Caragiale în Bucureștiul de azi

Distribuie!

de Bogdan Firănescu

Să ne răpim puţin timp pentru a vorbi despre personalitatea unui mare scriitor.Este vorba despre I.L.Caragiale, o figură care nu se va pierde uşor în nisipul timpului datorită muncii de o însemnătate fără comparaţie pe care a depus-o. Mulţi îl văd pe Caragiale ca pe un simplu dramaturg, un scriitor cu o ironie puţin cam exagerată sau ca pe un inadaptat, un frustrat, cum sunt considerate, de altfel, toate marile noastre genii. Eu îl văd pe  I.L.Caragiale mult mai mult de atât, îl consider un adevărat cunoscător al psihologiei şi sociologiei, un geniu care şi-a dedicat întreaga carieră creării unor tipare în care poate fi încadrată societatea, unor tipologii în care se regăsește fiecare dintre noi.

Un critic i-a reproșat odată marelui maestru că personajele lui nu vor rezista niciodată în timp, că acesta este singurul defect din opera monumentală pe care ne-a lăsat-o. Dacă tipologiile pe care acesta le creiona cu atâta măiestrie, pe care le evoca cu atâta ironie,  nu s-au potrivit ca o mânușă românilor în toţi cei mai bine de 100 de ani de la apariție, acestea s-au integrat perfect în societatea actuală.

Suntem în anul 2014 și tot ceea ce văd în jurul meu sunt schițele lui Caragiale, oameni pe care acesta i-a observat, evenimente deja petrecute la care maestrul a luat parte și relații interumane care se manifestă tot timpul la fel, adevărate constante universale consemnate de scriitor într-o manieră inedită, pe înțelesul tuturor.

Hai să facem un exerciţiu de imaginaţie şi să presupunem că I.L.Caragiale ar fi printre noi. In mod logic va apărea o întrebare de bun simţ, și anume dacă acesta a avut o „existență precedentă”, în care și-a scris operele și acum „renaște”, fiind conștient de toată munca depusă în trecut, având o imagine foarte bine întipărită a societății de mult apuse sau dacă operele lui Caragiale nu au fost niciodată scrise și abia acum acest geniu începe să își desfășoare activitatea.

Hai să începem prin a analiza primul caz. Consider că odată ce scriitorul s-ar trezi din „somnul cel de veci” ar avea parte de un șoc, ar întreba probabil cât timp a dormit deoarece Bucureștiul, deși cu o față nouă, ascunde în spate aceiași actori neatinși de nisipurile timpului. Mihai Eminescu scria într-una din poeziile sale „alte măști aceeași piesă, alte guri aceeași gamă”, acest lucru caracterizează perfect societatea în care a trăit Caragiale, societatea în care noi încă trăim, neschimbată, mult prea bătrână să aibă grijă de atâtea fețe noi.

O a doua reacție ar fi o veritabilă părere de rău. În mai bine de 100 de ani noi nu ne-am putut schimba, nu am putut elimina tipologii ancestrale, nu am fost cu nimic mai buni decât părinții noștri, sau bunicii noștri. Uitați unde s-a ajuns, după 100 de ani în care Caragiale, împreună cu mulți alții, ne-au prevenit de caracterul stricăcios al unora, ne-au arătat cum funcționau actele de corupție, cum arătau și cum se comportau oamenii, cum își vorbeau în față și pe la spate, iar noi, în loc să luăm seamă și să ne ferim, nu numai că alegem să îi suportăm, alegem să îi imităm. Aici nu mă refer la inteligența lui Zaharia, ci la prostia lui Farfuridi, nu la bunele maniere ale lui Rică Venturiano, ci la ștrengăria lui Spiridon. Valori care nu numai că nu sunt benefice pentru societate, dar care sunt cu adevărat stricăcioase, care au adus România într-o groapă, din care se mai poate ieși, dar nimeni nu alege să o vadă măcar. Ar merge pe stradă și ar vedea doar cetățeni amețiți de presă, s-ar uita la politică și rareori l-ar mai vedea pe Zaharia sau Cațavencu, ar vedea o gloată întreagă de Agamemnon Dandanache. Dacă ar intra într-o grădiniță particulară, fiți siguri că ar vedea doar domni Goe,  dădăciți de „cele trei doamne”. Probabil că bietul Caragiale și-ar regreta zilele ce i-au mai fost date ca o glumă macabră, ca o ironie adusă maestrului ironiilor.

În al doilea caz lucrurile ar sta puțin diferit. Dacă I.L.Caragiale ar începe  acum să scrie, mai mult ca sigur nu va beneficia de aceeași recunoaștere. Cu o operă mult mai interesantă, cu o ironie bogată și evenimente cu mult mai controversate acesta va muri, cel mai probabil, de foame deoarece societatea actuală nu mai suportă deloc criticile. Poate câțiva oameni mai răsăriți vor vedea geniul și ideea din spatele multelor opere de teatru lăsate ca moștenire, și le vor da noi măști, dar va fi prea târziu pentru bietul Caragiale.

Taguri

Arhiva

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*