Literatura română de azi şi necitirea ei

Distribuie!

de Roberta M. Răducu

Am observat un fenomen straniu prin Bucureşti în ultima vreme. Ceva, aşa, ca o boală ce se răspândeşte necontrolat, aproape de la om la om. Şi m-a bucurat această maladie. Mi se pare benefică.

Ah, da, staţi puţin, nu mă etichetaţi nebună deja. Maladia se cheamă: cititomanie-peste-totus. Mda. Ştiam că nu există, dar un nume trăznit e mereu amuzant de găsit. Hai să vă spun, totuşi, şi cum se manifestă şi cum se depistează. Depistarea e uşoară. Bolnavul poartă după sine un obiect cu multe file şi cu nişte semne sinistre pe pagini care alcătuiesc un text. Acesta se mai deosebeşte şi după postura adusă de spate, cu ochii aproape cruciş în încercarea de a descifra semnele şi mesajul acestora, este puţin dezechilibrat şi una dintre mâini este îndoită, cu obiectul în faţa nasului. Uneori buzele i se mişcă şi poartă o expresie de uluire pe faţă. Ochii curioşilor însă arareori se opresc pe postura individului, cât pe obiectul purtat. Mai exact, încep şi ei să se străduiască să descifreze mesajele semnelor de pe copertă sau din pagini, să fure puţin din boală.

Este un sentiment atât de plăcut să fii bolnav şi să vezi că vrea şi altul să-ţi ia maladia. Sau când vezi pe cineva cu o formă de maladie pe care tu ai avut-o şi te gândeşti cât de amuzantă era maladia la pagina pe care el o citeşte acum, şi parcă e greu să-ţi abţii un zâmbet pe buze. Individul se uită la tine, înţelege că ai citit cartea pe care o are acum după sine şi parcă deja se creează o conexiune între voi.

Şi ceva îmi atrage totuşi atenţia mai mereu. Atât la mine, cât şi la ceilalţi afectaţi. Rar spre niciodată văd literatură română. Cam toată lumea citeşte traduceri sau cărţi direct în limba în care a scris autorul. Şi mă tot întreb: de ce? Nu am un răspuns, dar am teoriile mele pe care am să le enumăr mai jos.

Păi să începem cu faptul că actualii scriitori români mi se par... prea deştepţi. Oamenii care publică în România zilelor noastre sunt cam profunzi pentru gusturile mele. Sunt oamenii de dinainte de 1990, cu experienţe... traumatizante cred că este un cuvânt cam greu, dar probabil cel mai potrivit. Sunt conştienţi de sistemul politic prin care au trecut, ştiu ce aşteptări au avut şi sunt dezamăgiţi de mare parte din actuala lume politică (Greşesc dacă spun: ca majoritatea dintre noi?). Sensul vieţii lor e atât de greu de înţeles de către noi, tânăra generaţie, încât lectura unui text izvorât din decepţiile despre o lume cunoscută nouă numai din cărţile de istorie ne pare mohorâtă, tristă, inutilă, greoaie.

Am să continui cu apariţia Bestseller-relor americane. Voi fi rea, dar se pare că toate cărţile scoase de The New York Times sunt automat şi succese. Li se face şi bine publicitate, au şi copertă atractivă şi oamenii de la editurile care fac traducerile ştiu ce să pună pe prima pagină cât să te facă să vrei să ştii ce se petrece în cartea respectivă. Cărţile româneşti nu au aceste privilegii.

Dar ce au cărţile americane şi ale noastre nu? Că sunt scrise de oameni în majoritate de cam aceeaşi vârstă. Păi... Având în vedere că americanii s-au traumatizat cam cu un secol sau două înainte de aceste cărţi, ei încă sunt capabili să satisfacă nevoia aprigă de poveste de care noi, tinerii generaţiei Y, suferim atât de tare. Eu vă spun sincer că m-am apucat de citit şi de scris din nevoia de a trăi altfel decât monotonia vieţii mele îmi permitea. Am evitat mereu să-mi asum riscuri, motiv pentru care trebuia să-mi satisfac nevoia de aventură altfel. Cum nu puteam face asta în poeziile lui Eminescu, în Moromeţii sau în Baltagul, pentru că, desigur, aceste cărţi nu fac altceva decât să surprindă alte vieţi monotone, la fel ca a mea (este doar o părere personală, nu luaţi foc, vă rog), am dat-o pe poveşti cu vampiri, vârcolaci, vrăjitoare şi alte dandanale, unde o fată normală, ca şi mine, era prinsă, din senin şi pe neaşteptate, de un vârtej de aventuri din care se alegea cu marea iubire, care nu-i murea la final, ca în tragediile noastre (şi nu în sensul literar).

Apoi vine şi problema noastră, a scriitorilor mult prea tineri pentru a fi luaţi în seamă de cineva. Ne naştem cu oarece talent, apoi... pam-pam! Nu ai unde să-l cultivi. E un chin să dai de un cerc literar (eu nu am găsit unul), de un editor (nici de-asta n-am găsit), sau de o editură care să te ia în serios. Mi-aş dori să ni se acorde ceva atenţie şi simt că nu avem mijloacele necesare de a găsi ceea ce avem nevoie pentru a ne dezvolta. Rămânem nedescoperiţi, nepublicaţi, necitiţi. Tot ceea ce se alege de pe urma noastră sunt nişte caiete şi nişte manuscrise pe un laptop. Şi tragem speranţe că peste 60-70 de ani, dintr-un cufăr vechi, acestea vor fi scoase la lumină şi valorificate aşa cum sufletele noastre le văd.

Mi se pare trist şi tragic simultan să văd că nici veteranii scriitori nu ne iau în seamă pe noi, ăştia tineri. Nu ţi se prea dă nicio şansă, mai ales când spui că scrii Fantasy. Mai întâi eşti privit ca ultima găină fără cap, apoi se schimbă subiectul, pentru că, desigur, este un subiect neinteresant, chit că scrii poate la fel de bine ca scriitorii americani de pe urma cărora se scot atât de mulţi bani. De ce să te ia pe tine, autohton, să te şlefuiască pe unde îţi ies colţii tinereţii, când poate să-l traducă pe american, să-i bage lui banul în buzunar.

Nu mai pomenesc nimic de sistemul şcolar care îţi permite să dai bacul şi dacă nu citeşti cartea integral, că găseşti comentariul gata-făcut în atâtea cărţi şi pe net. Deci la capitolul acesta nu prea văd cum tinerii ar mai citi literatură română de niciun soi. Singura carte românească care m-a prins grav de tot au fost Cireşarii, pe care i-am citit cu drag şi cărora le-am preţuit fiecare pagină. Şi nici măcar nu i-am găsit la şcoală, ci pur întâmplător, în librărie.

Am să închei cu un profund regret că nu cunosc scriitorii tineri, talentaţi, ai României. Şi că nu am găsit încă un scriitor trecut prin negura timpului care să înţeleagă literatura pe care o iubesc eu. Dar mai este timp...

Taguri

Arhiva

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*