„We are the guiltless pleasures of the lonely human being (…) We work under you, we work on you and we work for you. Man made us better at what we do than was ever humanly possible.” (Gigolo Joe, Artificial Intelligence)
Ideea articolului din această săptămână mi-a venit în urma conversaţiei cu un prieten despre concluzia textului meu de duminica trecută, în care am conchis cu ideea că roboţii din industria SF sunt o viziune distopică a unui viitor atât de tehnologizat, încât indivizii vor ajunge nişte mecanisme fără sentimente, suferind un proces de degradare sentimentală direct proporţional cu evoluţia tehnologică. Contraargumentul adus impotriva acestei teorii a fost axat pe ideea că roboţii nu trebuie neapărat priviţi ca o ultimă treaptă a unei involuţii sentimentale, ci pot fi o nouă specie care să coexiste cu oamenii.
Primul exemplu care mi-a venit în minte în legătură cu această teorie a fost pelicula lui Spielberg, Artificial Intelligence, un soi de Pinocchio tehnologizat, care prezintă o lume în care roboţii şi oamenii, Mecha şi Orga, după cum sunt clasificaţi în film, coabitează într-o lume futuristă în care tehnologia permite construirea unor androizi atât de evoluaţi, încât diferenţa fizică dintre ei şi oameni este aproape insesizabilă. Punctul culminant al acestei evoluţii este implantarea sentimentelor într-o maşinărie, pentru a putea crea ceea ce până în acel moment părea o utopie: un robot care poate iubi cu adevărat. Problema acestei creaţii este sintetizată foarte bine de un personaj din film: „If a robot could genuinely love a person what responsibility does that person hold toward that Mecha in return?”
Dacă tot am pomenit de Pinocchio, o mostră de literatură care ne aduce faţă în faţă cu criza sentimentală a omului este romanul lui Frank Baum, Vrăjitorul din Oz, considerat literatură pentru copii, dar care depăşeşte la o citire mai atentă acest nivel de fantasy. Cele trei personaje care o însoţesc pe Dorothy în voiajul ei către ţinutul lui Oz sunt întruchiparea problemei omului modern care nu are încredere în propriile instincte, şi are nevoie de o confirmare supraumană pentru a fi deplin convins de existenţa acestora. Dintre acestea trei mă voi opri la Omul de Tinichea, strămoşul robotului închipuit de Asimov, personaj aflat în căutarea unei inimi, simbol al ingredientului unei metamorfoze în omul care fusese înainte de a fi blestemat. Situaţia sa se aseamănă cu dorinţa lui David, copilul-robot din A.I., de a deveni un copil adevărat, pentru a putea fi iubit la rândul său. Vorbim, deci, despre blestemul unei mecanizări şi dorinţa de a deveni uman, deşi umanitatea nu a dispărut niciodată, ci a fost doar înăbuşită.
Putem considera robotizarea o mască a omului modern? Cel puţin aşa spun cei de la Styx în melodia lor, Mr. Roboto, în care ne este prezentată o altă faţetă a mecanizării sentimentale: sentimentul de conservare. Iată că ni se prezintă un hibrid între om şi maşină, un soi de androgin tehnologic: „My heart is human/My blood is boiling/ My brain IBM”. Protestul care vine din partea acestui prototip se adresează tuturor celor care îl consideră un mecanism lipsit de emoţii, justificându-şi întreaga sa transformare prin nevoia de a se ascunde, de a se proteja de o degradare morală, îmbrăţişând tehnologia, dar păstrându-şi sentimentele. Versurile repetate obsesiv, Domo arigato, Mr. Roboto (Îţi mulţumim mult, Mr. Roboto) şi Secret, secret, I’ve got a secret conduc către nevoia de tehnologie, dar şi către problema măştii care ne oferă o identitate secretă chiar şi faţă de noi înşine.
Aşadar, putem spune că roboţii pot fi o metaforă a unor specii noi care poate coabita cu omul, sau că pot fi consideraţi o evoluţie tehnologică cu efecte benefice asupra omenirii, însă divergenţele care vor apărea între stadiul uman şi cel mecanic vor crea o criză a umanităţii, criză bazată pe nevoia omului de a fi singura fiinţă care este dotată atât fizic, cât şi intelectual, pentru a domina întregul univers din jurul său. Fiindcă, până la urmă, orice fiinţă care poate iubi, poate urî în aceeaşi măsură.
Sursa foto: Wikimedia.org
