căutaţi pe net, ascultaţi radioul. Blogul acesta nu-şi propune şi nici nu-şi va propune vreodată să fie un alt portal pentru ştiri.
În schimb, „Blogul fără ambiţii” îţi va spune cum:
Citirea unei cărţi în autobuz e dăunătoare pentru suburbia Băneasa;
Mersul la urnele de votare este sportul cel mai iubit de pensionarii din România;
Americanii au un simţ al umorului invers proporţional cu economia ţării lor;
Orgoliul personal este cel mai mare inamic al omului.
Ioan-Ciprian Radu
