de Alex Szollo
Am urmărit cu foarte mult interes fenomenul creat în jurul orei de religie, cu ocazia deciziei conform căreia această disciplină poate fi studiată în școlile românești doar la cerere. S-a vorbit mult și de-o parte și de alta a dezbaterii înainte de luarea deciziei. S-au adus argumente de ordin moral, spiritual, cultural, social, atât pro, cât și contra, fiecare dintre cei implicați susținându-și cât mai puternic posibil punctele de vedere, prin campanii cu mesaje de impact. Nume grele din toate domeniile vieții publice românești și-au atras laudele unora și criticile dure ale altora implicându-se într-o campanie pentru ora de religie susținută de Biserică. În cele din urmă, peste 90% din părinți s-au declarat în favoarea orei de religie. Ambele tabere văd în asta un semn. Că unii îl văd ca semn divin, iar alții ca semn al refuzului societății românești de a evolua e altă problemă.
Cum o văd, însă, eu?
Ei bine, fie că suntem creștini sau atei, trebuie în mod clar să recunoaștem că manualele de religie au probleme. Și încă foarte mari. Nu cred că e nimic care să aducă aminte de valorile pe care Iisus le-a răspândit în a afirma că dacă pui murături de Sfânta Parascheva o să te trezești călcat de mașină, sau că dacă porți la gât altceva decât o cruce, comiți un păcat (până la urmă și un medalion cu poza unui membru al familiei pe care-l simți aproape e altceva decât o cruce, nu?). Cum, pentru numele lui Dumnezeu, s-au putut aproba asemenea enormități, știind că vor ajunge la niște caractere în formare?
Problema orei de religie nu este existența ei în sine, ci calitatea ei, care, în ultimii ani, a fost îndoielnică. Auzisem la un moment dat pe cineva spunând că fiicei ei i s-a spus într-o oră de religie că diavolul se arată copiilor nebotezați, iar eleva s-a speriat, în condițiile în care frățiorul ei plângea des din cauza colicilor. Aud că manualele aprobate în România conțin texte discriminatoare la adresa neoprotestanților. Din proprie experiență vă pot spune că dacă era să iau de bune orele de religie din gimnaziu, aș fi crezut că Satana n-are altă treabă decât să-și înregistreze vocea (ori pe-a lui, ori pe-a celor care-l urmează) pe albume celebre de muzică rock, mesaje sataniste sau care împing la acte abominabile făcându-se auzite la redarea inversă a discurilor, sau că Elvis Presley, artistul pe care-am ajuns ulterior să-l consider de suflet, și-a vândut sufletul diavolului. Întrebarea pe care mi-o pun acum, când gândirea mea are alt nivel de profunzime față de cel din vremea gimnaziului este simplă și la obiect: ce treabă au toate astea cu Hristos? Absolut niciuna, vă spun eu. La fel cum nici ideea absolut retrogradă că apariția unui copil cu dizabilități într-o familie reprezintă plata păcatelor părinților acestuia n-are nicio treabă! (ce tare pute-a fariseism de-acum 2000 de ani treaba asta!)
După mine, faptul că ne spunem ortodocși, adică drept-credincioși, nu ne dă dreptul să judecăm alte credințe. Dacă ești drept, nu-ți măsori puterea în funcție de ceea ce percepi ca fiind slăbiciunile altora. Cât despre Satana, nu prea cred că are nevoie de publicitate gratuită din partea celor care, de fapt și de drept, ar trebui să-i învețe pe copii căile Domnului. Dacă suntem creștini, și încă din cei care spun că sunt „drept-credincioși”, atunci de ce să nu-L dăm drept exemplu copiilor pe Hristos, Cel pe care-L vedem drept fundament al credinței noastre. De ce să facem din Dumnezeu un fel de bau-bau pentru copii, când Iisus L-a prezentat tuturor drept Tată? E vremea pentru niște schimbări de perspectivă, care odată făcute, vor fi mai eficiente decât orice dezbatere. Trebuie neapărat să reevaluăm, ca părinți, ca profesori, ca membri ai societății, standardele după care funcționează această disciplină, pentru că așa cum e acum, face mult mai mult rău decât bine, reușind să atingă exact opusul scopului pe care-l are. Haideți, așadar, să facem din ora de religie o soluție, nu un motiv de probleme, controverse și neînțelegeri spirituale, morale sau de orice altă natură.
Sursa foto: wikimedia.com
