Şcoala – prima pecete a unei vieţi monotone

Distribuie!

Apropierea sfârşitului lunii iunie poate însemna multe lucruri: soare, ploi de vară, temperaturi caniculare sau plecări cu cortul la Vama Veche. Nu şi pentru 350.000 de elevi care termină ciclul gimnazial. Sau pentru alţi aproximativ 300.000 care termină liceul. Pentru aceştia, perioada imediat următoare se rezumă la un singur lucru: examene.

După opt, respectiv doisprezece ani în instituţiile de învăţământ, elevii se confruntă cu o dilemă – cum o să-i ajute cunoştinţele acumulate pe viitor? –, întrebare la care Ministerul Educaţiei probabil că are un răspuns lung şi plictisitor. Dar care nu se află în concordanţă cu ce cred elevii.

Şi nici nu e de mirare. Probabil că Mihai Eminescu a făcut mai mult rău elevilor din România decât oricine altcineva. Odată ce un şcolar a deprins meşteşugul cititului, i se pune în faţă poezia „Somnoroase păsărele”. Apoi „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie”, „Povestea codrului”, „Călin (file din poveste)”, „Lacul” şi nişte Scrisori. Aşa că, la sfârşitul liceului, după ce au fost nevoiţi să studieze scrierile lui pentru că aşa se cere în programa şcolară, generaţii de elevi se avântă în viaţa de adulţi convinşi că toate operele care au ieşit vreodată din mâinile marilor clasici sunt plictisitoare. Dar, ştiţi ceva? N-ar trebui să fie învinovăţiţi. Să-ţi petreci un sfert de oră citind „Luceafărul” nu se compară cu acelaşi interval de timp în faţa calculatorului împrăştiind creieri de extratereştri în toate părţile cu o moto-coasă.

Fiecare gen de carte are o vârstă la care ar trebui să fie citită. Şi această vârstă este determinată de trăirile şi nebuniile prin care trece omul în diferite perioade ale vieţii: la trei ani, copilului i se citeşte despre animăluţe; la zece ani citim cărţi de aventuri; la paisprezece ani – despre vampiri şi alte sugătoare de sânge; apoi cărţi Science-Fiction şi romane poliţiste. Rândul clasicilor literaturii române vine abia după vârsta de 30 de ani, când omul poate aprecia scrierile lor.

Sunt mulţi care afirmă că cea mai mare problemă a învăţământului românesc este numărul de analfabeţi din ţară sau lipsa fondurilor pentru modernizări. Aşa să fie? Căci, dacă ar fi să ne referim la şcoală ca la o instituţie cultural-socială, programa şcolară ar fi principalul vinovat – care insistă că elevii ar trebui să studieze aceleaşi cărţi ca şi bunicii lor. Ar fi indicat ca, pe toată durata celor 12 clase, elevii să fie încurajaţi să lectureze cărţi care fac cititul interesant şi amuzant. De ce povestirile lui Creangă sunt nemuritoare? Pentru că, de obicei, sunt citite până la cinci ani. Astfel, copilul rămâne cu o amintire plăcută despre „Capra cu trei iezi” şi nu va fi niciodată oripilat de acţiunile lupului.

Însă nu numai scriitorii fac viaţa grea elevilor. Muzica îşi are partea ei de vină. De cum încep şcoala, până în clasa a zecea, ora de educaţie muzicală se rezumă la cântatul imnului „Deşteaptă-te române”, apoi la recitarea unor versuri fără prea mare relevanţă pentru adolescenţi pe ritmuri beethoven-iene. Pentru ca, la finalul liceului să se nimerească un băiat care să se priceapă la cântat şi să-i demoralizeze pe toţi ceilalţi cântând „Highway to Hell” la balul de absolvire, pentru ca mai apoi să se trezească înconjurat de fete. Lucrurile stau şi mai bine pentru el dacă respectivul cântă şi la chitară.

Niciodată, la nicio oră de educaţie muzicală nu cred că un profesor a spus: „Astăzi vom cânta <<Led Zeppelin – Stairway to Heaven>>, aşa că fiţi atenţi dacă vreţi să aveţi parte de fete frumoase la bal!”

În loc de imnul naţional, elevii ar trebui să recite Top-ul 10 muzical din fiecare săptămână. Pe lângă faptul că s-ar cânta ceva nou la fiecare oră, aceasta este muzica cu care adolescenţii se identifică. Nu cu ,,Simfonia a 9-a”, aşa cum s-ar crede.

Nici ora de educaţie fizică nu mai înseamnă mare lucru pentru elevi. Dacă, acum câţiva ani, aceasta reprezenta ocazia perfectă pentru băieţi să-şi etaleze talantele atletice şi pentru fete să poarte tricouri mulate care să le evidenţieze formele în dezvoltare, acum cei mai mulţi preferă să rămână în clasă, patinând pe internet sau să plece acasă.

Nu mă înţelegeţi greşit, nici mie nu-mi plăceau orele de educaţie fizică. Întotdeauna începeam ora fiind ales ultimul membru al echipei şi terminam ora plin de transpiraţie. Apoi trebuia să plec acasă însoţit de strâmbături din nas din partea celorlalţi călători din RATB.

O posibilă soluţie ar fi votarea unei legi prin care elevii, în loc de educaţie fizică, să plece de la şcoală cu o oră mai devreme, dar să fie obligaţi să alerge până acasă. Două aspecte pozitive văd aici: în primul rând, elevii fac mişcare şi, odată ajunşi acasă, pot face un duş.

Aşadar, acestea sunt adevăratele motive pentru care tinerii, odată ce părăsesc băncile şcolii, nu au nicio idee la ce o sa le folosească cei doisprezece ani de învăţământ.

Şi cum pot miniştrii educaţiei să se minuneze când aud de numărul mare de absenţe al elevilor, din moment ce aceştia, când vin la şcoală sunt aruncaţi într-o lume la fel de străină lor ca şi meditaţia geniului din ,,Scrisoarea I”?

Ciprian Radu

Sursa foto: www.publicdomainpictures.net

Taguri

Arhiva

9 Comments

  1. Carnifex
    June 8
    Reply

    Nu cred ca Eminescu e de vina. Cred ca e de vina sistemul infect in cadrul caruia elevul-ui nu ii este explicat motivul pentru care invata ceea ce invata.

    • Simina Cernat
      June 8
      Reply

      Nu a spus Ciprian ca Eminescu e de vina. A spus doar ca Eminescu nu e cel mai potrivit a fi invatat de niste copii de clasa a 2-a.

      Sistemul nu e defectuos doar pentru ca nu explica elevului de ce trebuie sa invete unele lucruri, ci pentru simplul fapt ca unele lucruri pe care i le baga elevului pe gat nu sunt potrivite pentru societatea actuala si sunt absolut nefolositoare elevului sec. XXI
      P.S. geniala faza cu creierii de extraterestri (pt Ciprian)

  2. Teo
    June 8
    Reply

    Daca am fi cantat noi Led Zeppelin sau AC/DC la ora de muzica….atunci as fi zis:”frate…n-am trecut prin scoala degeaba”.
    Good job with the article

  3. Fiddlesticks
    June 8
    Reply

    Sunt chiar fericit ca cineva a surprins problema din acest punct de vedere. As dori sa mai subliniez un aspect: sistemul nostru de educatie nu se bazeaza pe “invatat”, ci pe memorarea unor idei scrise de altii. Nu incerc sa spun ca asta nu ar fi bine, dar, ca elev care da BAC-ul anul acesta, sunt profund dezamagit de ceea ce invat. In cadrul unui comentariu la limba romana trebuie sa stiu ce a zis G. Calinescu sau Titu Maiorescu despre o opera. De asemenea, la istorie ni se cere sa explicam batalii din Evul Mediu. Explicatia decurge in felul urmator: batalia, anul, intre cine si cine, o explicatie de un rand, ce a zis un cronicar/istoric despre batalie si o incheiere tot cu un citat istoric. Pentru asta esti punctat la examenul de bacalaureat. Ceea ce gandesc sau opiniile noastre unde sunt? Totul este o extraordinara toceala.
    Eu nu incerc sa blamez sistemul sau sa arat cu degetul. Incerc sa spun ca poate ar trebui sa ne revizuim sistemul si sa le acordam tinerilor oportunitatea de a studia lucruri care sa le placa. Ceea ce studiem acum sunt lucruri care, intr-adevar, le vom aprecia mai tarziu. Dar nu are rost sa ne irosim copilaria in scoala!

    • Stefan
      June 9
      Reply

      @Fiddlesticks, mie mi se pare imperativ sa stii ce au zis Calinescu si Maiorescu, pentru ca astia erau recenzorii din zilele in care marii clasici traiau, iar ceea ce au scris ei sunt modele de critica literara. Cand ajungi la facultate, profii se asteapta ca tu sa ai pareri, dar mai ales sa stii sa critici pertinent texte, idei sau alte constructii si nu poti sa faci asta fara sa citesti operele marilor critici. E un exercitiu mental, really, in plus, nu cred ca vrei sa ti se bage pe gat critici straini. Eu consider ca sistemul de la noi da gres pentru ca nu ai posibilitatea sa-ti alegi materiile pe care vrei sa le studiezi. Macar in liceu daca ar exista un sistem in care sa poti sa-ti alegi chestiile pe care vrei sa le inveti, am fi mult mai bine instruiti, pentru ca ne-am asuma alegerile. Sa nu mai zic de bugetele mici alocate educatiei, profi care isi fac orele doar de dragul de a-si lua banii. Rar mai gasesti cate un prof tinerel, care sa nu fie rigid si care sa vina cu metode noi de abordare ale procesului educational.

    • Carnifex
      June 10
      Reply

      Mi se pare imposibil sa poti sa iti prezinti parerea in legatura cu niste evenimente care nu te-au inclus fara sa ai nevoie de critica altora.

      Sunt de acord cu Fiddlesticks, sistemul este defectuos si pentru ca nu iti ofera libertatea de a alege materiile pe care vrei sa le studiezi. Alegerea noastra se refera la : matematica informatica, filologie sau biochimie? Dupa ce facem aceasta alegere majora tot ceea ce mai putem sa alegem este daca vrem sau nu “religia” drept o materie suplimentara.

      Poti sa iti prezinti opiniile tale in cadrul unui comentariu insa trebuie sa le argumentezi. Chiar daca nu crezi in ele, macar fa-le sa para credibile si nu o sa ai probleme.

      • Stefan
        June 10
        Reply

        Carnifex, tu cui i te adresezi? Esti de acord cu mine sau cu Fiddlesticks? Sau nu esti de acord cu niciunul? :))

        • Carnifex
          June 10
          Reply

          Sunt de acord cu tine. Am scris la repezeala si v-am incurcat numele.

  4. Alex
    June 8
    Reply

    Felicitari pentru articol! Pe cat de mult m-a amuzat, pe atata m-a facut sa-mi dau seama de anumite lucruri.
    Ma apropii si eu de sfarsitul primului an la facultate si, de cand am terminat cu BACul, nu m-a mai intrebat nimeni de scriitorii studiati in liceu. Ca sa nu mai zic de restul materilor cu care mi-am batut capul 12 ani de zile.
    Inca astept ziua in care toate lucrurile astea sa-mi fie folositoare la ceva. Pana atunci, ma bucur ca am avut macar inspiratia sa mai citesc si altceva inafara de cartile obligatorii de la scoala. De muzica si sport, nu mai zic – ca daca era sa ma iau dupa ce zic profii si programa ajungeam un incuiat.

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*