Literatura – între ficţiune şi istorie (partea I)

Distribuie!

de Cosmin Acatrinei

Literatura are un rol esenţial în viaţa oricărui lector ce găseşte în ea o cale de evadare din cotidian şi totodată un univers paralel în al cărui spaţiu se integrează prin lectură. Aşadar lectura îl transpune pe cititor într-o lume diferită şi în funcţie de modul în care el o percepe, aceasta va putea să îi schimbe viziunea sa asupra unor concepte şi idei. În mod natural, se naşte întrebarea: care e rolul principal al lecturii?

Citirea unei opere are influenţe vizibile asupra lectorului, indiferent de vârsta, pregătirea sau interesul acestuia. Una dintre aceste influenţe este factorul fizic care îşi pune amprenta foarte mult asupra celui ce încearcă să parcurgă intr-un mod responsabil o carte. De exemplu oboseala sau plictiseala pot foarte uşor să îl sustragă pe lector din procesul citirii şi să îl pună în situaţia de a se simţi oarecum vinovat de faptul că activitatea sa este separată de realitatea cotidiană.

În opinia mea, acesta nu e singurul factor. Modul în care citeşti o carte şi mediul în care o faci sunt într-o strânsă interdependenţă. Să luăm de pildă, lectura unei cărţi într-un mijloc de transport şi una făcută într-o sală de lectură. Cunosc persoane care nu pot citi în metrou sau în autobuz deoarece atenţia asupra cărţii este extrem de diminuată, deşi acestea recunosc că sunt adevărate devoratore de lectură.

Un alt exemplu ar putea fi starea de spirit în care este citită o operă literară. Precum se spune într-un mit urban că un colier preia asupra sa energia, pozitivă sau negativă, unei persoane şi o absoarbe, tot aşa şi mintea umană încorporează folosind dizolvantul stării de spirit, lectura unei opere. Dispoziţia în care se află lectorul va influenţa interpretarea personală unei cărţi şi o va plasa într-o categorie din care nu va ieşi poate niciodată. Iată cum lectura unei opere şi perceperea ei depind de o sumă de factori externi pe care uneori nu îi putem controla.

De asemenea, un exponent important al literaturii, romanul, cel mai complex produs epic al acesteia, poate crea o adevărată ideologie. Întrebarea este dacă cele două concepte de istorie şi literatură sunt independente sau se influenţează reciproc. Şi în ce măsura o fac una faţă de cealaltă?

Istoria, prin „forţa determinantă” de care dispune, influenţează în mod categoric operele literare prin construcţia unor ideologii ce se reflectă în acestea. Aceasta vine în contrazicerea ideii de literatură ce produce istorie şi nu viceversa. Fapte istorice care să se desfăşoare în urma unor pasaje scrise pe hârtie sunt o încercare derizorie de a plasa literatura pe o poziţie atât de dominantă. Puterea de influenţă şi de decizie de care trebuie să dispună un autor pentru a crea o operă de asemenea proporţii ar atinge limitele inimaginabilului şi probabil că l-ar transforma într-un fel de dictator literar.

Războaiele mondiale, cele mai mari evenimente din istoria lumii, din punctul meu de vedere, nu au pornit de la nişte pasaje scrise într-o carte. Cum ar fi fost ca prinţul asasinat la Sarajevo să fi fost ucis datorită unui capitol dintr-un roman autobiografic? Ideea mea ar putea fi relativ uşor destrămată dacă cineva ar afirma: pactul Ribentropp- Molotov este unul din factorii-cheie ai celui de-al doilea Război Mondial. Sunt nişte rânduri scrise într-un tratat doar, deci influenţa unui autor a contribuit la declanşarea unui eveniment major din punct de vedere istoric. Într-adevăr, dar acesta nu e literatură. Nu e ficţiune, ci un document cât se poate de oficial şi care poate fi într-adevăr încadrat la capitolul istorie şi nu literatură.

Partea a doua mâine 🙂

Cosmin Acatrinei

Sursa foto: wikimedia.org

Taguri

Arhiva