The Weekend MacGuffin: Răsuflarea îngheţată a sperietorii de ciori

Distribuie!

de Cosmin Acatrinei

Nu, nu e vorba despre Vrăjitorul din Oz. Nici despre agricultură, nu e vorba, ci despre imaginea sperietorii de ciori. Ceva imobil, fără viaţă şi fără raţiune, care are un singur rol – acela de a speria. Pentru a înţelege care e rolul acestui spectru în angrenajul unei societăţi, trebuie să intrăm puţin în câmpul istoriei, în lanul numit sistem totalitar, pe stratul dictatorilor. Ce este în fond, un dictator? Un om care deţine o putere fenomenală şi care face totul după bunul său plac, vor răspunde cei mai mulţi. Dar cum poate un singur om să ţină sub control un popor căruia îi trebuie doar puţină străduinţă pentru a-l răsturna? Prin opresiune, legi stricte, instrumente politice, care formează corpul sperietorii de ciori.

Elementul vital al unui asemenea mecanism, pe cât de rudimentar, pe atât de eficient, este reprezentat, evident, de păsările care trebuie ţinute într-o spaimă perpetuă, iar exemplul cel mai potrivit pentru această idee este filmul inspirat după romanul lui George Orwell, 1984. Imaginea conducătorului supranumit Big Brother, o figură oarecare, dar care are o alura fermă, severă şi nişte ochi sfredelitori, prezintă acelaşi tip de arme fixe, paralizate, precum omul de paie, care e echipat precum un om adevărat. Cu toate acestea, Big Brother este îndeajuns pentru a convinge pe cei din Oceania că sunt sub conducerea unui om care le urmăreşte fiecare mişcare, doar pentru a fi sigur că nimeni nu comite vreo crimă împotriva Partidului. Existenţa sau non-existenţa acestui om, care apare în aproape fiecare colţişor al acelui univers distrus din orice punct de vedere, îşi pierde relevanţa.

Observaţia obsesivă este modalitatea prin care Big Brother devine un element comun al vieţii fiecărui om din această non-societate. Un exemplu muzical pentru această continuă monitorizare a celor care sunt membrii unei comunităţi ce aparţin, atât fizic cât şi spiritual partidului, este melodia celor de la The Police, Every breath you take. Deşi melodia a fost percepută ca una de dragoste, posesivă şi obsesivă, Sting, liderul celor de la The Police, precizează într-un interviu că mesajul cântecului poate fi interpretat ca unul despre o dragoste ratată şi obsesia ce îi urmează, dar că nu e în niciun caz un „cântecel de dragoste”, fiind inspirat de imaginea lui Big Brother. Versurile elucidează destul de bine acest mister al semnificaţiei lor, întrucât ne putem imagina această melodie drept imn naţional în distopia lui Orwell. Omul, a cărui răsuflare, mişcare, cuvânt sau zâmbet sunt strict monitorizate, este cel care devine într-un final distrus şi pe plan spiritual, ajungând, asemeni personajului principal din 1984, Winston, să plângă şi să îl divinizeze pe cel care îi distruge şi ultima formă de libertate: mintea.

În cele din urmă, frica resimţită se propagă în stolul oamenilor, care nefiind în stare să nu observe decât spectrul generator de spaimă, precum Zâtul, din cartea cu acelaşi nume a Tatianei Tolstaia,  pseudo-creatura care are acelaşi rol de generare şi transmitere a groazei precum figura demonică a lui Big Brother, rămân sub dominaţia de paie a acestuia.

 

Sursa foto: Wikimedia.org

Taguri

Arhiva

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*